Black Stars

Capitolul 2

- Nu cred că a fost un simplu accident!

- Cathy, nu vorbi prostii!

- Eu o susţin!

- Nu şi tu Chris!

- Şi eu!

- Marry! Ţipase Will la noi.

Încercam din greu să ne convingem managerul că nu a fost doar un simplu accident dar nu aveam nici o şansă împotriva lui, pur şi simplu se încăpăţîna şi nu dorea să asculte nici măcar o vorbă. Eu credeam că am să explodez acolo. Trupa noastră de dans, mă întreb unde va duce toate asta. Ei bine, eu şi încă două fete care sînt surori Marry şi Chris am fost o trupă de dans, spun am fost deoarece cred că a venit sfîrşitul şi pentru noi. Am vrut să ne aruncăm în muzică dar dînsul a fost ceva mai special pentru noi. Aveam 5 ani de succes iar cu 2 zile în urmă s-a întîmplat tragicul accident, deşi, eu susţin că a fost ceva mai mult de cît un simplu accident.

- Eu renunţ la 3G. Îmi era greu să o spun dar eram nevoită. Nu puteam continua în acest fel, era prea mult pentru mine.

- C-e-e-e? Săriră toţi cei aflaţi în cameră.

- Nu poţi face asta! Marry ţipase tare fiind confuză iar Chris o aprobase fiind îngrijorată.

- De ce să mai continui? Am ţipat eu cînd aveam deja şi lacrimi grele în ochi. De ce? Să mă trezesc mîine cu un cuţit în mine? Sau şi mai rău, să fiu secată de sînge? Acum urmează să fiu şi îngropată de vie, nu? Nu mulţumesc Will, îmi e de ajuns. 5 ani de graţie îmi sînt suficienţi. S-a terminat. Nu mai vreau. Nu e primul lucru care ni se întîmplă dar tu tot continui să spui că sînt mici accidente. Nu înţelegi că asta nu va înceta? Nu vreau să încerci să mă opreşti. Am terminat, asta e, nu tot ce e frumos e la nesfîrşit. Pur şi simplu nu mai pot să trec cu vederea, Am căzut în genunchi continuînd să zic încet "M-am săturat" pînă ce glasul era ca o şoaptă ce se stinse.

- Şi eu sînt de aceeaşi părere. Vorbele Catherinei au sens. Nu sîntem atît de puternice. Chris doar aprobă din cap în timp ce îl aplecă în jos reţinîndu-se cu greu să nu izbucnească în plîns. Sora ei mai avea puţin şi plîngea şi ea. Iar eu fără să-mi dau seama lacrimile îmi inundară faţa. Toate plîngeam. Sentimentul de tristeţe ne învăluiseră şi trupul şi mintea. Erau sleite de puteri. Nu mai puteam continua să luptăm, cu cei care ne urau.

-Will! Ziserăm toate ţeri în acelaşi timp. Ne pare rău dar 3Generation nu mai există. S-a terminat.

El doar plecase capul şi strînse mîna în pumn. Nici măcar el nu mai avea curajul să protesteze. Celelalte persoane aflate în încăpere ne aţintiseră cu privirea. Nici lor nu le venea a crede că s-a terminat. Cinci ani de muncă s-au dus pe apa sîmbetei. Mi-am şters lacrimile şi mi-am ridicat geanta de jos dar vocea lui Will m-a oprit.

- Fie, asta e. Dar cred că ar fi bine să vă vadă un psiholog.

- Ce? Răbufni Chris, ne crezi nebune?

- Are dreptate! Am zis eu strîngînd-o de braţ şi trăgînd-o în urmă la acelaşi nivel cu mine. Să mergem.

În mod normal aş începe din nou să plîng dar mă reţineam cu greu, trebuia să fiu puternică aici, puteam să vărs lacrimi şi mai tîrziu. Tristeţea era de nedescris. Ei mi-au stricat un viitor strălucitor. Ei mi-au pus o uşă în faţă şi au încuiat-o. E adevărat că trebuia să sparg zidul din mine dar acesta era mult prea mare. Nu cred că sînt înzestrată cu atîta putere. Am deschis ochii larg la cer şi am zîmbit. În jurul eu s-au strîns o mulţime de ziarişti.

- Sunteţi bine?

- Din ce cauză s-a provocat accidentul?

- A fost intenţionat?