Black Stars

Capitolul 15 - Sunet de arma//

  Lacrimile rotunde care îi invadară chipul obosit deveniseră uscate. Cearcănele de la ochi exprimau nopţile nedormite şi problemele care o rodeau din diferite părţi. Era o explozie de sentimente în sufletul ei, atât mintea cât şi trupul i se păreau secate de energie. Avuse o povară pe umeri, dar nu putea face provocărilor. Simţea o epavă menită să aducă umbră. Aflase într-o perioadă scurtă nişte informaţii care o zdruncinară. Avea nevoie de o vacanţă pentru aşi pune gândurile în ordine. O cană cu elixirul amar se afla pe măsuţa din sticlă, iar ea continua să cerceteze foile pe care li ţinea în mâini. Se simţea deşartă, iar gândurile ei erau intersectate de alte gânduri într-o direcţie greşită. Ave anevoie de cineva pentru a reveni e calea dreaptă. Nu credea că va putea ţine piept tuturor provocărilor pe care le avea în faţă.

 Se ridică de pe scaunul ei de la birou şi cu ajutorul hainelor care tremurau de la încheieturi, deschise geamurile. Inhalase aerul proaspăt al dimineţilor adânc până în plămâni în timp ce trupul i se înmuiase. Se întoarse spre masa de lucru şi sorbi puţin din cafeaua ei. Avea un gust ciudat, dar se simţea extenuată şi obosită. Îşi reluase lucrul de mai devreme, citind din nou toate datele obţinute. Ignorase sunetul uşii provocat de curentul din cameră. Ochii iei se mişcau cu agerime, urmărind fiecare literă şi cifră în parte.

 Ochii ei se măriră când terminase de citit conţinutul. Îşi aducea aminte de toate momentele petrecute alături de tatăl ei, însă acel paragraf îl ştia pe jumătate. Respiraţia îi accelerase, iar uimirea îi macină sufletul. Acum înţelegea toate efectele negative pe care le avuse asupra ei. Scoase o foaie din sertar şi un creion. Mâna i se mişca cu graţie, lăsând în urmă o schemă în care introduse toate acţiunile ei. Lasă creionul şi un zâmbet i se înscrise în colţul gurii, unul înfiorător, dar care o purta spre adevăr. Avea de gând să formeze un brâu al ei din sentimente. Teroarea avea primul loc, urmată de groaza convingerii. Sunetele dragostei aveau să se transforme în teamă, iar ura în iubire. Ce putea fi mai frumos decât raţiunea şi rafinete pe aceeaşi undă cu gelozia? Invidia şi mândria aveau să o poarte spre un nou început.

 Închise ochii şi încercă să-şi aducă aminte cu ajutorul celor citite. Tatăl ei îi arătase Multe lucruri pe atunci. Nu îi explicase nimic, îi murmurase mereu în ceafă propoziţii fără rost, pe care acum le-a înţeles. Vorbise codat în mai multe limbi, pentru că duşmanii erau pretutindeni. Acum în inima ei se stârnise o admiraţie puternică pentru persoana care o crescuse şi o învăţase să lupte până a moarte. Îşi putea aminti acei ochi care o priveau cu mândrie în timp ce îi arătă cu mâna diferite lucruri de artă. Până şi vocea lui calmă îi răsună în ureche.

- Sediul numărul şaisprezece, în partea dreaptă, a doua uşă de la stânga. Drept înainte o să găseşti un semn, ia-o în direcţia opusă. Fugi pe scări, o să te urmeze. A doilea semn este corect. Etajul trei nu e bun pentru lupte, omite-l. Următoarele trei semne sunt greşite. Fugi pe coridor până la uşa a doua, deschide uşa, o să o foloseşti mai târziu. Fugi înainte a zecea uşa din partea dreaptă. A doua uşă de la dreapta apoi prima din holul principal. Fugi din nou pe scări. Semnele sunt greşite, nu te lua după ele. Fugi spre penultima uşa. Intră în încăpere sigură pe tine. Întoarce-te şi ai grijă la un sunet de armă, şoptise cu voce tare. Ai grijă la un sunet de armă!

 Îşi aducea aminte bine fraza pe care mereu i-o spunea tatăl ei când aproape adormea. Îi repetă toate acele cu un scop. Tresărise când auzi sunetul uşii deschizându-se. Ochii ei se îndreptară ager spre silueta care-şi făcuse apariţia. O cerceta cu o privire adâncă şi cu o mişcare plină de ură, se îndreptase spre fereastră. Nu îl dorea prezent în acel moment. I-ar fi dat doar planurile peste cap.

 Cu o mişcare ageră, se întoarse pe călcâie şi în privi direct în ochi. Acel abis care o cuprindea mereu în mrejele capcanei. Acel ton gutural care o făcea să se cutremure din mai multe motive. Acel stil care putea da orice fată pe spate. Acel ton abordat care te lăsa fără aer şi în cele din urmă, acel prădător care îşi captura hrana într-un mod ciudat, diferit faţă de ceea ce a văzul lumea. El era însăşi bestia care controla toată acţiunea tatălui ei, credea că e momentul să dea câteva şuturi persoanelor care aveau să o trădeze. Fără să mai stea pe gânduri îi făcu semn cu mâna spre ofilea albe. El doar o aţintise cu privirea şi nu se mişcase din loc. Nu avea nici un sentiment ataşat pe faţa plină de cicatrice.

