Black Stars

♫Capitolul 4

  Am deschis uşa apartamentului cu piciorul. Pistolul l-am aruncat în seif şi l-am încuiat. Sângele îmi fierbea în vene, corpul încă era puţin înspăimântat de toate cele întâmplate. Senzaţia pe care o simţeam era mult prea ciudată, inimă îmi bătea cu putere. Mi-am trecut mâna prin păr, până şi eu aveam nevoie de o mică schimbare. Doream să îi fac ceva nou, cu toate că mama va protesta, tot aveam de gând să îl schimb puţin. Soneria îmi spărgea timpanul. Am ridicat de jos nişte bucăţi de mobilier şi l-am aruncat în perete. Doi paşi mari m-au apropiat de uşă şi am deschis-o cu putere. Doi bărbaţi în salopete galbene mă salutară trecând pe lângă mine. Gurile lor atârnau în jos în timp ce eu îmi admiram unghiile.

- Domnişoară Devries, nu aşa ne-am înţeles, asta nu e dezordine, a trecut războiul mondial pe aici?

- Nu, a trecut războiul civil din SUA. Acum taci şi repară totul, plătesc cât e nevoie. Până la urmă tot o să faci curăţenie, de ce faci aşa mare tam-tam?, spusem gesticulând cu mâinile prin aer.

   Bărbatul mă privi şi oftă din greu. Am rotiţi capul, uitându-mă la mizeria de peste tot. Aveam să achit o sumă mare. De ce la naiba trebuia ca eu să duc o asemenea viaţă? Am aţintit cu privirea cei doi bărbaţi care păreau oripilaţi de cele întâmplate. 

- Când mă întorc vreau să găsesc lună aici.

- Dar... 

 Nu reuşii să aud ce avuse de spus că ieşii pe uşă, trântind-o în urma mea. Am urcat în maşina mea. Un gând nebun m-a făcut să ies repede, să o încui şi să chem un taxi. Puteau să se întâmple atât de multe lucruri. Cuvintele lui Sebastian îmi străbăteau în minte: "Nu doar tu ai duşmani". Ce duşmani aş putea avea eu? E o nebunie, nu mă făcut nimic nimănui. Lua-i-ar naiba pe toţi. Viaţa stupidă fără nici un pic de sens însă plină de ură şi răzbunare.

  Ochii mei au aţintit o maşină cunoscută. Am zâmbit amarnic şi m-am îndreptat spre ea. Când am ajuns în dreptul ei, am deschis portiera şi am intrat. Ochii săi blânzi mă aţintiră, iar buzele lui erau întredeschise. Sprâncenele i se încruntară. Mâna lui dreaptă se strânse în pumn. Nu credeam că va fi nervos că am intrat în maşina lui aşa fără să anunţ. 

- Marry... 

- Nu te aprinde aşa, ce ai? 

- Ce ai pe gât? Cu cine dracu ai fost? 

    Mâna mea s-a aşezat instinctiv pe gât. Nu ştiam ce să-i răspund, stăteam înmărmurită şi îl priveau. Înghiţii în sec. Încercam să îi explic, dar nici măcar eu nu ştiam ce îndrugam. Cuvintele îmi ieşeau pe gură fără nici un sens.

- Ieşi naibii din maşina mea.

- Sam...

 - Am zis să ieşi naibii din maşina mea, nu vreau să te mai văd în viaţa mea, tonul său era puternic şi supărat. 

  Nu am mai rezistat nervilor săi şi am ieşit cât de repede am putut. O lacrimă mi se prelinse pe obraz. Nu, nu, nu, nu, nu Marry, nu ai să plângi pentru el, nu acum, nu aici. Degeaba îmi spuneam să nu plâng. Lacrimile îmi cădeau şiroaie pe chip. Eram vinovată, ce naiba fusese în capul meu când mă sărutasem cu Ed. Acum nu îl aveam nici pe Ed, iar Sam era furios pe mine. Deşi furios e puţin spus, dacă nu s-ar fi putut abţine, mi-ar fi smuls capul de pe umeri.

  Afară înnopta. Mi-am şters lacrimile. Lua-i-ar dracu pe toţi că tot eu ajung să fiu cea cu inima zdrobită. Mă simţeam vinovată pentru plăcerea pe care o simţisem atunci. Eram o persoană rea, perfidă, tupeistă, dar uite-mă aici, în această situaţie. Luna îşi făcea loc pe cerul înstelat. Răcoarea o puteam simţi pe propria-mi piele. Mâinile mele se poziţionară pe talie iar capul îl lăsai pe spate. Apartamentul îmi era distrus, dacă mă duceam acasă urma să fiu interogată, la Ed nu mă puteam duce, cu Sam m-am certat. Blestemată fie viaţa asta. Am făcut stânga împrejur şi m-am îndreptat spre casa părinţilor mei. Nu avem mult de mers, aşa că am mers pe jos.