Sclava destinului (#ID spin-off)

CAPITOLUL 18 - Tessa

-Uhm... wow.

Eram sigură că reacţia Selenei era extrem de controlată, având în vedere modul în care arătam. Mă şi vedeam: învineţită de la căzăturile şi loviturile de mai devreme încasate în lupta mea cu propriul demon. Probabil dacă aş fi fost în locul Selenei aş fi rămas terifiată, însă îl suspectam pe Alec că îi oferise mai multe informaţii...

-Bună... am spus ezitant. Ce faci?

Selena încercă un zâmbet.

-Probabil mai bine ca tine. E... adevărat?

Tocmai ce îmi pregăteam o întrebare sarcastică, însă mi-am dat seama că nu mie mi se adresa, ci lui Alec. El încuviinţă.

-Da, a răspuns, acea tentă a accentului rusesc veşnic prezentă. Ce ți-am spus e adevărat. Şi demonul nu o va părăsi. De fapt, se poate, dar exorcizarea nu ar fi cea mai bună cale.

Exorcizare!

-Înțeleg, replică ea. Cred că pot să vă ajut în sensul ăsta.

-Despre ce tot vorbiți?  am sărit eu.

Era evident că era ceva ce ei discutaseră, iar despre care eu nu ştiam. Abia acum mi-am dat seama că nu îmi plăcea să fiu lăsată pe din-afară. Iar modul în care eram legată în lanțuri nu îmbunătățea deloc situația.

Selena s-a întors apoi spre Alec:

-Ne poţi lăsa singure un moment, te rog?

Alec vru să se împotrivească, am observat, dar a încuviinţat în final şi ne-a lăsat singure. Când am auzit uşa trântindu-se în urma lui, am simţit ca un gol în stomac formându-mi neliniştea greu de stăpânit. Abia acum realiam cât de dependentă eram, de fapt, de el. Pâna la urmă, ne ataşaserăm extrem de rapid într-o perioadă foarte scurtă de timp, iar acum că legătura dispăruse, ceva lăsase o amprentă enormă asupra mea.

-Cum te simţi? mă întrebă Selena.

-Relativ OK. Câte ştii?

-Ştiu totul, veni răspunsul ei serios. Ştiu despre Alec, deşi nu a insistat să îmi dea prea multe detalii despre voi doi. Aţi... ăm.. ştii tu...

-Da, i-am tăiat-o. Nu e relevant.

Am zărit aceeaşi sclipire a Selenei-prietena-mea-cea-mai-bună când a auzit replica mea, însă s-a întors la tonul ei oficial şi serios. Mă uimea atitudinea asta a ei. De regulă eu eram cea serioasă din echipa noastră.

-În fine, ştiu că ai păţit ceva cu puterile tale, iar asta e cauzată de demonul care te-a posedat. Sincer, chiar nu ştiu cum de ţi s-a întâmplat ca demonul ăla să te aleagă, căci fără  magie puternică un demon nu poate să o posede pe Migi Evaar, iar asta...

-Stai, am întrerupt-o. Tu de unde ştii atâtea?

Selena îşi dădu ochii peste cap, deşi am citit de pe faţa ei că nu îşi dorise să facă asta.

-Aici vine partea în care eu mă rog să nu mă urăşti de moarte după ce o să îţi spun... Îmi promiţi că nu o să mă urăşti?

Am dat să îi spun că da, însă gândul la ce îmi putea spune mă făcu să ezit. Nu voiam să ezit. Voiam să îi arăt încredere Selenei, din moment ce eram prietene de o viaţă, însă mi-era cu adevărat teamă de ce avea să îmi spună. Şi totuşi, am încuviinţat slab.

-Eu şi mama suntem vrăjitoare din naştere, însă abia acum câteva săptămâni mi-au apărut şi mie puterile. Nici eu nu am ştiut iniţial că aveam să moştenesc puterile mamei, căci acest lucru nu se întâmpla decât foarte rar. Şi totuşi, îmi pare extrem de rău că nu ţi-am spus de la început! Tu ai fost sinceră cu mine când mi-ai spus că eşti Migi Evaar, iar mie mi-a fost teamă să-ţi spun chiar şi că aveam nişte puteri banale. Sunt o idioată ştiu... şi nici nu sunt foarte puternică, însă am destulă experienţă cât să spun că ceva e clar neînregulă cu tine acum.