Black Stars

Capitolul 9 - Adevar peste minciuna//

   Avea încă dezordine în gânduri. Îşi amintea perfect momentul procesului. Intrase destul de greu în încăpere datorită tuturor jurnaliştilor. Puseseră destule întrebări, încât o enervaseră. Le zâmbise crud şi îşi luase o privire îngrozitoare. Îşi dăduse seama că semăna perfect cu tatăl ei. Înainte de a intra în sală, îşi împreună cele trei degete şi îşi făcu cruce. Ştia că acel lucru avea să o liniştească şi să o calmeze. Sperase doar totul să decurgă normal. Zayn, Harry şi Niall îşi duseră misiunea până la capăt. Datorită acţiunilor ei, reuşise să câştige un proces nemaiîntâlnit în istoria tatălui ei. A simţit că trăieşte un coşmar în realitate. Mâinile îi tremuraseră într-una, dar reuşise să-şi menţină vocea calmă. Marryah păruse mult prea zdruncinată, dar era mai curajoasă decât şi-ar fi putut-o imagina. Ştia că trebuia să înoate până şi pe uscat, doar pentru un bine celor apropriaţi. Faptul că reuşise să câştige cazul o făcea să se simtă mult mai bine. Fusese primul caz oficial şi unul cu o problemă destul de delicată. Nu era atât de uşor să lupţi împotriva unor criminali. Atât timp cât eşti bun, nu poţi gândi mai presus decât inamicul tău. Mintea duşmanului e mult prea complicată şi meschină, e o fire neînfricată cu un gust de coşmar.

  Faptul că stătea în camera pe care nu o mai folosise de la moartea tatălui ei, o făcuse să-şi verse câteva lacrimi cristaline. Mama ei se ocupase de cameră micuţă. Oglinzile aflate în încăpere reflectau lumina şi o făceau să pară mai spaţioasă. Ferestrele îi fusese colorate într-un albastru închis. Mama ei îi examinase bine încăperea, având grijă la colturi,  să nu fie umbrite, dar suspendase diferite spoturi sau corpuri de iluminat. Mobila se afla la o anumită distanţă de pereţi şi nu lipită de aceştia şi erau plasate în unghi faţă de perete. De pe măsuţa de cafea din lemn japonez sculptată în relief şi împodobită cu bucăţi de sticlă, îi zâmbea fotografia în care era ea şi Ed cu patru ani în urmă. Patul era tapiţat şi realizat din structură de pal melaminat îmbrăcat în tapiţerie textilă, finisaj negru.

   Zâmbise strab şi deschise uşa băii cu nostalgie. Mâna dreaptă i se îndreptase cu graţie spre fată. Avea cearcănele proeminente, semn că nu a dormit prea bine ultimele nopţi. Se simţea zguduită de propriile acţiuni şi dezamăgită de propriile gânduri. Nu mai era adevărata ea. Se simţea neliniştită, ca o epavă distrusă şi fără loc la expoziţia pregătită special pentru ea. Corpul îi era cutremurat, iar buzele le ţinea întredeschise. Încercase să-şi revină, dând drumul la jetul de apă să curgă în lavoar. Îşi stropise puţin faţă, dar tot nu se simţea în stare să coboare. Închise robinetul şi îşi lipi trupul de perete. Nu putea rezista tuturor acţiunilor, lucrurile se complicau, acţiunile se modificau, noi adevăruri ieşeau la suprafaţă şi nu ştia dacă le va putea face faţă. Luase o gură mare de aer şi ieşise din baie. Trebuia să se îmbrace decent pentru a lua masa împreună cu familia ei. Îi promisese mamei că va veni cu siguranţă şi nu o putea dezamăgi în acel moment.

 Se îmbrăcase repede cu o fustă neagră şi un tricou scurt. Deasupra îşi trase jacheta roşie, scurtă. Părul îl avea prin într-o coadă de cal, iar în picioare îşi luase papucii negri cu toc ortopedic. Fizic era pregătită să coboare, însă nu şi moral. Trebuia să se comporte decent şi să nu aducă nimic în discuţie ce ar putea stârni nelinişte. Cu paşi mărunţi şi nesiguri se îndreptase spre uşa camerei. Puse mâna pe clanţă şi o apăsase cu o vădită încredere. Îşi luase o expresie serioasă şi ieşise. Ţinea capul drept şi o licăire i se ivise pe cerul albastru, frumos şi curat. Era o Wallace până la urmă sau mai bine spus o Wallses. Trebuia să-şi răzbune tatăl şi să dea dovadă de curaj.

  Salutase politicos şi îşi luă locul obişnuit la masă. Atmosfera era înţepătoare şi adâncă. Se simţea o tensiune ciudată. Mama ei aşezase omletele cu brânză, şuncă de pui slabă combinată cu ceapă şi ardei, feliile de pâine de graham prăjită şi câte un suc proaspăt de citrice. Masă arăta copioasă, dar nimeni nu avea poftă de mâncare. Se aşezase şi mama ei în cele din urmă şi le urară poftă bună. Cel mai rău îi părea de Sophi. La vârsta ei era ce mai greu să înţelegi lucrurile. Ar fi preferat să poată rezolva misterul înainte ca tatăl ei să moară. Încă auzi ca un clipocind vocea lui şopti încet ultimele cuvinte.