O Nouă Direcție

42."Cinci minute îi ofer impotentului."

Luisa POV

- Cred că îți bați joc de mine! Strig cu lacrimi în ochi, bătându-l cu pumnii în piept.

- Îmi pare rău, Luisa. Chris își pleacă privirea și încearcă mai apoi să mă îmbrățișeze, însă îl împing și părăsesc camera.

Fug plângând către ușa din față și mulțumesc Domnului că toți ceilalți membrii ai familiei sunt la spital pentru Nina. Mă opresc atunci când ajung în mijlocul străzii și stau câteva clipe pentru a decide unde să merg. Îmi amintesc de luminișul din parcul de alături. Este un loc în care fiecare dintre noi merge atunci când vrem să fim singuri sau avem ceva extrem de important la care să ne gândim. Întreaga gașcă îl cunoaște și mă vor găsi destul de rapid, însă merită încercat. Am nevoie să fiu departe de Chris în momentul ăsta.

Încep să alerg până la locul respectiv și atunci când intru în luminiș oftez din cauza oboselii. Mă aplec și îmi sprijin mâinile de genunchi pentru a-mi recupera respirația, iar atunci când mă îndrept de spate cu gândul de a mă așeza pe stânca mea preferată observ că locul este deja luat.

Silueta mult prea bine cunoscută, cu spatele lucrat și părul brunet nu e atentă la mine. Aceeași geacă de piele este aruncată undeva alături de el, iar mânecile cămășii îi sunt suflecate până la coate. Are fața în palme și îl pot observa cu ușurință cum suspină, așa că mă încrunt la gândul că el, Ryan Jefferson, plânge.

- Și tu ce ai mai pățit? Murmur în timp ce mă apropii de el. Îmi șterg lacrimile înainte să le poată observa.

Tresare la auzul vocii mele, așa că în timp ce se ridică de pe stâncă își șterge rapid lacrimile și își apucă jacheta în pumn.

- Luisa, m-ai speriat. Șoptește, sprijinindu-se înapoi.

- Scuze, murmur din nou, lăsându-mi privirea în pământ. Am venit aici să stau singură puțin.

- O, e în regulă, plec. Începe să meargă, însă îl opresc atunci când se află în dreptul meu.

- E în regulă, Ryan. Se pare că și tu ai nevoie de locul ăsta.

Mă aprobă printr-o mișcare a capului și ne așezăm împreună pe stânca mea preferată, privind în gol copacii ce ne înconjoară.

Multe lucruri au avut loc în ultima lună. După ce băieții, tata, unchiul Harry și bunicul au dat de urma familiei Swift, cei trei au intrat la închisoare pentru cinci ani întregi. Au urmat apoi două săptămâni pline de interviuri televizate sau la radio, o mulțime de apariții în ziare sau reviste și o grămadă de fani îngrijorați de starea Ninei și a lui Mellody.

Doctorii devind sceptici în legătură cu șansele de trezire ale celor două, însă nici unul din noi nu vrem să renunțăm. Nu voi permite ca sora mea să fie deconectată de la aparatele ce o mai țin în viață. Asemenea și prietenei mele.

- Tu ce ai pățit?

Tresar atunci când vocea lui Ryan mă întrerupe din gândurile mele, însă după ce mă foiesc ușor pe locul meu îmi iau inima în dinți și îi răspund.

- Eu și Chris ne-am despărțit. Mă privește cu sprâncenele ridicate și abia atunci îi observ ochii roșii și cearcănele imense.

- Cum așa? Întreabă curios, rotindu-și corpul mai mult către direcția mea. Îl privesc încruntată fără a avea în gând să mă descarc în fața lui. Ei haide, Luisa. Înainte de toată faza aia cu Nina am fost prieteni din totdeauna. Poți să-mi spui.

Îmi mut privirea către mâinile mele și încep să mă joc cu degetele în timp ce îmi mușc buza și mă gândesc la ceea ce a spus Ryan. E adevărat. Nu îmi place să o admit, dar este adevărat. Eu și Ryan am fost buni prieteni înainte de tot scandalul cu Nina și Edy. Nu ar trebui să îmi fie frică să mă descarc în fața lui. Și totuși sunt sceptică.

- În fine. Murmur și încep să povestesc. Chris tocami s-a despărțit de mine. Am venit acasă să dorm puțin pentru că am stat toată noaptea în salonul Ninei și l-am găsit în camera noastră cu toate bagajele făcute.

- V-ați certat sau ceva? Mă întreabă îngrijorat, așezându-și mâna pe piciorul meu.

- Nu, dau din cap și apoi îmi dau o șuviță de păr după ureche. Mi-a spus că mama lui nu se simte bine și că trebuie să se întoarcă înapoi în Seattle să aibă grijă de ea. Are cancer la plămân și e în faza a doua.

De îndată ce îmi termin propoziția izbucnesc în plâns. Surprinzător, Ryan își pune jacheta de o parte și mă îmbrățișează stâns. Pentru început nu vreau să îi răspund la îmbrățișare și să îl împing, însă îmi amintesc că în locul ăsta, în luminișul ăsta, singura noatră regulă este să nu ne certăm. Când suntem aici fiecare ceartă dispare și încercăm să ne împăcăm, să ne iertăm unii pe alții. Așa că îmi înfășor mâinile în jurul gâtului său și îi prind cămașa în pumni, trăgându-l mai aproape și permițându-mi să dau drumul lacrimilor fără rușine.

După încă o oră petrecută alături de Ryan aflu că el plângea din cauza Ninei. A spus că a vorbit cu doctorul cu o zi în urmă și că i-a confirmat că Nina nu mai are vreo șansă în a se trezi. Neg odată cu el imediat ce am aflu vestea, așa că ne întoarcem împreună la spital.

- Haide să o vizităm pe Mellody pentru început. Îi propun, iar el este de acord.

Mergem împreună în salonul ei și din fericire nu e decât Edy în scaunul de lângă pat. Asta înseamnă că părinții lor au avut tura de noapte.

- Ce caută idiotul ăsta aici și de ce ești cu el? Mârâie blondul, ridicându-se de îndată de pe scaun.

- Ușurel, Edy. Ryan vrea doar să le viziteze pe fete. Îl opresc, așezându-mă între ei și împingându-l pe Edy înapoi pe locul lui.

- Cinci minute îi ofer impotentului. Mormăie Edy, încrucișându-și mâinile la piept.

- Nu vreau impotenți în salonul meu.

Un murmur mieunat se aude din stânga mea, iar atunci când privesc într-acolo o observ pe Mellody cu ochii larg deschiși. Zâmbește atunci când ne vede pe mine și fratele ei, însă la vederea lui Ryan mârâie precum o pisică nervoasă.

Asta e prietena mea.

*