Black Stars

Epilog

Zayn deschise uşa încet şi o ajutase pe Catherine să intre, mâna lui o ţinea strâns pe a ei, nu cumva să greşească drumul. Avea în jurul ochilor bandajul alb datorită căruia se simţea inconfortabil. Îl avea lângă ea pe băiat, cel care o susţinuse şi o ajutase mereu. Datorită lui era acum pe acel scaun, aşteptând ca doctorul să îi scoată bandajul. Brunetul fusese cel care o îndrumase să facă acel transplant de piele pentru a repara leziunile şi unul de cornee. După acel incident, îşi pierduse vederea pe veci, însă avuse noroc, glonţul trecuse paralel cu faţa, zgâriind doar pleoapele şi afectând corneea. Ea însă încercase să îl oprească, dar îşi dorea la fel de mult să poată vedea din nou acel răsărit de soare, acea şansă la viaţă, să poate vedea zâmbetul celor dragi şi frumuseţea naturii care o înconjoară. Mâinile ei îl căutară prin aerul din încăpere, iar când îl găsea, îl strângea puternic în braţe spunându-i cât de norocoasă e prin simplu fapt că are o persoană atât de specială lângă ea. Şi uite-o aici, pregătită să-şi dea jos acel bandaj pentru a putea îmbrăţişa şansă de a vedea din nou.

Totul se schimbase în urma acelui accident de acum patru luni, nu puteau spune dacă Edward, după numele lui cunoscut, scăpase său murise. Harry rămăsese cel mai afectat, deşi el nu simţea nimic, Marry aproape plângea lângă el pentru a-şi aminti măcar numele ei. Amnezia lui, după cum spunea doctorul, era o pierdere totală a memoriei şi nu putea spune cu exactitate dacă era permanentă sau doar pentru o perioadă de vreme. Nici măcar hipnoza nu îl ajutase. Se distanţase şi devenise complet străin, reuşise cu timpul să-şi aducă aminte datele generale, dar în rest rămăsese la fel. Niall îşi avea doar humerusul de la braţul stâng fracturat. Marryah şi Christine rămăseseră doar marcate de cele întâmplate, şocul fusese prea mare pentru el când văzură sângele Catherinei.

- Zayn, ciripise fata.

Îi era frică, simte acum teamă îi macină sufletul din interior, iar acel moment când va vedea din nou se îndepărtă prea mult, era o linie de orizont spre care fugea un copil. Învăţase să ţintă spre un ideal, dar în final putea fi realitatea sau doar o iluzie deşartă. Îşi dorea vederea înapoi, dar ştia că nu va mai avea aceeaşi ochi albaştri plini de o licărire specială. Mâna ei era împreunata cu cea a băiatului, încerca să-i transmită curajul, dar nu îi reuşea.

Simţise două mâini cu încerca să îi desprinsă bandajul şi încetul cu încetul, iar ea strângea din ce în ce mai tare mana băiatului. Nu i-a fost atât de frică nici măcar când intrase în acel sediu blestemat. Cealaltă mâna a băiatului o cuprinse de talie şi îi şopti la ureche cuvinte dulci. Încerca să i redea speranţă pe care ea o pierdea în ultima fracţiune de secundă. Respirase adânc, încercând să savureze porţia de curaj.

- Încearcă să deschizi ochii cât de încet poţi, îi vorbi doctorul aţintind-o cu privirea.

Respiraţia îi devenise sacadată, nu avea destulă încrederea. Mâinile îi tremurau puternic, iar suspinele umpleau liniştea din acea încăpere. Încetul cu încetul încercase să deschisă pleoapele. Inima şi-o simţea cât un purice. Simţea cum mâna de la talie o eliberează, dar nu spuse nimic. Persoana încerca să o calmeze, dar ea tremură şi mai puternic. Simţea înăuntrul ei o explozie de sentimente, încerca să nu gândească negativ, dar îi era frică.

Pleoapele ei erau aproape deschise, atunci depuse forţa pe care o acumulase şi deschise pleoapele larg. În faţa ei avea acea siluetă de băiat pe care şi-o amintea. Îngrijorarea îi păta chipul senin şi ochii întunecaţi. Lacrimile ei se acumulară rapid, căzând pe obrajii ei catifelaţi. Zâmbetul medicului apăruse pe chip, operaţia decurse bine. Fata nu zăbovi nici o secundă, se aruncă în braţele celui pe care îl iubea. Simţea sufletul ei brăzdat de o lumină cerească, simţise acea binecuvântare până în adâncul inimii. Înăuntru, reuşise să simtă o chemare spre o nouă viaţă, să-şi verse sufletul cu iubirea nemărginită.

- Pot vedea, ţipă ea de fericire. Pot vedea!

Lacrimile ei continuau să cadă şiroaie. Avea o melancolie în suflet, iar o euforie i se aşternu pe chip. Când se desprinse din îmbrăţişare, reuşi să vadă acel zâmbet de care îi fusese dor, aici ochi ciocolatii atât de blânzi, acele trăsături de înger. El era adevărata ei scăpare, datorită lui era acolo, ieşind din iluzie spre o nouă realitate, una mai puţin crudă de cât amintirea lăsată în urmă. Vederea e considerată un dar, e felul lui Dumnezeu de a-ţi dărui lucrurile pe care el le-a făurit. Viaţa pe care o ai în mâini, e doar un fluture, depinde de tine dacă îl vei elibera sau îl vei strivi în palmă. E o diferenţă să cauţi totul în nimic şi să cauţi dragostea în pustiu. Ea găsise în acel suflet un nou început, găsise curaj şi dorinţa de a merge mai departe. Îi dovedise că orice nu s-ar întâmpla, i-ar fi stat alături pe veci. El reuşise să transforme din acea stea neagră, una care îi lumină calea. Se apropriase încet cu buzele de creştetul capului ei şi presura un sărut părintesc. Dorea să îi arate adevărata afecţiune şi dragostea adâncă care provine din suflet.

Viaţa e doar file de carte, noi alegem capitolele şi numerotam paginele, alegem povestea şi dăruim contur poveştii. Oferim un destin sufletului nostru umil care lupta cu întunericul. Harry se acomodase cu idee, dar destinul le-a fost acelaşi, se în drăgostise din nou de aceeaşi pură fiinţă care dormea la căpătâiul sau, care mereu era acolo cu o vorbă caldă şi cu un zâmbet adevărat. Se îndrăgostise pentru a doua oară. În ochii lui renăscuse o stea. Rolurile se inversaseră, el o vedea că pe luceafărul sau, steaua ce strălucea cel mai puternic. Lupţi zi de zi în căutarea fericirii, acest lucru au învăţat Christine şi Niall.

Orice nu s-ar întâmpla, fii sigur că adevărata dragoste învinge. Nu contează întunericul din sufletul cuiva, tot ce contează e persoana potrivită care să poată aduce o rază de fericire în sufletul său. Orice nu s-ar întâmpla, nu rămânem stele negre pentru tot restul vieţii noastre. Într-o zi o să ne trezim în pragul fericirii, ciocănind la uşa persoanei potrivite.