Sclava destinului (#ID spin-off)

CAPITOLUL 22 - Karl

Nu sunt consortul lui Evelyn. Nu au ce să îmi facă.

Deşi îmi tot repetam în gând aceste cuvinte din nou şi din nou, nu păream să le dau crezare. Mă simţeam, pentru prima dată în viaţa mea, speriat. Pe măsură ce protectorii Răului mă trăgeau spre temniţă, cel mai probabil, inima mea o lua la goană, ca într-un maraton. Era ca şi cum m-aş fi luptat să evit un fulger, în acel moment... iar eu mă aflam într-un câmp deschis, exact lângă un copac.

Ştiam că ce făcusem era un motiv să mă ucidă direct Sabrina, însă realitatea m-ar fi putut scoate din bucluc. Oarecum. Speram că ce aveam să le spun aveau îi oprească din a mă ucide, sau, mai rău, trimite direct în iad. Dacă ajungeam în iad, voiam să o fac pe propria mea răspundere, nu pe decizia unei armate de drăcuşori înfăţişaţi în nişte oameni. 

-Mai repede!

Mă mişcam prea încet pentru nebunul de Joshua, care aşteptase, parcă, de la început să o dau în bară şi să mă întreacă. Dintotdeauna îşi dorise să fie alesul lui Evelyn.

Când am fost adus în temniţă, nimic nu s-a întâmplat ca şi cum m-aş fi aşteptat. Credeamcă aş fi avut o discuţie intimă cu Evelyn, vrăjitoarea pe care se presupunea că o slujeam... Dar, în schimb, Sabrina şi-a făcut apariţia.

-Dacă tu crezi că aşa vei ajunge consortul unei vrăjitoare bune, te înşeli.

Replica ei m-a lăsat gheaţă. Ştie, m-am gândit. Dar nu... nu se putea. Aleasa mea nu alese încă binele sau răul. Putea alege binele, iar eu aş fi fost eliberat de iad şi m-aş fi alăturat celeilalte tabere alături de ea. Putea alege răul, iar eu aş fi rămas singur, pustiit pe vecie. Gândul mi-a trimis frisoane dureroase prin întreg corpul.

-Sabrina...

-Sunt Migi Bluaah! a şuierat. În veci nu mi te vei mai adresa în acest fel! De parcă ai putea...

-Vă rog, am încercat. Nu aveţi dreptul de a mă ucide.

Regina izbucni în râs.

-Poftim? Cred că ai cam mult tupeu, băieţaş! Să o trădezi pe vrăjitoarea pe care o ai în slujbă, cât şi dorinţele reginei tale şi...

-Nu sunt şi nu am fost niciodată al răului. Eu nu am ales asta!

-Dar părinţii tăi au făcut-o pentru tine, mi-a replicat ea. Este practic acelaşi lucru.

Mi-am simţit maxilarul încleştându-mi-se. 

-Nu. A. Fost. Decizia. Mea. Şi în plus, sunt consortul altcuiva acum.

Era rândul Sabrinei să se încrunte.

-Aşa ceva este imposibil, nu când eşti consortul altcuiva! În plus, o zici intenţionat! Ştii că încălcarea regulilor tale duc foarte simplu spre Pedeapsa cea Mare. Îmi zici toate astea ca şi cum minciuna ar învinge. Dar ghici ce. Te înşeli.

Am zâmbit ştrengareşte.

-Poate că minciuna nu învinge aici, i-am replicat calm, simplu. Dar adevărul învinge până când şi iadul. 

Sabrina încercă vizibil să se menţină calmă, dar era evident îngrijorată de spusele mele. Ba mai mult, era conştientă că o sentinţă nedreaptă avea să atragă până când şi furia iadului - cel mai nedrept şi de căcat tărâm. Dar era în regulă. Aveam să-i dau mai multe motive să se îngrijoreze.

-În tot timpul ăsta a trebuit să o slujesc pe Evelyn - pardon, sora dumneavoastră - pentru că cea căreia îi eram destinată să-i fiu protector nu a putut să aleagă încă între bine şi rău. O cunosc de puţin timp, dar de la prima vedere m-am simţit atrasă de ea. Cam prin perioada în care voi, nenorociţii, v-aţi mutat aici. Ai auzit de la fiica ta că Teresa era Migi Evaar şi instantaneu v-aţi mutat tabăra, îţi aminteşti, nu? Ei bine, tot atunci am cunoscut-o şi eu pe adevărata mea stăpână. Şi cred că ştiţi foarte bine la cine mă refer.