Oaza De Liniște. Memorii.

48 În țara mea...

În țara mea sunt munți și văi,
lacuri cu ape cristaline.
Deasupra lor ca niște zei
se-ntind pădurile virgine.

În țara mea sunt diamante,
Aur, ș-alte bogății.
Se-ntind holde de grânare,
iarbă grasă pe câmpii.

În țara mea sunt păsări multe.
S-aude tril de ciocârlii.
Se-ntind pajiști cu flori mărunte,
cu parfumuri atât de vii.

Și-n țara mea sunt dealuri multe,
Râuri lungi, prin crânguri curg.
S-aude-o doină! Cine s-o asculte?
S-aude și buciumul la amurg!

Căci țara mea, e pustie.
Suflu tănăr abia găsești,
sunt plecați - în pribegie.
Pe la curțile domnești.

În țara mea, sunt flori, sunt fete.
Iubiri se nasc, iubiri mor.
Plâng cu sufletele zdrobite,
părinții noștri de-atâta dor.

În țara mea e o casa veche.
Cu pereți rozi - zgribuliți.
Iar pe prispă stănd de veghe,
Tata - cu glasu-i mut și ochii-i necăjiți.

Și-n țara mea - ca și-n casa mea cea veche,
unde trei vreascuri în cuptor ard.
Vezi la tot pasul sărăcia cum domnește,
iar ochii mamei - așteptându-ne în prag.

Iar țara mea, cu munți, cu mare.
Bogată cum ne-au lăsat-o străbunii,
o fură și-o jupoaie.
O sug de viață, toți nebunii!

Căci în țara mea, a fura e lege.
Iar prostia și hoția,
nu se consideră fărădelege,
Ci mai degrabă arată nevinovăția.

În țara mea mi-s rădăcinile.
Și oricât mi-ar fi de greu.
Cât în mine va fi cuvântul,
împortiva lor voi lupta mereu.