❤ Forever young ❤

#24 Uniți pentru totdeauna

Mona's p.o.v.

Ajungem în sfârşit la spital, unde sper că voi primi veşti bune. Charlie m-a încurajat tot drumul dar eu tot pe-a mea o țin. Nu pot să gândesc sub presiune. El îmi deschide uşa iar eu intru cu paşi repezi fără să-i mulțumesc. Mă priveşte puțin dezamăgit de altitudinea mea. Mona, revino-ți! Ce ai, te-ai îndrăgostit?!

Mă opresc în mijlocul holului fără să-mi amintesc ce vreau să fac. M-am îndrăgostit? De Charlie? Nu, nu, nu şi nu, e o greşeală, abia l-am cunoscut nu poate fi adevărat...

-Mona!

Strigătul lui Charlie mă trezeşte din vise. Mă întorc spre el îmbujorată.

-Ți-e rău? adăugă el privind încruntat la fața mea colorată. Arătăm ca o roşie îngălbenită. Presupun.

-Ah, nuu. Eu doar, ăh, mi se pare mie sau e mai cald aici? spun dându-mi părul din ochi şi cu mâna cealaltă în şold.

Pe. Bune. Acum mint? De ce fac asta? Pentru că eşti îndrăgostită deşteapto! Conştiință stupidă, lasă-mă odată, am treabă acum!

-Hm, nu..? spune Charlie puțin frustrat.

-Păi, nu mai contează.

Cu asta mă dau bătută.

Întorc privirea în jur în căutarea ajutorului şi din fericire o găsesc pe asistenta Wilson, care a îngrijit-o pe Bliss în tot acest timp.

-Bine-ați venit domnişoară Mona, vă aşteptam!

-Unde e Bliss, întreb schimbând subiectul.

-Este sus, în camera ei obişnuită.

Nu o mai ascult şi țâşnesc spre lift. La etajul trei, sala 248B, Bliss şi-a petrecut ultimele două luni aici. Charlie m-a urmat tăcut, până în fața uşii.

-Nu intri? Mă întrebă el văzând că stau ca o idioată fără să deschid uşa lemn lăcuită recent.

Pun mâna pe clanță dar aud nişte şoapte dinăuntru. Să fie oare Bliss?

Ascult mai bine dar nu identific niciuna din voci.

Deschid uşa încet şi mă strecor în încăperea parfumată de trandafiri proaspăt înfloriți. Pot spune că erau cel puțin 100 de trandafiri roşii într-un buchet imens. Aproape cad din picioare când îl văd pe Chris mai vesel ca niciodată vorbind cu...

-Bliss!?!

Ea întoarce uşor capul spre mine iar eu sar în brațele ei având grijă să nu ating firele la care încă mai era conectată.

Următoarele cinci minute au fost pline de emoții, eu şi Bliss plângând şi vorbind in limba noastră secretă. Stai, avem o limbă secretă? Presupun că da, căci Chris şi Charlie îşi aruncau priviri confuze. Nu prea le-am dat atenție.

-B..Bliss... î..î-îmi p-pare aşa de rău, e numai vina mea, nu am... spun printre lacrimi.

-Ssst...şopti ea mângâindu-mă pe păr. Te iert pentru că ai încălcat promisiunea, dar acum e bine, e bine, ți-ai găsit prințul, adăugă ea făcând semn spre Charlie care rezema peretele puțin jenat de moment.

-Bună Charles, spuse Bliss spre băiatul care acum zâmbea.

-Bună Bliss. Mă bucur că eşti mai bine.

Privesc cu ochii cât cepele la Bliss apoi la Charlie şi într-un final ajung cu privirea la Chris așteptând nişte explicații.

-Vă cunoaşteți? rup într-un final tăcerea aia idioată.

-Chris mi-a... povestit planul lui, clarifică Bliss masându-şi încheietura mâinii.

Bine, mă simt destul de ciudat acum, eu...

Bliss observă imediat jena din ochii mei şi schimbă subiectul:

-Ai mei vor pregăti cina de Crăciun, dacă mă externează până diseară, veniți cu toții la mine.

Încuviințăm din cap apoi facem glume şi râdem.
O mai îmbrățişez odată strâns pe Bliss. Am stat aşa vreo trei minute bocind amândouă din nou  până când Chris îşi drese vocea şi ne făcu semn spre asistenta Wilson care venise cu nişte analize in mână. După fața ei, nu păreau veşti prea plăcute.

-S-a întâmplat ceva? sări Chris.

-Copii, vreau să vă calmați mai întâi, bine?

Toți am înghițit în sec, speriați de ce va urma să spună asistenta Wilson.

-Am discutat deja cu soții Carter şi cred că e cazul să vă spun şi vouă despre rezultatul ultimelor analize făcute la sângele tău, Bliss, continuă ea oprindu-şi privirea spre micuța mea acum speriată.

-Sper că e o glumă, spun serioasă şi deja nervoasă.

-Noi nu glumim aici, domnişoară Mona!

Tonul ei m-a făcut să-mi amintesc de profesoara mea de Biologie din clasa a patra. Serioasă, severă, fără glume în program.

Mi-am încrucişat mâinile la piept şi am ațintit podeaua cu ochii mei de cățeluş plouat.

-Am verificat analizele cu domnul doctor şi cu părere de rău trebuie să vă spunem că.. -aici făcu o pauză în care, creierul meu nu mai gândea deloc pozitiv- deja îmi tremurau picioarele iar Charlie mă prinse de după umeri să mă liniștesc.

-...că Bliss a fost injectată cu o substanță periculoasă, un fel de drog şi un somnifer care i-ar fi pus viața şi mai mult în pericol dacă nu îi schimbam repede tratamentul cu pastile. Deocamdată eşti stabilă, dar pot exista oricând riscuri să ai nişte simptome - cum ar fi amețeli şi vărsături -ai noroc că ți-a fost curățat sângele şi nu s-a răspândit în totalitate substanța chimică. Dar vei rămâne cu mici urme şi de aceea vei lua puțin mai multe pastile următoarele şase luni. Vei veni regulat la control cu părinții sau cu iubitul tău dacă e necesar şi vom spera că vei evolua cum trebuie.

Am răsuflat cu toții oarecum uşurați că problema a fost oarecum remediată. Trăiască america şi medicii pe care îi are!

-Ştiam că vei fi bine, spuse Chris sărutând-o pe frunte pe Bliss.

-Spitalul este în alertă în căutarea celor -sau celui- care a făcut aşa ceva pacientei. Camerele de filmat sunt încă verificate de polițişti şi de securitate. Dar aş vrea să te întreb Bliss: ai simțit ceva sau pe cineva în timp ce erai în comă?

-Da, am simțit, răspunde ea cu seriozitate in glas.

Cuvintele ei m-au panicat iar.

-Au fost Nataniel Wilson şi Emma Drake.

Încep să am un sentiment că totuşi cartea asta nu o scriu degeaba şi poate undeva există persoane care apreciază efortul depus de mine. Mulțumesc RowenaGonzalez pentru susținere. Eşti genială sweetie! ❤