 Paşii lui grei se îndreptară spre măsuţa de sticlă. Mâzgălise în fugă pe coală de hârtie, apoi se întoarse pe uşă. Rămăsese blocat preţ de o mânuţă fără să scoată un sunet. Aşteptase un îndemn din partea ei, dar acesta nu venise. Ea nu avea de gând să audă din nou acel foc de armă din acea seară, ea nu avea de gând să-şi rănească piciorul pentru un străin.

- Te încăpăţânezi acum, puştoaico! Tatăl tău a făcut aceeaşi prostie, de aceea toţi s-au răsculat împotriva lui. Te-am auzit vorbind cu tine înseţi. Acele vorbe nu o să te ajute, sunt doar poarta spre iad. Nu duce acest jos, rişti să-ţi pierzi viaţa. Fii sigură, cineva care nu a cunoscut amarul lumii, nu o să învingă, îi spuse vocea de băiat şi ieşise.

 Ea schiţă un zâmbet nervos şi izbucni în râs. Cuvintele acele erau semnalul noului atac. Aşteptase de mult timp să poată da cărţile pe faţă, iar acum aştepta următoarele două semnale. Trase adânc aer în piept şi îşi repetă în minte cuvintele atât de cunoscute: "Sunet de armă". Ele îi reamintiseră cine e cu adevărat, îi aduse aminte de copilăria petrecută din greu şi de nopţile nedormite după antrenamentele de dans. Toate astea fuseseră pe o lungime de undă, ştia că tatăl ei riscase, dar acum avea fraza bine întocmită. Nu avea nevoie de coduri să o descrie, ave anevoie doar de mască pe care şi-o pregătise cu o îndemânare de învingătoare.

 Luase în mâna foaia pe care o lăsase băiatul şi o rupse în bucăţi. Avea planuri măreţe pentru a nu da gânduri diferite poliţiei. Mototolise bucăţile şi le aruncase direct în coşul de gunoi. Scoase din buzunarul pantalonilor bricheta ei şi arse foile fără nici un sentiment pe faţă. Avea de gând să devină explozia stelară care orbeşte inamicul prin şarmul şi raţiunea să. Avea să câştige, pentru că puse suflet în ceea ce făcea.

- Eşti nebună? Vrei să incendiezi şi acest loc? Nu îţi e destul casa ta arsă din temelii?, vocea unui băiat se făcu auzită.

 Luase repede stingătorul de incendiu şi stinse flacăra ce prindea viaţă. Era uimit. Venise cât de repede putuse, ştia că a întârziat cu cinci ore, dar fusese reţinut de mama lui. Nu o mai recunoştea, era schimbată, nu era Catherine de care el se îndrăgostise, sau poate nu o cunoscuse niciodată. Oamenii poartă pentru toată viaţa lor o mască, iar când ajung să îşi îndeplinească idealul, lăsă la iveală adevăraţii "ei". Totul e atât de greşit în acesta lumea, nu poţi să distingi adevărul de minciună, realul de sentimente, totul e doar o capcană cu scop.

- Ai întârziat, şoptise ea încet îndreptându-şi privirea indiferenta spre el.

- Catherine, nu vreau să te ascunzi de mine. Te cunosc de mică, părinţii noştri au lucrat împreună. Nu eşti singură în asta, te pot ajuta, vreau să-ţi fiu spatele de care ai nevoie. Tatăl tău m-a rugat să am grijă de tine atunci când l-am dus la spital, încheiase e cu o tristeţe în voce. Ştia că abordând acel subiect, fata avea să plângă, dar se înşelase.

- Nu, greşeşti, ţipă ea. Nu tu porţi acest război, doar te-ai legat în momentul nepotrivit de persoanele nepotrivite. Toate s-au întâmplat din cauza mea, sau a familiei mele. Nu pot lăsa să moară alt persoane la care ţin?, ridicase tonul.

- Ţii la mine?, o tachină el.

 Ea nu îi răspunse. Trase adânc aer în piept în observă că petrecuse prea mult timp în acea încăpere. Simţea nevoia unui duş răcoritor care să îi răsfeţe pielea. Încerca să nu se mai gândească la nimic. Zayn era singurul ei gând şi încercă să şi-l scoată din minte. Avea nevoie doar de puţin odihnă, dar el era prea complicat. Poate avea să îl lase pe Zayn să o cunoască cu adevărat. El era singurul care ar fi putut-o înţeleg, el avea aceeaşi soartă, erau ambii aceeaşi explozie de sentimente." Sunet de armă" îşi spuse dintr-o dată. Gândul acela o bântuia. Avea s-o urmărească până nu îl va azi singură, dar acela poate fi un sfârşit, unul tragic. Trebuia, avea nevoie să afle, nu putea trăi în umbră."Sunet de armă".