19."Vom avea curând o discuție referitoare la virginitatea Ninei."

2.5K 201 82
                                    

Nina POV

A trecut o săptămână de când am terminat de compus primul nostru cântec și cu toții suntem foarte fericiți. Ne-am stors creierii până să compunem și ultima strofă, care se pare că n-a mai venit de la sine la fel ca primele, dar într-un final am terminat. Acum trebuie doar să coborâm la subsolul casei noastre pentru a începe să facem o coregrafie. Mama ne va ajuta, așa că nu am nicio grijă. Tot ce trebuie să fac este să mă ridic din pat și să mă decid cu ce să mă îmbrac. Numai de ar fi atât de ușor. Pătura mea pufoasă s-a mulat perfect pe corpul meu și jur că aș face crimă dacă mi-ar lua-o cineva. Deodată simt cum un curent rece îmi străbate corpul și un corp masiv care îl strivește pe al meu.

- Tată, ce naiba faci? Strig furioasă, privindu-mi tatăl cum stă pe stomacul meu cu o privire malefică.

- Nina, cine mi-a mâncat ultimul morcov din frigider?

Brusc îmi aduc aminte că azi-noapte, când am fost să-mi iau gustarea de la doișpe noaptea, am realizat că rezerva mea de morcovi era epuizată, așa că l-am luat pe ultimul din reverza tatei.

- Nu am nici cea mai mică idee. Spun inocentă, dând din gene către el.

- O, da? Și atunci ce e cu cojile astea de la morcov lângă patul tău? Mă privește cu o sprânceană ridicată, iar eu zâmbesc strâmb. Încerc cu toată puterea mea să îl dau de pe mine, dar nu am nici o șansă. Tata e prea masiv.

Începe să mă gâdile, iar eu încep să țip. De mult nu i-am mai mâncat eu morvocii tatei. Am crezut că nu se va gândi ca am fost eu și că voi scăpa cu viață, dar nu am eu norocul ăsta. Ușa camerei mele se deschide după cinci minute pline de strigăte și râsete, iar Scott și Luisa dau buzna în cameră. Atunci când văd imaginea se plesnesc peste frunte.

- Serios, Nina? Spune Scott.

- Iar ai mâncat ultimul morcov al tatei? Întreabă imediat Luisa, rotindu-și ochii.

Atât eu, cât și tata, ne întoarcem zâmbind inocent către cei doi și spunem la unison:

- Nu...

- Atunci tată, de ce îmi călărești sora? Întreabă fratele meu la rândul lui.

- Un tată nu are voie să se joace cu fiica lui?

- Tu nu te joci. Începe Luisa. Tu o strivești.

- Vrei să spui că sunt gras? Dacă tata va începe din nou cu toate motivele lui stupide cum că nu ar fi gras va fi numai vina ei. Atunci, haide tu puțin la mine, Luisa.

Luisa o ia la fugă pe hol, iar tata se ridică de pe mine și merge după ea. Scott scutură puțin din cap și mă anunță că în jumătate de oră trebuie să fim în sala de dans, apoi pleacă și mă lasă din nou singură. Pătura mea e acum șifonată și aruncată pe jos, așa că nu mai are niciun farmec dacă mi-o pun iarăși în cap, deci mă ridic bosumflată din pat și merg către baie pentru a-mi peria dinții.

Când mă întorc în cameră îmi aleg să port o pereche de pantaloni scurți cu talie înaltă, un maiou gri și o cămașă albă pe care mi-am legat-o la talie. Îmi încalț veșnicii mei teniși albi și îmi prind părul într-o coadă sus pentru a nu mă încurca în timpul dansului.

Când cobor, restul trupei e deja aici, așa că intru în sală și mă poziționez în fața laptopului, căutând câteva melodii de înviorare. Pornesc micul playlist pe care dansăm de obicei și începem să ne prostim sau să invenăm niște mișcări, asta până când militarul șef dă buzna în cameră. Mama, putând o pereche de pantaloni cu model militar, un tricou alb simplu și o pereche de teneși albi cu toc, se poziționează în fața noastră și începe să vorbească serios.

- Deci, cum melodia voastră se numește "Rutină", și vorbește despre o dragoste mai ciudată, dansul va trebui să fie în perechi. Vom începe mai lent, dând impresia unei meldoii lente, dar cum refrenul e mai mult spre street dance, atunci vom mări ritmul, creând, tot în perechi, o coregrafie puțin mai complicată.

- Dar noi suntem cinci. Spune Luisa, însă mama o oprește.

- Ajungem și acolo. Acum, începe serioasă mama, Caroline va veni chiar acum să vă arate costumele.

Mătușa intră cu o pancardă mare în mână și îi pot vedea pe Edy și Mellody cum îi acoperă privirea, ușor rușinați de neîndemânarea mamei lor. Odată ce ajunge în fața noastră, mătușa Care întoarce pancarda și descoperă cele mai superbe costume.

- Nina, draga mea, tu vei avea costumul ăsta alb.

Costumul e de-a dreptul superb. Conține două piese, o fustă și un top fără mâneci, pline cu franjuri.

- Și vei purta astea. Scoate dintr-o sacoșă o pereche de ghete crem, cu un toc, cred eu, de vreo 7 centimetrii.

Respiră Nina, ai dansat la emisiune pe tocuri mai înalte de atât, poți și pe astea. În plus, astea sunt tocuri pătrate. Ai mult mai multă stabilitate pe ele. Bine, nu merge cu auto-încurajarea.

-Mellody, scumpo, tu vei avea costumul ăsta, și vei purta ghetele astea.

Costumul ei e de asemenea superb. Este un fel de salopetă, dar conține două piese. Are un top alb și o pereche de bikini albi cu talie înaltă, dar care erau înconjurați de ciucuri aurii. De la banda bikinilor și până pe umeri are o bandă în formă de X, tot aurie. Iar ghetele ei maro cu șireturi au tocul mult mai mare decât al meu.

- Iar tu Luisa vei purta astea. Mătușa îi întinde o pereche de cizme negre înalte până peste genunchi, cu un toc puțin mai mic decât al meu. Îi arată apoi o salopetă aurie superbă, cu mâneci negre transpatente, de care sunt de asemenea prinși ciucuri aurii foarte lungi.

- Bun, acum că știți ce veți purta la primul vostru concert care va fi luna viitoare--

- Poftim? Spunem toți în cor.

- Da, da, mare scofală. Acum, fetelor, încălțați tocurile alea, aveți nevoie să învățați să dansați pe ele. Spune mama indiferentă, în timp ce mătușa Caroline pleacă chicotind.

După ce ne schimbăm de încălțăminte și revenim în fața mamei, ea continuă să vorbească.

- Bun, acum perechile. Edy și Nina, voi sunteți evident împreună pentru că publicul nu trebuie să bănuiescă ceva. O, și Edy, vom avea curând o discuție referitoare la virginitatea Ninei.

- Mamă! Strig rușinată, însă ea mă ignoră și continuă.

- Scott și Mellody, normal. Din moment ce ați făcut cunoscută relația voastră la emisiunea lui Ellen trebuie să dansați împreună.

- Și eu? Întreabă Luisa. Eu nu am cu cine dansa.

- Cine a spus asta? Tu vei dansa cu Chris, șoferul vostru. El e și dansator.

*

O Nouă DirecțieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum