Buzele ei erau precum petalele trandafirilor: mătăsoase, fine, rozalii. Încă de când am sărutat-o pentru prima dată în acea seară nu mi-am mai putut lua gândul de la ea.
Mereu am avut senzaţia că nu eram împlinit, sau nevoia aceea de a îndepărta oamenii de lângă mine, cel mai probabil din cauza atitudinii tatălui meu din copilăria mea. Şi totuşi de când o întâlnisem pe Teresa, totul era diferit. Era ca şi cum planetele se aliniau când privirile noastre se întâlneau...
Şi totuşi, nu puteam să fim împreună. Ştiam asta, ultima dată când făcusem acest pas greşit, s-a sfârşit groaznic. Şi deşi totul a rezultat a fi o simplă bârfă, directorul ştia prea bine că la mijloc fusese mai mult decât atât.
Iar Tessa nu merita asta.
De aceea, m-am mai înjurat odată în gând că făcusem acea mişcare: de a o săruta. De ce naiba fac asta? Însă nu puteam să mă despart din sărutul ei, pur şi simplu, nu puteam. Mă uram pe mine însămi că o făcusem să sufere, iar acum... ştiam că avea să sufere chiar mai mult. Şi ştiu că era o nebunie - abia o cunoscusem de câteva zile, şi totuşi simţeam nevoia de a o ajuta- însă era adevărat... chiar era.
Dar nu puteam face asta acum.
Tocmai ce ne despărţeam din sărut, când mi-a sesizat crisparea. Privirile noastre se fixau una pe cealaltă, în timp ce respiraţia ni se întrepătrundea. Ochii ei căprui închişi erau atât de lucioşi, încât mă zăream în ei... şi zăream un băiat pierdut şi total necunoscut mie.
-Te simţi bine? m-a întrebat ea mai mult în şoaptă.
Rămas fără glas, am scuturat din cap.
-Spune ceva.
Din nou, am scuturat. Atâtea gânduri mi se învălmăşeau în gând: fă-o să plece, sau fă-o să te urască sau te va urî chiar mai mult dacă nu o îndepărtezi acum, încât mă ameţeau.
Fă-o să plece, ţi-am spus
Dar o iubesc.
Sentimentele contradictorii mă făceau confuz. Nu ştiam ce să-i mai spun.
-Eu...
-Te rog, Alec.
Vorbele ei m-au trezit la realitate, iar dintr-odată, toate gândurile mi-erau date dispărute.
-Eu... nu pot să fiu cu tine.
Chipul i s-a crispat îndată şi s-a ridicat de pe vine. Eu încă eram jos, neputând să zic nimic. Mă simţeam ca un dobitoc.
-Nu... nu se poate... nu se poate să fi zis asta.
Ştiu, te iubesc.
-Doar... pleacă, te rog. Pleacă direct acasă. Şi nu uita să faci cerere să te mute în altă clasă, Teresa.
Nu voiam să spun cuvinetele astea, însă n-aveam încotro. Ultima dată când am trecut cu vederea acest fapt nu a ieşit bine deloc.
-Eşti incredibil, a şuierat cu putere, ca apoi un alt vânt puternic să bată în jurul ei.
Era ca şi cum nu îşi putea stăpâni elementele, iar în jurul ei, precum o rază de soare, o lumină îi contura silueta. O priveam şocat, iar ea îmi sesiză imediat uimirea. Se studie, însă nu făcu altceva apoi decât să îşi ridice o sprânceană în direcţia mea.
-Ce-i? Ce te uiţi de parcă vezi o fantomă în faţa ochilor tăi?
-Eu... tu... străluceşti.
CITEȘTI
Sclava destinului (#ID spin-off)
Science Fiction*Acesta este un spin-off al seriei ,,I'm dead" (#ID), însă poate fi citit şi individual, nu conţine spoilere pentru seria anterior menţionată* Când Teresa Millow, o tânără adolescentă aflată în plină pubertate, se mută în micul oraş Kentwood, ia par...
