Sclava destinului (#ID spin-off)

CAPITOLUL 17 - Tessa

În primul moment după ce mi s-a întâmplat asta, nu am ştiut cum să reacţionez. Privirea mea rămăsese fixată pe cartea - acum trântită la pământ. Agatha mă urmărea cu o privire terifiată, ceea ce însemna ceva pentru ea, presupun. La vârsta ei trebuia să fi văzut o grămadă de chestii... 

-Ce se... 

Am scuturat neputincioasă din mână, m-am aplecat să ridic la loc cartea de jos, dar mâna Agathei m-a oprit şi m-a strâns cu putere, lipindu-mă de perete. M-am uitat la ea terifiată, neînţelegând ce făcea. Mă privea cu ură în ochi, parcă căutând adânc în sufletul meu.

-Ieşi afară! urlă. Ieşi. Afară!

Am gândit abia după ce am reacţionat. Mă simţeam de parcă nu mai aveam stăpânire asupra propriului corp, căci am simţit furia cuprinzându-mă. Am aruncat-o pe Agatha cât colo în bibliotecă, văzând cum se prăbuşea odată cu un raft înalt de cărţi.

ALEC! am strigat în gândul meu. Vino aici, repede!

Nu am mai aşteptat un răspuns, iar dacă a venit... nu l-am auzit. Era ca şi cum un alter ego din mine începea să iasă la suprafaţă, dominând cealaltă jumătate din corpul meu. Abia puteam spune ceva, când...

-Wooaahh!

Am clipit surprinsă când m-am auzit mârâind. Mârâind! Trebuia să fac ceva şi trebuia să o fac repede.

-Agatha, ce să fac?

M-am uitat în direcţia bătrânei, însă era doborâtă la pământ. Nu putea spune nimic, iar asta mă sperie îngrozitor. Leşinase? Murise? Improbabil, doar o aruncasem, însă nu răspundea. A fost de ajuns să realizez asta ca acea parte raţională din mine să se panicheze.

Apoi mi-a venit o idee. Eram Migi Evaar, iar cineva sau ceva îmi făcea asta. Cumva, trebuia să ştiu cum să reacţionez... şi am reacţionat folosindu-mi calităţile cele mai de preţ: puterile mele.

-Aerule, lipeşte-mă de perete, încet, totuşi! Nu mă lăsa să rănesc pe cineva!

Ascultător, aerul s-a supus şi m-a ţinut legată precum nişte lanţuri. Pe măsură ce alter ego-ul meu realiza ce se întâmpla, reacţionam tot mai mult ca un animal. Partea raţională din mine începea să considere ideea că eram posedată, însă nu îmi puteam imagina cum de mi se întâmplase asta. 

Singurul lucru care conta acum era ca Agatha să rămână în siguranţă.

-Teresa!

Acea voce am auzit-o imediat răsunând atât în mintea mea, cât şi undeva în încăpere, în spate. Am oftat liniştită... Agatha avea să fie bine, doar asta mai conta acum.

Însă când a apărut el, parcă gândurile mele au luat-o razna.

-O. Să. Mori! am urlat cu un mârâit groaznic, urmat de un răget.

Trebuia să mă opresc, însă nu ştiam cum. Eram neputincioasă şi nu numai atât: îi şi puneam în pericol pe cei dragi mie. Iar când i-am întâlnit privirea înfricoşată a lui Alec, am vrut cu adevărat să lupt.

-Alec! Fă ceva! am strigat.

Mă auzi? am auzit imediat vocea lui în gândul meu.

Da, i-am răspuns.

Bun,  a spus pe un ton extrem de calm comparativ cu expresia lui concentrată şi speriată de-a dreptul. Ordonă-le elementelor să te ajute să te ţină în loc!