Caruselul vieții

(III) Capitolul 33

Hope

            Incercasem cat mai mult sa evit conversatiile despre mine si le indreptam spre Lizzie. Mama si Ben nu au comentat nimic, Lizzie fiind foarte fericita sa povesteasca lucruri despre ea – culoarea preferata, mancarea preferata, despre prietenii ei si alte lucruri. Terminasem cu totii felul principal, iar acum eu si cea mica asteptam sa ne vina desertul. Puteam vedea entuziasmul din ochii ei.

            -Lizzie, poti sa imi arati si mie unde este toaleta?intreaba mama brusc, iar eu tresar.

            Chiar nu era greu de gasit. De ce avea mama nevoie de Lizzie? Aceasta a aprobat rapid si s-a ridicat de la masa, iar mama a luat-o pe urmele ei. Cu greu mi-am intors privirea spre Ben, care ma privea fix. De ce am impresia ca acesta e un plan bine pus la punct? Clar mama se descurca sa gaseasca toaleta singura, dar a trebuit sa o ia pe Lizzie ca sa ma lase singura cu Ben.

            -Hope, imi spune el numele, iar eu ma cutremur.

            -Lizzie e foarte vorbareata, spun eu rapid primul gand, doar pentru a evita o intrebare de la el.

            S-a incruntat pentru o secunda, pentru ca l-am intrerupt, dar apoi a zambit si a facut un semn usor din cap.

            -Nu e cu toata lumea asa, spune el calm. Ma mira si pe mine vorbaria ei, chiar nu ma asteptam, da usor din umeri. S-a atasat de Lindsey si era foarte entuziasmata sa te intalneasca. Lindsey i-a povestit despre tine.

            Am dat usor din cap si habar nu aveam ce sa spun. Ma asteptam la un cu totul alt raspuns. Chiar as fi banuit ca Lizzie e asa cu toata lumea, pentru ca nu i-a tacut gura toata seara; ceea ce pe mine m-a bucurat, pentru ca nu a trebuit sa vorbesc eu.

            Chiar atunci, chelnerul a venit cu prajiturile noaste. Mi-a asezat una in fata si deja salivam doar vazand-o, dar trebuia sa o astept pe Lizzie. Ar fi nepoliticos din partea mea sa incep fara ea.

            -Stiu ca nu am inceput prea bine din cauza secretelor, spune Ben, dar sper ca acum e totul mai bine. Lindsey mi-a spus despre acel incident si te asigur cu mana pe inima, adauga facand acest gest, ca nu am ganduri din acelea. Nu vreau sa-ti fie frica de mine... sunt tata, am o fiica si imi e groaza daca i s-ar intampla ei asa ceva. L-as omori pe individ cu mana mea, spune si vad cum i se incordeaza tot corpul din cauza furiei brusc aparute.

            -Ok, soptesc eu si imi fortez un zambet.

            -Nu vreau sa ma accepti ca pe un tata sau ceva de genu, pentru ca ai deja unul care te iubeste...

            -Da sigur, murmur eu mai mult pentru sine, iar el se incrunta pentru ca nu a auzit.

            -Dar vreau sa ma accepti sa ii fiu alaturi mamei tale.

            -O iubesti?ii trantesc eu intrebarea si acum e randul lui sa tresare.

            Ochii i se marisera considerabil, iar o parte din mine se simtea mandra pentru ca am reusit sa-l infrunt. Nu doar el are dreptul sa-mi puna intrebari inconfortabile. Imi venea sa zambesc si sa sar in sus de bucurie ca pot sa tin piept unui barbat in toata firea, dar mi-am pastrat expresia serioasa. Vreau un raspuns serios si adevarat de la el, nu doar un cuvant care mi-ar bucura urechile.

            Mi-as fi dorit sa am un cronomentru ca sa vad cate secunde au trecut de cand a amutit. Era clar ca nu stie ce sa spuna ceea ce ma facea sa fiu putin indoielnica referitor la relatia lor. Era adevarat ca nu se intalneau de mult, dar ar trebui sa aiba cateva sentimente pentru mama. Poate nu o iubire mare si pura, dar totusi; urmeaza sa aiba un copil impreuna care are nevoie de un mediu iubitor.