❤ Forever young ❤

#31 True love

《Bliss p.o.v.》

Sunt trezită de un clinchet de clopoței. De unde vine asta? Probabil visez. În casă miroase a muguri de brad. Mă ridic în capul oaselor să îmi dau seama unde sunt mai exact. Locul ăsta familiar mă liniștește.  E vechea mea cameră. Cum am ajuns aici? Parcă mă uitam la film cu..  mama!

-Mamă? strig poate puțin prea tare.
De parcă aştepta să o chem, mama apare grăbită lângă mine.

-Ce e, scumpo? Esti bine? Oh, Doamne ce m-ai speriat, spune ea recăpătându-şi suflul. Mă sărută pe frunte şi îmi mângâie părul. Ce poate fi mai lin decât atingerea ei..?

-Eu.. mă bâlbâi, simțind cum îmi tremură buza.

Ea înțelege şi mă ia în brațe. Of, umărul ei moale, mâinile fine pe spatele meu, parcă timpul nu rezistă. Bluza ei de caşmir se umple de lacrimile mele cât ai clipi. Suspin în continuare dezamăgită de viața asta distrusă.
Parcă citindu-mi gândurile, îmi şopteşte la ureche:
-Haide scumpo, nu e totul pierdut. Ai primit o şansă, prețuieşte-o!

Simt cum şoaptele ei îmi mângâie sufletul şi încep să râd când face una din glumele ei clasice.  Ce sens are viața fără cineva ca ea? Ce sens are viața fără ea?

-Cât e ceasul? întreb căscând.
-Chiar nu ştiu, dar e destul de târziu... zise ea căscând după mine.
-Şi de ce nu dormi?
Îmi ignoră întrebarea, privind pe fereastră stelele.
-E un semn de afecțune, şoptesc după.
-Ce anume?
-Am căscat în același timp, e un semn de afecțiune .

Râde. Cu poftă.

-De unde le scorneşti? zise ea ciupindu-mi obrazul stâng. Culcă-te, Bliss.

-Nu ma culc fără tine.
-Sunt aici.
-Vreau sa dormi cu mine.
-Bliss... Nu pot acum...

O privesc suspicios. De ce nu poate? Pe cine așteaptă? Tata ne-a zis clar că se descurcă. Să nu ne facem griji..

Mama observă încruntătura mea.
-Adică, vreau să fiu sigura că nu pățeşti ceva în timp ce dormi.
Ochii ei sclipeau. Oare la ce se gândește?
-Atunci îmi citești o poveste?
Cata duioșie pe fața ei auzindu-mă după atâția ani rostind din nou aceste cuvinte.
-Cum aş putea să te refuz?
Merge grăbită spre raftul cu cărți şi alege una mare şi prăfoasă. Atinge cu vârfurile degetelor scrisul aproape şters.

Cartea aceea a fost a stră stră bunicii. Nu e de mirare starea cam proastă a paginilor şi a coperților.
Mama se aşează lângă mine iar eu mă fac comodă, ascunzându-mi nasul în perna pufoasă cu pene de lebădă.
Ea zâmbește şi începe să citească. Eu închid ochii şi ajung în lumea viselor. Nu dorm. Dar nici trează nu sunt. Mi-ar plăcea ca acest moment să nu se mai temrine.

《Mona's p.o.v.》

Sirene. Sirene peste tot. Lumini care îmi dau dureri de cap. Ah, şi ce frig e... vreau să duc mâna la cap dar sunt imobilizată. Cred că sunt în ambulanță. Cineva îmi percepe mișcarea şi ma prinde de mana.
Desi nu vad clar, imi dau seama insa ca este Charlie! E aici! Dar ce s-a întâmplat? Meditez puțin până amintirile năvălesc în capul meu ca uraganul Sandy. Ultimul lucru pe care îl ştiu e că am căzut în apă împinsă de Nate. Oh, Charlie, după toate minciunile pe care le-am zis lui Bliss despre tine, eşti aici! De ce mă ascund ca fraiera? Aduc numai probleme! Acum ştiu adevărul. Promit să repar tot imediat ce mă pun pe picioare. Încerc să mă ridic dar sunt amorțită. Chiar nu am nimic! Am nevoie doar de o pătură şi o cană cu  ciocolată caldă. Vreau să plec de aici!
Din cauza nervilor, o lacrimă se prelige pe obrazul meu. Cineva o sterge imediat.
-Fara lacrimi ingeras, totul va fi bine!
Vocea asta.. tot Charlie să fie?
Frustrată, încep să țip. Cineva din dreapta mea se sperie atât de tare încât se împiedică şi aproape cade. Nici mie nu îmi vine să cred că am avut puterea să strig în halul ăsta.