O Nouă Direcție

5."Dacă îți place e al tău."

Nina POV

- Te rog, mamă! Mă smiorcăi pentru a mia oară pe ziua de azi, încercând să o conving.

- Nu mai insista, Nina. Nu se v-a întâmpla. Sunteți prea mici. Își aduce mâinile la piept și se încruntă la mine. Nu-i va ieși, vom merge în afurisita aia de excursie. Chiar atunci intră tata în cameră.

- Tată! Strig, apoi fug către el și îl îmbrățișez. Eu și gașca vrem să sărbătorim câștigarea emisiunii mergând la cabana din Germania pentru o săptămână. Mama nu ne lasă. Te rog!

- Scumpo, începe tata către mama. Haide, e meritul lor.

- Dar au doar șapteșpe ani! Ripostează ea, aruncându-și mâinile în aer și apoi lăsându-le să cadă pe lângă corp.

- Tu aveai nouășpe când ai venit să stai cu noi. Eram cinci băieți pe care nu-i cunoșteai. Ei sunt în familie, se protejează unul pe celălalt.

- Exact! Nouășpe! Eram un adult.

- Copii, puteți pleca mâine. Spune tata. O voi ajuta eu pe Alyssa să treacă peste.

Chicotesc apoi ies repede în curtea din spate a casei, unde ceilalți cinci lenevesc în foișor. Mă așez pe singurul loc liber rămas, pe balansoarul cel mare, lângă Ryan. Desigur, imediat pot simți privirea furioasă a lui Edy. Îl ignor cât de mult pot și le dau vestea cea bună.

- Când plecăm, deci? Întreabă Luisa, cu nasul în telefon. Mai mult ca sigur vorbește prin mesaje cu Josh.

- Eu zic să plecăm mâine după-masă. Propune Scott, vârându-și o mână în spatele lui Mellody pentru a o îmbrățișa.

- Dar avem o mulțime de bagaje de făcut. Mă plâng.

- Te ajut eu cu ele. Vocea lui Ryan mă face să zâmbesc. A fost primul băiat de care mi-a plăcut și la naiba, cred că încă mai am sentimente pentru el. Din păcate sunt prinsă în toată relația asta falsă cu idiotul de Styles și nu pot face nimic.

- În regulă atunci. Haide Ryan. Le facem întâi pe ale tale, sunt mai rapide. Apoi venim la mine și rezolvăm. Îl iau de mână și îi anunț pe ai mei că mă pot găsi la Ryan acasă, apoi plecăm într-acolo.

Îndată ce intrăm suntem întâmpinați de mama lui, care mă cuprinde într-o mare și călduroasă îmbrățișare. Doamna Jefferson este foarte amabilă și vorbăreață atunci când sunt prin preajmă, dar din păcate Ryan nu mă lasă să-i vorbesc prea mult. Mă târăște în camera lui și apoi a scoate de după dulap un bagaj mare în care să-și pună hainele.

- Haide, nu mă ajuți? Vorbește dintr-o dată, făcându-mă să tresar. Eram prea ocupată să analizez camera.

- Scuze, îți priveam camera. Nu m-ai adus niciodată aici. 

Și chiar nu o făcuse. Îl cunosc de când mă știu. Niciodată nu m-a adus în camera lui. O ținea întotdeauna încuiată. Îi știu sufrageria, baia, bucătăria, până și dormitorul părinților, dar camera lui nu am văzut-o niciodată.

- Da. Așa e. Dar totuși, haide. Avem bagaje de făcut. Promit să te mai aduc pe aici. Îmi zâmbește Ryan în timp ce se așează lângă mine.

- În regulă, atunci. Haide, să facem bagajele astea.

Ne ridicăm împreună și începem să împachetăm hainele, încălțămintea și multe alte lucruri utile unei întregi săptămâni petrecute la o cabana la munte.

- Hei, ador tricoul ăsta! Exclam când găsesc printre hainele lui un top al naibii de drăguț.

- Dacă îți place e al tău.