O Nouă Direcție

14."De mult nu-l mai adusese în discuție pe Domnul unicorn banană."

Nina POV

Mă foiesc prin pat și îmi îmbrățișez perna, apoi oftez obosită. Încep să-mi amintesc mici fragmente de ieri, însă prima beție e groaznică. Îmi bubuie capul și dacă îmi voi deschide ochii pot să jur că va exploda. Știu că am fost la emisiunea lui Elly, Emmie... nu mai știu cum o cheamă, și apoi am plecat cu gașca în club. Nu-mi amintesc nimic din ceea ce am făcut după ce am ales masa. Sau cum am ajuns acasă. Eh, să fim sinceri, sunt o fată cuminte, nu aveam ce prostie să fac la beție. Cel mult să vorbesc cu băutura din pahar.

Mă întind pe spate ținându-mi ochii închiși și caut cu mâna dreaptă noptiera de lângă pat unde știu că îmi las mereu telefonul. Însă noptiera nu mai e acolo. Deschid panicată ochii și realizez că nu-s la mine acasă, dar nici în vreun loc cunoscut mie. Mă ridic brusc din pat, iar o amețeală cruntă mă cuprinde. Dacă nu ar fi fost peretele de lângă pat, cu siguranță aș fi fost deja pe jos. Stau câteva secunde cu ochii închiși și cu mâinile la tâmplă pentru a mă scăpa de toată această amețeală, apoi privesc împrejur. Draperiile sunt trase, poșeta îmi este aruncată într-un colț al camerei și hainele de pe mine sunt șifonate din cauza somnului. Nu-mi găsesc pantofii și nici jacheta cu care am plecat de acasă, iar naiba știe unde mă aflu.

Poate m-au răpit niște ciorditori din aia de organe și vor să mă disece pe viu pentru a-mi lua, știți voi, organele. Încep să țip ca o disperată, ceea ce cu siguranță sunt, și să caut ceva cu care să mă apăr. Aud cum cineva iese din baie, așa că iau telefonul fix de pe măsuță și mă așez de după colț în așa fel încât atunci când trece să-l lovesc în cap. Îl văd alergând către pat și atunci când observă că e gol, se întoarce către mine. Țip din nou și arunc cu fixul după el, însă afurisitul se ferește și telefonul ajunge în perete. E de fapt doar idiotul de Edy.

- Unde naiba sunt? Ești prieten cu ciorditorii de organe, așa-i? Știam eu că te uitai cam dubios după mine, aham! Ei bine n-o să iei nici un organ de la mine, băiețel. Nici tu și nici unicornul tău banană!

- De mult nu-l mai adusese în discuție pe Domnul unicorn banană, nebuna asta.

Își spune pentru el de parcă eu nu aș fi în fața lui, acoperindu-și fața cu mâinile.

- Unde naiba suntem?!

- De unde nucile mele să știu? Abia ce m-am trezit într-o cadă după o beție cruntă din cauza unei nebune care țipa în camera de alături.

- O, Doamne, te-au răpit și pe tine? Îl întreb speriată, așezându-mi mâna pe umărul lui.

- Cine să mă răpească? Întreabă confuz.

- Ciorditorii de organe.

- Ciordi- ce? De ce?

- Sfinte dihor murat, dar nu vreau să fie fața ta ultima pe care o văd. Prefer un struț impotent.

- Sunt mult mai atractiv decât un struț impotent! Se răstește la mine, ofensat.

- Nu Styles, nu ești. Și în orice caz, cum naiba ai ajuns aici cu mine?! Cumva m-ai violat?

- Vezi cumva vreo pată uriașă de sânge prin pat sau te-ai trezit cumva desbrăcată? Nu! Atunci taci.

- Dacă m-ai violat subtil?

Pufăie și începe să se plimbe prin cameră, iar atunci când îmi vede poșeta o apucă și încearcă s-o deschidă.

- Hei, hoașco-băiatule, niciodată nu umbli în geanta unei fete! I-o smulg din mână și o deschid cu spatele la el, cotrobăind după telefon. E încă aici.

