Black Stars

Capitolul 7 - Mai aproape de sufletul sau//

   Catherine fixase dosarul care îl avea în faţa ei. Trebuia deja să acţioneze. Nu putea să-şi lase prietenia să sfârşească după gratii, mai ales când nu era vinovată. Mâinile ei se duseră spre tâmple, masând locul cu pricina. O durea capul şi credea că se învârte totul în jurul ei. Nu mai putea rezista. Nu mâncase aproape nimic de două zile, se simţea slăbită. Nu vorbise nici măcar cu mama ei. Încercase să se închidă singură în sine şi să caute răspunsuri la toate problemele care o măcinau puternic pe dinăuntru. Încerca să elibereze aura negativă şi să-şi lase frâu liber gândurilor.

 Era pentru prima dată când se ocupa de un caz. În ciuda nedorinţei ei, tatăl ei o forţase să de-a la o universitate de drept. Avea puţină experienţă căpătata de la tatăl ei, dar acesta era primul ei caz oficial. Suflase din greu, munca o epuizase. Avea nevoie de tot necesarul pentru a dovedi că nu e vinovată. Luase pixul în mână, lăsând o urmă de cerneală pe foaia albă. Nu avea toate datele de care trebuia să se ocupe. Avea nevoie de cât mai multe dovezi.

 Simţi o mână pe umărul ei. În întreg corpul avea transportaţi fiori. Întoarse capul întâlnind în faţa ei doi ochi căprui plini de compasiune şi blândeţe. Nici unul nu scoase o vorbă. Nu aveau ce să-şi spună, dacă deschidea gura, mai mult ca sigur s-ar fi lăsat cu ceartă. Amândoi se bucurau de momentul de linişte fără tensiune între ei. Brunetul îşi trase un scaun şi privi peste foile ce le avea blondă în faţă. Ochii lui se încruntară. Ultima oară când o văzuse avea părul mov şi acum era din nou blondă. Ea îşi duse mâinile spre faţă pentru a reuşi să-şi şteargă lacrimile ce i se iviseră în ochi.

 - Nu cred că mai pot rezista, întâi tot coşmarul ăsta, apoi tatăl meu este omorât, iar acum Marryah e cea vinovată. Unde merg toate astea? Ce au de câştigat persoanele care au pus asta la cale? De ce se joacă cu noi ca nişte marionete? Nu mai înţeleg nimic. Sunt disperată. E primul meu caz, nu pot avea încredere în altcineva, ştiu că toţi sunt legaţi între ei. Dar dacă nu reuşesc? Dacă pur şi simplu nu câştig procesul? Ce se va întâmpla atunci?, vocea părea disperată şi coborâtă.

 Lacrimile încă îi cădeau şiroaie. Băiatul o privi cu compasiune. Trebuia să o ajute. Braţele lui se îndreptară spre spatele fetei trăgând-o şi mai aproape de pieptul său. Lacrimile ei rotunde şi mici îi pătau tricoul negru. Nu putea rezista, în întreg corpul avea o tentativă de a pleca cât mai departe de tot. Singurul lucru care o făcea să rămână erau legăturile de sânge şi promisiunile făcute.

 Când se desprinseră nici unul nu îndrăznise să se privească. Era un miracol faptul că stăteau într-o cameră fără ca să se ia la ceartă sau să-şi scoată ochii. El doar se mulţumea, o avea mai aproape de sufletul sau şi asta era tot ce dorea momentan. Totuşi îi promisese lui Harry că avea să o ajute pe Catherine ca s-o scape pe Marryah. Toată faza era plină de blonciuri mult prea strânse. Nu puteau da de lumină. Era prea multă muncă şi mult prea puţin timp de a face totul aşa cum trebuia.

                                              *****

  Mâinile ei înconjurau cana de cafea care o avea înainte. Nu dormise toată noapte. Tot ce făcuse era să se gândească la sora ei. Nu îşi putea imagina până unde s-a ajuns deja. Sorbi încă un gât din cana, simţind cum se încălzeşte. Ochii şi-i avea aţintiţi spre uşa masivă din lemn. Îl aşteaptă de aproape jumătate de oră şi el încă nu îşi făcuse apariţia. Avea prostul obicei de a lăsa o fată să aştepte, iar ea ura asta.

 Aşezase cana încet pe masa din sticlă şi formă un număr. Nu îi răspunse nimeni, în cele din urmă urmând să arunce telefonul în perete. Nu putea sta locului cu mâna în sân fără să facă şi ea ceva. Un lucru cât de mic, dar trebuia să fie acolo pentru sora ei. Capul i se întoarse spre ceasul de pe perete. Era deja ora nouă şi el încă nu-şi făcuse intrarea. Îşi dăduse o palmă peste frunte gândindu-se că casa bunicii ei era după un magazin renumit de mâncare.