❤ Forever young ❤

#25 Angel without wings

Bliss p.o.v.

Totul se întâmplă prea repede. Viața poate deveni urâtă când te aştepți mai puțin. Trebuie să deschidem ochii şi să înfruntăm Diavoloul care distruge orice într-o secundă. Dacă ai încredere în tine şi îți păstrezi prietenii aproape, vei învinge.

Oftez pentru a zecea oară şi privesc cu coada ochiului la tata care bătea darabana în masă. În stânga, o găsesc pe mama care se juca cu servețelul ud de lacrimi. Numai ea ştie cât a plâns cât am stat eu în spital.

-Mona e încă la baie? o întreb pe mama.

-Da, scumpo, vine imediat, spuse cu o voce cât de cât a ei.

Suntem în secția de poliție de mai bine de două ore. M-am săturat deja de locul şi mirosul ăsta de cafea. Toată lumea țipă, se grăbeşte şi izbeşte. E nasol.  Chris s-a dus să mai dea o declarație în legătură cu "ziua aceea". Eu şi Mona am făcut acelaşi lucru.

-Domnişoară Carter?

Îmi ridic privirea spre vocea de deasupra capului meu şi îl zăresc ofițerul Oliver. Îmi zâmbi când privirile noastre de întâlniră.

-A trecut ceva vreme de când nu te-am văzut. Am auzit ce s-a întâmplat, îmi pare rău. Dar îi vom prinde pe aceşti doi tineri, spuse hotărât.

-Da... a fost tot ce am putut să zic.

Uşa se deschide uşor.
Chris intră cu un aer trist. Veni lângă mine şi mă luă în brațe. Îmi aşa capul pe pieptul lui ca să pot auzi şopatele îngerilor care îmi spuneau că totul va fi bine.

                        ***
Chris p.o.v.

O strâng în brațe pe Bliss iar ea îşi cuibăreşte capul pe pieptul meu. O mângâi uşor pe spate. O lacrimă îi lăsă să cadă. O şterg imediat, ştiam că a rămas cu traume.

-Aş vrea să fi rămas acasă la vechea mea viață, şopti ea jucându-se cu degetul pe tricoul meu. Toate astea nu ar fi avut loc dacă nu mă mutam aici. Petrecerea aia stupidă...

Îmi trage un pumn în stomac iar eu îmi țin respirația ca să nu dau afară. Apoi mă mângăie de parcă eram animalul ei de companie.

- Calmează-te puțin ursuleț panda, va reveni la normal viața noastră. Ne vom întoarce la liceu iar Nate şi Emma vor fi pe departe pedepsiți cum trebuie.

-Dar...

-Sst, toate la timpul lor.

O îndepărtez încet, mă scuz şi mă ridic.

-Chris, unde pleci? spuse Bliss frecându-se la ochi.

-Să vorbesc cu şeriful.

                  ***

Ajuns în fața biroului şerifului, îmi adun puterile şi ciocănesc uşor în geamul cu draperiile trase deoparte.

Când mă vede, trânteşte pe birou telefonul la care vorbea şi îmi face semn să intru.

Dau din cap şi în clipa următoare sunt pe scaun vis-a-vis de şerif.

-Cu ce să te mai ajut băiete? întrebă şeriful care aruncă la gunoi o gogoașă cu gem. Îh, nu aş fi vrut să fiu în locul acelei mici gustări.

-Vreau să mai depun o plângere.

- Adevărat? Despre ce e vorba?

-Hărțuire prin mesaje, spun scurt şi la obiect.

Aşa este. Nate îmi trimitea în ultimul timp mesaje de amenințare, mă chema să-l înfrunt față în față şi alte idioțenii de copil scos de la ospiciu. Fireşte că nu m-a speriat. M-a enervat la culme aşa că am decis să spun poliției ce se întâmplă. Nu am vrut să o sperii pe Mona aşa că nu am zis nimic.

Ofițerul mă privi cu o sprânceană ridicată.
Ce era în neregulă cu plângerea mea?

-Am mai primit acestă  plângere.

-Păi, New York are destui hărțuitori şi hackeri deci presupun că...

-De la domnişoara Monica Curtis, îmi tăie el cuvintele.

Stai, ce? Nate a amenințat-o şi pe Mona?! Oooh ce fraier sunt, normal că da, ea era subiectul lui, dar acum că a luat-o razna, fireşte că face pe nebunul prin mesaje.

-C..când?

-Acum două săptămâni.

-Poftim? spun sărind în picioare. Mă scuzați, trebuie neapărat că vorbesc cu Mona.

-Baftă tinere, şi vreau să-ți mai spun ceva: data viitoare mai informează-te înainte să-mi ocupi mie timpul degeaba!

-Desigur domnule şerif!
Strigătele şerifului şi ale mele au făcut o bătrânică şi un copil să ne privească speriați.

Trec nepăsător pe lângă ei şi cotesc spre ieşirea din clădire.

Afară, pe o bancă prăfuită şi cojită de vreme stăteau Mona şi Charlie. Mona părea că a plâns din nou.

Cât voi mai îndura lacrimile fetelor? Nu mai vreau să le văd suferind. Merită fericirea pe care nu au găsit-o aici.

-Mona, aş vrea să vorbim, zic presupunând că acesta este salutul meu.

Ea mă privi cu ochi mari şi îmi făcu semn să mă aşez lângă ea.

Charlie se apropie şi el să vadă despre ce e vorba.

-Aşa, deci, voi fi direct. De ce nu mi-ai zis că Nate îți trimite mesaje??

În clipa următoare, Monei îi pică fața. Deschise gura de vreo două-trei ori să zică ceva, dar nu-şi găsi  cuvintele.

-De unde şti...? şopti într-un final.

-Mi-a spus şeriful. Deoarece am vrut să depun şi eu aceeaşi plângere.

Acum Mona mă privea cu milă. Ce putem să-i spunem lui Bliss? O să facă iarăși o criză.

Nu vreau să o mint. Nu pot...

-Nu! urlu ca un descreierat.

Charlie mă prinse de încheietura mâinii. Mă privea speriat oarecum de reacția mea.

-Eşti bine Chris? aud vocea Monei după ce îmi revin.

-Hm, nu cred că voi fi bine până nu se rezolvă treaba asta.

Aud paşi în dreapta mea. Bliss şi părinții ei veneau spre mine de parcă aveam de dat nişte explicații serioase.

Deja se lăsă întunericul. Un curent îmi făcu brațele să înghețe. Luminițele de Crăciun se aprindeau pe rând formând cea mai frumoasă atmosferă de sărbători.

Bliss sări direct în brațele mele fără să scoată un sunet.

Îi răspund la îmbrățișare şi zâmbesc.

-Mulțumesc Christian, spuse ea îmbrățişându-mă mai strâns.

-Pentru ce? întreb confuz.

-Pentru că exişti.

Cuvintele ei mi-au atins inima. În aceste clipe nu pot decât să mulțumesc pentru că cineva mă iubește cu adevărat iar familia mea iese clar din discuție.

Am auzit-o pe Mona scoțând un Ooo adorabil şi ne făcu poză.

-Copii, veniți la noi în seara asta sau nu? întrebă domnul Carter după ce avem iar o partidă
de glume şi râsete.

-Tati, normal că o să vină, spuse Bliss luând-o pe Mona de mână. Eu o iau înainte cu Charlie iar soții Carter rămân în urmă privindu-ne mândri.

What if I don't fly? I am an Angel without wings. And my family too. Yes, they are my family now because they love me. ❤