O Nouă Direcție

43. Sfârșitul volumului 1

Vă sugerez să ascultați melodia de la media atunci când citiți.

***

Timpul parcă s-a oprit în loc. Totul se mișcă cu încetinitorul și nimeni nu pare să știe ce se petrece cu adevărat. Blondul se ridică de pe scaun și sare către butonul de alarmă de deasupra patului, apăsându-l de mai bine de cinci ori. Uitând cu totul de durerea din zona piciorului se aruncă asupra fetei palide și îi prinde umerii, zgâlțâind-o și strigându-i numele.

Doi bărbați cu halate albe și ecusoane de doctori dau buzna în încăpere alături de alte câteva asistente medicale și îl îndepărtează pe băiat de lângă trupul fetei. Sunetul enervant al pulsului dispărut răsună periculos de tare în salon, de parcă ar vrea să anunțe întreg spitalul despre plecarea tinerei.

La ușă năvălesc toți membrii familiei acesteia și la vederea peisajului dramatic cu toții încep să se agite și să strige către doctori să le salveze fetița. Alți câțiva rezidenți ai spitalului se ocupă de ei, îndepărtându-i de acel loc. Întreg etajul era panicat și doctori alergau într-o parte și în alta, pregătind sala de operație.

Afară o mulțime de blițuri orbitoare înconjuraseră scările spitalului, refuzând să se îndepărteze. Cei doi gardieni nu reușesc să facă față mării de fotografi și reporteri, motiv pentru care poliția a fost nevoită să intervine. Nimeni din exterior nu știe cu adevărat ce s-a întâmplat, însă știu că nu e deloc ceva bun.

Agitația devine din ce în ce mai mare, iar cei patru adolescenți simt că totul se scurge printre degetele lor. Un brunet stă pe unul din scaunele din sala de așteptare cu genunchii strânși la piept și cu capul plecat. Ryan Jefferson plânge. Plânge pentru că ceea ce le-a tot spus foștilor săi prieteni s-a adeverit. Tot ce era mai rău a devenit realitate.

Alături de el stă o șatenă cu vârfuri blonde. Fata îi ține strâns brațul și lăsa lacrimi să cadă pe podeaua rece și monotonă a spitalului. Luisa este în șoc și abia mai reușește să respire cum trebuie. Nu poate crede că sora ei și-a încheiat destinul pe această lume.

Scott privește fix un colț al camerei de spital în care se află iubita lui. Ar vrea atât de tare să plângă însă nu reușește să verse nici măcar o lacrimă. Își ridică privirea către fata ce zace acum în pat plângând, cu o perfuzie atașată la mână și învelită de așternuturi albastre până la șolduri. Mellody plânge cu mici sughițuri. Prietena ei și-a încheiat drumul, dar nu voia să dea drumul amintirii ei.

La câteva saloane depărtare se află Edy. Din cauza agitării sale necontrolate și a dorinței de a fi alături de Nina până în sala de operație, unul din rezidenți a fost nevoit să îl sedeze pentru a-l calma. Stă în pat pe o parte, cu genunchii strânși la piept, plângând în hohote. Nu îl mai interesează faptul că are atașată o perfuzie sau că piciorul începe să-i zvâcnească din cauza loviturii pe care a suferit-o în timp ce era adus în salon. Tot ce își dorește e să îi poată vedea din nou zâmbetul frumos al fetei. Vrea să îi întâlnească pentru o ultimă dată ochii ciocolatii și să-i simtă pentru ultima oară buzele-i catifelate peste ale sale.

Înapoi în salonul tinerei de șaptesprezece ani doctorii continuă să o resusciteze. Au încercat resuscitarea manuală timp de mai bine de cinsprezece minute, iar acum au trecut la utilizarea defibrilatorului cardiac. În zadar. Inima fetei nu voia să pornească.

În afara salonului, părinții fetei privesc oripilați scena în care unul din copiii lor se stinge sub ochii lor. Nu pot face nimic. Se simt inutili. Aveau să-și piardă fetița cea mică. Alyssa cade în genunchi și începe să plângă în hohote atunci când doctorul oprește toate manevrele de resuscitare și rostește cuvintele:

- Ora decesului, 21:14.

***