❤ Forever young ❤

#28 Always with you.

《 Charlie's p.o.v. 》

O iau înainte prin spatele casei lui Bliss, traversez peluza, sar gardul ca un disperat ( ceea ce şi sunt acum) şi mă opresc punându-mi mâinile în cap.

De când este aici o pădure?! Ah... da... ce copilărie frumoasă...

Chris şi domnul Carter au luat-o prin cartier, să o caute prin vecini sau la ea acasă.

Eu am fost mai cavaler si am luat-o pe drumul mai "periculos".

Sper că n-a fugit pe aici...

Inspir şi expir, îmi strâng mâna dreaptă în pumn până îmi pocnesc degetele apoi fac la fel şi cu mâna stângă.

Merg în pas alergător printre copaci, ignorând cărarea ce duce spre lac. Nu cred că s-a dus acolo.

Dar... nu pricep. De ce a făcut asta? Sunt aşa îngrozitor?

Încerc să pun cap la cap evenimentele petrecute. Mereu reiese acelaşi rezultat: Mona mă iubește mai mult decât a iubit pe altcineva vreodată. Este timidă şi probabil a făcut nebunii de care se simte stânjenită acum în viața de fiecare zi. Asta o ştiu din cărțile de Psihologie ale fratelui meu.

Nu neg faptul că o iubesc şi eu..
Mă trezesc la realitate şi nişte țipete mă fac să tresar.

-Monaaaa!! urlu cu toată puterea mea.

Aud nişte sticle sparte în apropierea mea. Mă întorc şi observ o siluetă unduindu-se în jurul meu. Stâng pumnii în semn de apărare apoi le dau drumul. Deodată eram foarte moleşit.  O fată cu părul ciufulit şi haine rupte îşi face apariția pe la spatele meu cu un mers tărăngănat. Avea în mână o sticlă de bere aproape băută.

-S..S...Shayna?!

                   ***

《 Bliss p.o.v》

Atâtea îmbrățişări, strângeri de mână, lacrimi vărsate pe umerii mei...

Ce se întâmplă cu ea?

Mona a fost foarte schimbată de când am început liceul. Da, au fost şi multe incidente dar lumea avea dreptate: liceul din  New York te face alt om. Locuiam în celălat capăt al New York-ului şi am decis să urmăm aici liceul, să  stăm la cămin timp de patru ani.

Dar...

Nu a fost deloc aşa cum mi-am dorit. Chris a fost singurul lucru bun găsit aici.

De ce las nişte lucruri inexistente să mă influențeze negativ atât de tare? Simt în sufletul meu o gaură neagră plină de frici şi tragedii care nici măcar nu se întâmplă în viața reală. Nimeni nu mă întelege. Toți îşi dau ochii peste  cap. Eu şi reflexia mea din oglindă ne înțelegem cel mai bine. Mă aprobă şi nu râde când eu plâng. Cred că țin prea mult în mine. Trebuie să mă eliberez într-un mod.

Dau frâu liber câtorva lacrimi până ce aud paşi în dormitor. Mama intră în  camera mea şi mă priveşe cu cea mai înduioșătoare privire.

-Draga mea, am discutat deja... spuse ea apropiindu-se de mine.

Îi fac loc lângă mine şi o las să mă îmbrățişeze. Îi cuprind trupul firav şi frumos cu brațele mele slăbite.

După un timp ne despărțim din îmbrățişare. Mama îmi şterge de pe obraji lacrimile care încă mai curgeau.

-Îmi pare rău că s-a ajuns aici scumpo... şopti ea, acum jucându-se cu părul meu .

-Nu mai contează, acum sunt bine. Viitorul va fi altfel, îți promit. Iar Chris...

-Chris e un băiat bun. Va avea grijă de tine.

-Ştiu, dar...

-Ce-ar fi să ne uităm la un film, doar noi două, ca în vremurile bune?

Mă uit la ea şi zâmbesc.

-Ştiu că e vechi dar...

-"Singur acasă?"  ghici ea.

Rânjesc şi mai mult. Mă duc în bibliotecă şi caut caseta. Aş face şi nişte popcorn dar nu am voie să mănânc sărat.

Pornesc filmul şi ne aşezăm pe canapeaua din sufragerie.

Eram atât de extenuată, încât am adormit imediat ce Kevin a apărut pe ecran.

__________

Da, încă trăiesc.
(Nimănui nu-i pasă, sunt un cartof singuratic :\)
Dacă v-a plăcut, nu uitați să apăsați steluța ☆ aia înainte să plecați, mă ajută mult.

Ly ♡