Black Stars

♫Capitolul 3

  O durere imensă simţeam în stomac. Am deschis repede ochii putând observa un chip de băiat care mă privea cu un sadism pur. Am vrut să ţip dar ceva îmi bloca vocea. Simţeam cum lichidul aluneca pe corpul meu. Am privit bărbatul care îşi scoase cuţitul din stomacul meu şi îl aruncă undeva prin cameră. Ochii săi maronii priveau cu ură, iar mâinile sale se poziţionară pe gâtul meu. Îmi era din ce în ce mai greu să respir. Ţipătul meu făcuse un ecou în toată încăperea. Găsisem puterea de a ţipa dar era mult mai rău. Părinţii mei nu erau acasă, iar fratele meu ar putea păţi ceva din cauza mea.

  Mâinile sale strângeau gâtul meu din ce în ce mai tare. Se pare că acesta e sfârşitul meu, până aici mi-a fost. O deschizătură de uşă îmi dăduse speranţă, dar în acelaşi timp mă îngrozi, mă rugam domnului să nu fie Joe. Doi ochi albaştri aţintiră mâinile tipului care le avea pe gâtul meu. Făcu un pas şi sări peste el, iar eu am început a respira grav. Mi-am dus mâinile la gât încercând să masez locul, dar durerea din stomac era prea imensă. Imediat mi-am poziţionat mâinile pe rană şi am ţipat şi mai tare ca înainte. 

 Am întors capul iar cei doi bărbaţi se luptau puternic. Picioarele şi pumnii lor se mişcau atât de repede, încât îmi era greu să-i urmăresc. Ochii mei încetul cu încetul se închideau, iar trupul meu a făcut contact cu parchetul din lemnul masiv. Am auzit un strigăt ceea ce m-a făcut să deschid ochii. Tipul cu ochi albastru al cărui nume nu-l ştiam mă căra în braţe pe scări. 

- Unde mergem?, glasul meu era aproape stins. 

- La spital!, îmi răspunse sumbru. 

- Stai, fratele meu va rămâne... 

- Crezi că sunt singur? Simţeam nervozitate din vocea lui dar am ignorat-o din cauza durerii pe care o simţea. 

   Deschise portiera şi îmi aşeză trupul în maşina apoi intră şi el. Gonea ca nebunul pe străzi şi dacă ar fi la curse de maşină cu siguranţă ar primi un premiu. Minunat Marry, eşti grav rănită, ai pierdut sânge şi tu ai chef de făcut glume. Nici nu ştiu când am ajuns. M-am trezit cărată pe holurile spitalului ţipând la medici că am urgent nevoie să mă vadă un medic. Cineva mi-a pus corpul pe un pat iar apoi nu mai ţineam minte nimic.

 Am deschis ochii încet, dar încă vedeam în ceaţă. O siluetă de faţă o puteam distinge cu greu. Părul de un mov palid îi cădea pe umeri iar ochii ei albaştri păreau speriaţi. Când observă că o simţisem cu privirea, căscă gura de uimire şi fugi spre uşă. Încercasem să ţip, dar deja deschise uşa. Se mai întoarseră o dată apoi plecă şi închise uşa în urma ei. Visam mai mult ca sigur. Am aşezat înapoi capul pe pernă şi am adormit. 

Când m-am trezit, un bărbat stătea aplecat deasupra mea. Purta halat alb şi de aceea am presupus că trebuia să fie doctor. Ceaţa încă era prezentă iar durerea în stomac nu se ameliorase deloc. Capul îmi era greu şi îmi simţeam corpul amorţit. 

- Cum vă simţiţi domnişoara?, o voce mi se adresă.

- Unde sunt?

  Întrebasem, dar îmi venea să mă i-au la bătaie. O întrebare mai stupidă nici nu puteam să spun. Bărbatul râse şi se uită pe fişe. Mi-am amintit de fata pe care o văzusem cu ceva timp în urmă deşi nu ştiu cât.

- Acum ceva timp am văzut o fată, dar a plecat înainte să pot vorbi cu ea. Cine a fost la mine?

- Eşti sigură că acum ceva timp?, mă întrebă aşa zisul salvator al meu. Am dat din cap, iar el a continuat. Eşti inconştientă de două zile. Mă întreb când ai văzut-o.

- Poate fi şi din cauza anesteziei, mi-a vorbit doctorul neluându-şi ochii de la foile pe care tot continua să le studieze.

  Am lăsat capul din nou pe pernă. Poate într-adevăr a fost doar un vis sau imaginaţia mea îmi jucase feste. Părea atât de cunoscută, iar faţa ei... Am fost lăsată singură în camera de spital, amândoi ieşind în acelaşi timp. Aş fi vrut să-i mulţumesc, dar tot eram confuză. Ba îl vedeam când păţeam un accident, ba mă salva. Ceva neobişnuit să întâmpla, iar eu nu ştiam ce anume.