O Nouă Direcție

38."Ți se pare că a venit vremea să o jelești?"

Edy POV

Respirația și pulsul inimii mi s-au accelerat de îndată ce am observat că nimeni nu e în jur să mă audă. Înjur de câteva ori în minte și apoi îmi iau avânt și mă ridic de pe pernă, ajungând astfel pe marginea patului cu picioarele atârnând în aer. Îl privesc în ochi pentru prima oară de când a intrat în salon, apoi îl înjur cu voce tare. El doar râde.

- Ușurel Edy. Doar nu vrei să pățești ceva. Spune, lovindu-mi piciorul ce se află în ghips cu călcâiul. Mârâi din cauza durerii și îl retrag sub pat.

- Ești nebun?! Strig nevos, încercând să mă ridic la el.

Atunci când mă vede se ridică rapid de pe scaun și îmi apucă gâtul, trântindu-mă înapoi pe patul de spital. Mârâi atunci când se așează lângă mine și îmi zâmbește superior.

- Ia-o încet, amice. Măcar tu să te faci bine.

Odată ce a rostit cuvintele din ultima sa frază vocea îi piere dintr-o dată. Deci știe de Nina. Nenorocitul, oare de cât timp e în oraș?

- Ce vrei, Ryan? Răzbunare?

- Ce? Acum n-am voie să o jelesc pe Nina? Mormăie el de-a dreptul nervos.

- Ți se pare că a venit vremea să o jelești? Țip. E în comă, idiotule, nu în mormânt!

Se ridică de pe marginea patului și își ia geaca de pe spătarul scaunului, apoi înainte să iasă se întoarce către mine și vorbește:

- Știi la fel de bine ca și mine că nu are șanse să reușească.

Nu apuc să-i mai arunc vreo înjurătură căci deja părăsește salonul. Nu. Nu vreau să cred că ceea ce a zis el e adevărat. Nina se va trezi. Nina va fi bine și va veni acasă cu mine. Sunt sigur de asta.

La scurt timp după ce am fost lăsat singur ușa salonului se deschide din nou și tata dă buzna înăuntru. Aleargă către patul meu și mă îmbrățișează, apoi îmi sărută fruntea.

- Fiule, îmi pare atât de rău! Nu am fost aici când te-ai trezit.

- Da, iar pentru asta am fost asaltat de o pedofilă căutătoare de penisuri tinere.

Tata mă privește confuz și renunță la a mă mai înțelege atunci când îmi rotesc ochii. Stăm împreună câteva minute bune, timp în care mă pune la curent cu starea tuturor. Mellody e de asemenea în comă, la doar un salon distanță de mine așa că îl rog pe tata să mă ajute să ajung la ea.

Iese pe hol și se întoarce cu un scaun cu rotile. Îl privesc încruntat, însă nu scot nici un cuvânt. E singura metodă prin care m-aș putea deplasa în clipe ca astea. Cinci minute mai târziu sunt deja în salonul surorii mele. Mama e acolo, iar atunci când mă vede începesă plângă. Vine către mine și îmi sărută fruntea, apoi îmi dă câteva șuvițe de breton la o parte pentru a-mi lumina fața.

O privesc pe Mellody și câteva lacrimi mi se preling până pe bărbie. Privindu-mi sora mai mică în modul în care e acum mă doare. Corpul ei firav e plin de vânătăi și tăieturi. Nu mai pot rezista, așa că îl rog pe tata să-mi deschidă ușa pentru a pleca. Încerc să mânuiesc de unul singur scaunul ăsta enervant, dar e mai greu decât pare.

Ajung la capătul holului pentru a-mi lua un pahar cu apă de la aparatul de lângă salonul meu și îi văd pe holul alăturat pe Scott și părinții săi. Mă îndrept într-acolo și îi salut atunci când mă observă.

- Dumnezeule, Edy, te-ai trezit. Spune mătușa Alyssa, sărutându-mi ambii obraji.

- Cum te simți, moșule? Îmi vorbește unchiul Louis, dând mâna cu mine.

- Mai bine. Răspund, aruncându-i un zâmbet fals. În ce salon e Nina?

- E la o sută șaizeci și șase. Îmi răspunde Alyssa. Noi mergem acasă să ne odihnim puțin, dar Scott abia a ajuns. Mergi cu el.

Părinții Tomlinson se îndreaptă numai-decât către ieșire imediat după, iar Scott și cu mine pornim către salonul iubitei mele.

- Văd că ești destul de bine. Precizez în timp ce-l analizez din cap până în picioare.

- Da. Polițiștii au spus că am avut noroc. Am fost pe partea cea mai îndepărtată a loviturii. Am reușit să ies de unul singur, dar am leșinat după. Mi-au dat drumul ieri.

- Ce noroc. Mormăi cu privirea înainte. Luisa și Chris?

- Sunt internați într-un salon la următorul etaj. Au insistat să fie mutați împreună.

- Și nu pot să fac la fel cu Nina? Întreb privindu-l de jos, brusc entuziasmat.

- Din păcate nu. Ei doi nu au fost în comă, doar inconștiență câteva ore după accident. Cum Nina e în comă nu ai cum să te muți. Am încercat deja eu cu Mellody.

Întregul meu entuziasm se evaporă la fel precum speranța că voi reuși să ies curând din scaunul ăsta nenorocit. Brusc îmi amintesc de lucrul ce a cauzat toată această durere.

- S-a aflat cine naiba e de vină pentru accidentul ăsta nenorocit? Întreb atunci când ajung în fața ușii în mijlocul căreia tronează numărul o sută șaizeci și șase .

- Se stie doar că am fost loviți de o mașină de teren, neagră. Nu avea numere de înmatriculare. Polițiștii cred că a fost intenționat pentru că mașina a plecat imediat după ce ne-a lovit.

- Și tu chiar nu ai nici o idee? Îl întreb sceptic, privindu-l cu o sprânceană ridicată.

- Nu vrei să știi la cine mă gândesc. Mormăie Scott în timp ce deschide ușa salonului.

- Cumva e blondă și ne urmărește familia de două generații?

- La naiba că da. Îmi răspunde șatenul, ajutându-mă să intru în salon.

Odată ce îmi văd iubita întinsă pe patul de spital, învelită de un cearceaf albastru până la șolduri, conectată la o mulțime de aparate și înțepată de nenorocita aia de perfuzie, simt un fior al naibii de grav pe șira spinării. Oricât de mult mi-aș dori să plâng, nu reușesc să scot nici măcar o lacrimă.

Mă apropii de ea și îi mângâi mâna, apoi i-o ridic în dreptul buzelor mele și i-o sărut ușor. E de asemenea plină de vânătăi și răni de la gât până pe piept, iar mâna dreaptă îi este în ghips pornind de la subraț și până la degete.

- Ryan a trecut azi pe la mine. Îi spun lui Scott, încă privind-o pe Nina.

- Poftim?! Ce caută nemernicul ăla aici?

- Spunea că a venit să o jelească pe Nina.

- Cocoșul ăla transpirat nu va jeli pe nimeni pentru că nu e nimeni de jelit! Exclamă Scott de-a dreptul nervos. Nina se va trezi! La fel și Mellody! Ce naiba vrea să mai însemne și asta?

- Se pare că murătura asta impotentă e înapoi în oraș.

*