Sclava destinului (#ID spin-off)

Epilog

16 ani mai târziu

-Mamă, iar sună!

Am tresărit, visul dinaintea ochilor mei spulberându-se. Toți unicornii se evaporaseră, făcând loc imaginii unei tinere adolescente care mă privea cu brațele strânse la piept.

-Carla, am murmurat, încercând să-mi regăsesc glasul. Răspunde tu şi notează tot ce trebuie, te rog eu mult.

Însă nu făcu altceva decât să îşi încrunte sprâncenele la mine. Am oftat zgomotos.

-Haide, draga mea, şopti şi Alec, strângându-mă mai puternic în brațele sale. Mama ta a avut o zi plină ieri. Ştii că este foarte obosită...

Am zâmbit în sinea mea la auzul argumentelor lui Alec, însă i-am ordonat chipului meu să se păstreze serios. Până la urmă, nu era zi în care să mă trezesc de bună-voie din pat.

-Aveți mereu aceeaşi scuză! De ce nu-l puneți şi pe Adrian să vă ajute? Mereu sunt eu aia care vă salvează fundurile când mai vreți cinci minute de pierdut în pat. Adrian se poate descurca şi el.

Parcă chemat de un semnal, fratele geamăn al Carlei apăru de după colț, privindu-ne puternic amuzat.

-Uu, tati o ține pe mami în brațee! râse Adrian ca un copil cu zece ani mai tânăr.

-Asta îți răspunde la întrebare? i-am spus Carlei, arătând demonstrativ spre fratele ei.

Îşi dădu ochii peste cap, în timp ce Alec sărea din pat.

-Presupun că o s-o fac tot eu şi pe asta.

Am dat să mă ridic, însă soțul meu mă opri îndată. Practic, degetul lui îndreptat spre mine era capabil să ucidă.

-Tu stai aici, draga mea. Copii, evaporarea!

Ca la comandă, gemenii dispărură din dormitor, lăsându-mă singură într-o linişte deplină.

Trecuse atât de mult de când Teresa Millow, adolescenta nouă din Oklahoma, se mutase în Kentwood, pentru a da startul unei noi vieți. Trecuse atât de mult timp de când a descoperit că era Migi Evaar şi irevocabil îndrăgostită de Alexander Grigorovich, şi totuşi, iat-o aici:

Teresa Grigorovich, mamă biologică a doi gemeni total diferiți din toate punctele de vedere, mamă de suflet a tuturor vrăjitorilor de pe partea binelui, eram mai ocupată ca niciodată. Sa păstrez lumea vie în siguranță față de rău era noua mea misiune, pe care nu aveam s-o abandonez vreodată - nu că aş fi avut încotro.

Agatha, bunica lui Alec, avusese grijă să mă înveţe tot ce era necesar: cum să trimit un demon înapoi în iad, să îndeplinesc exorcizări, să purific casele oamenilor, să aduc pacea pe pământ, însă după ce a murit, toate lucrurile au devenit mult mai grele. Cel puţin, murise de bătrâneţe, iar noi ştiam dinainte că asta avea să se întâmple. Îmi amintesc că gemenii aveau şapte ani, şi poate că ei au suferit cel mai mult după pierderea ei, însă murise în pace şi cu toate gândurile bune pentru noi. Uneori, mă simţeam cum ne privea mereu din Ceruri şi îi sesizam prezenţa spirituală în orice loc mergeam ca să lucrez pentru omenire.

Şi totuşi, eu trebuia să duc la îndeplinire tot ce era nevoie, iar ajutorul meu era limitat: Carla, fiica mea, mă ajuta cât mai putea, însă cum să se descurce o tânără de cincisprezece ani cu tainele ascunse ale întunericului? Dar Adrian, fiul meu cel ameţit şi dezordonat, care nu ştia niciodată ce făcea şi de ce? Selena, Karl şi Alec mă ajutau şi ei pe cât puteau, deşi numai Selena deţinea o mică parte din puterea necesară îndeplinirii tuturor sarcinilor...