- Ai încercat să te uiți pe fereastră? Poate ai vedea pe unde suntem.

Și astfel mă lovește realitatea. Cum pot fi atât de idioată? Mergem împreună la draperii și le deschidem, realizând mai apoi că suntem încă în Londra, la un hotel de cinci stele din mijlocul orașului. Idioți mai suntem.

- Cum naiba am ajuns aici și de ce cu tine? Întreb ofensată, așezându-mă pe pat.

- De unde să știu eu? Nu-mi mai amintesc nimic de după emisiunea lui Ellen.

Deci Ellen o cheamă, știam eu ceva. Mă simt bine.

Vreau să mai spun ceva, însă telefonul, pe care îl am în mână, începe să sune. E mama. O, nu, am dat de dracu. Țip și îi arunc lui telefonul, însă atunci când vede cine e apelantul, mi-l aruncă înapoi. Continuăm cu jonglatul până când îmi adun respirația și răspund.

- Alo, mami? Spun cu o voce pițigăiată și inocentă.

În următoarea secundă, timpanul mi-a ieșit fugind pe urechea opusă, rugându-se la toți zeii să nu mai audă tonul ăsta de cioară chinuită al mamei atunci când e nervoasă.

- Nina Tomlinson! Știi câte apeluri ai de la mine și taică-tău de la cinci dimineața și până acum?!

- Ăm, eu nu știu cât e ceasul acum. Miaun cuvintele vinovată, începând să mă joc cu picioarele în covorul moale pe care stăteam.

- O, păi este doar două după-masă! Și ai aproximativ patru sute șaizeci și șapte de apeluri pierdute! Ăsta ar fi fost cel cu numărul patru sute șaizeci și opt, domnișoară.

- Hai, mamă, că nu-i așa rău--

- Nu-i așa rău?! Unde soacra mea ești?!

Pe fundal se aude un Hei ofensat de-al tatei.

- Ăm, pe Terra.

În timp ce răspund cu chestii stupide, Edy caută ceva care să ne spună numele hotelului.

- Unde pe Terra?

- Păi nu știu acuma dacă-s în Europa sau nu că a fost faza aia cu retragerea și--

- Unde anume pe Terra, Nina?! Țipă mama din nou.

- În Londra, știi tu, orașul nostru iubit.

Chiar atunci Edy găsește un șervețel cu un nume sofisticat pe el. Pun mâna pe difuzor și îl întreb:

- Ești sigur că aia nu e firma șervețelului?

- Ce altă opțiune mai ai, femeie?

- Îți par ție femeie, dihorule. Sunt fata mare iar tu știi asta!

- Bine, bine. Taci și vorbește cu mama ta.

- Păi sa tac sau sa vorbesc? Îl întreb în șoaptă.

- Tu ești încă beată sau te faci?

- Sunt mahmură, cretinule.

Revin la conversația cu mama și o aud cum țipă la tata să tacă ca să mă poată auzi mai bine. Chiar atunci se aud niște strigăte, ceea ce înseamnă că el și unchiul Harry privesc meciul de fotbal.

- Suntem la hotelul Claridge's.

- Cum naiba ai ajuns până acolo? Întreabă uimită.

- N-am habar, mamă. A fost prima beție, ce vrei de la mine? Și nici Edy nu își amintește.

- Edy e cu tine? Tonul din vocea ei coboară instant, iar asta mă cam sperie.

- Ă, da. A dormit în cadă.

- V-ați tras-o și voi măcar?

- Mamă! Strig și mă duc pe balcon pentru o conversație privată.

- Ei, haide, doar nu vrei să o faci prima oară cu fătălăul ăla brunet. Blonzii sunt mai frumoși.

- Atunci tata de ce e șaten?

- Dacă e s-o luăm așa, Niall trebuia să fie tac-tu, dar era prea ocupat să bage nutella în el.

- Cum adică își băga nutella în el? Vrei să zici că--

- O mânca, Nina. O mânca.

- O, bine. Mă speriasem pentru câteva secunde.

- Deci v-ați tras-o?

- Mamă, doar trimite-l pe tipul cu limuzina să vină să ne ia.

*