CAPITOLUL 6 - Tessa

3.2K 201 4
                                    

A doua zi dimineaţa, am fost trezită de razele soarelui. Dormisem foarte bine şi mă simţeam perfect. Aproape că nu îmi venea să cred.

M-am ridicat în coate şi m-am întors spre noptieră, însă în loc de ea, am dat de un perete. Fir-ar, uitasem că eram la Alec acasă.

La Alec acasă.

Scenele din seara trecută mi-au revenit în minte: cum, în sfârşit, aveam şi puterea pământului, cum Alec a fost acolo să mă ajute să trec peste durere, cum... cum ne-am sărutat.

Aducându-mi aminte că după asta mă aduse în braţe până în pat, m-am uitat în dreapta mea, însă locul de lângă mine era gol.

M-am ridicat din pat şi m-am târât până pe hol. Uitându-mă în dreapta şi în stânga, nu puteam vedea decât mai multe uşi şi o scară. Tiptil, am coborât scara şi am ajuns la parter, unde nu mi-a fost prea greu să detectez bucătăria.

Bineînţeles, el era acolo. Gătea ceva, iar mirosul de ouă prăjite mi-a făcut stomacul să chiorăie instant. Bineînţeles, Alec m-a auzit imediat ce am intrat şi s-a întors.

-Te-ai trezit, observ, mi-a spus cu nuanţa aceea de sarcasm de care nu se putea despărţi.

-Mda, bună dimineaţa, i-am zis şi eu.

-Cum ai dormit? m-a întrebat el.

-Eu? Ăă..

-Nu, mama omida.

M-am abţinut să nu râd şi i-am replicat obraznic:

-Am dormit bine, domnule Grigorovich.

S-a întors cu faţa spre mine şi m-a fixat cu lingura de lemn plină de ulei. Chipul îi era puternic amuzat şi îi trăda seriozitatea pe care voia să mi-o afişeze:

-Nu te juca cu mine, domnişoară Millow. Acum treci la masă.

Ascultătoare, am luat-o spre masa de lângă el şi m-am aşezat. În mai puţin de două minute, era şi el aşezat lângă mine la masă şi mâncam.

-Unde ai dormit? m-am trezit eu întrebându-l.

Bineînţeles, a pufnit şi mi-a replicat, tonul lui sarcastic prezent la datorie:

-Nu v-am sedat, nu v-am violat, domnişoară Millow. Dar dacă chiar vreţi să ştiţi, am dormit alături de dumneavoastră.

Super. Nu i-am mai răspuns, căci mi-am auzit telefonul sunând din hol.

-Mă întorc imediat, m-am scuzat eu şi am mers în hol.

Speram din suflet să nu fie mama sau tata, căci chiar nu aveam niciun chef să vorbesc cu ei, însă aveam noroc. De data asta era Selena.

-Bună, Sel, am spus eu în timp ce mă întorceam în bucătărie.

-Teresa! Am sunat la tine acasă, dar mama ta mi-a zis că nu erai acolo, că dormeai la nişte prieteni.

-Mda, despre asta nu prea pot vorbi acum, dar mama nu ştie adevărul.

Bineînţeles, Selena a început să râdă.

-Nici nu mă mir. Eşti cu o persoană de sex masculin lângă tine?

-Selena! am strigat eu la ea, iar dintr-odată mi-era frică că auzise Alec.

-Mno, te cunosc eu, T. După cum vorbeşti. Mă rog, detaliile mai târziu. Voiam să văd ce mai faci.

-Mănânc omletă, dar sunt încă confuză cum de ai numărul meu de telefon, i-am spus eu.

Sclava destinului (#ID spin-off)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum