Magnetism

Capitolul doi

-Dacă tu sari, sar și eu!

Pentru Jayden era clar, fata aceasta avea probleme cu capul. Cum putea să fie atât de degajată cu un străin? Dacă era vreun psihopat care așa atrăgea fetele naive ca ea și apoi le viola, jefuia și/sau omora? S-a hotărât că era cazul să se amuze puțin pe seama ei, să mai uite de probleme. Și așa cineva trebuia să o învețe o lecție să nu mai aibă atâta încredere în natura umană.

Se întoarse spre ea și afișă un zâmbet la limita dintre seducător și înfricoșător, devorând-o din priviri. O găsea destul de atrăgătoare: nu foarte înaltă, slăbuță cu pilea bronzată și catifelată. Lumina de la faruri se juca interesant în părul ei negru și îi mângâia trăsăturile fine ale feței făcându-i zâmbetul ce i se întinsese pe chip să pară foarte luminos și... sincer. Adică el încerca să o sperie iar ea era fericită.

Natalia mai avea puțin și sărea de bucurie. Reușise să-l convingă pe bărbat să nu se sinucidă. Faptul că era absolut „delicios" era chiar un bonus - se gândi ea. Bărbatul din fața ei zâmbea și o privea precum un animal de pradă, dar nu o speria câtuși de puțin, chiar i se păru incitant. Adevărul era că îmbrăcat cu acel hanorac negru, cu gluga în cap și mâinile în buzunarele blugilor ar fi trebuit să o sperie puțin însă ea era complet vrăjită de chipul lui. Era atât de zăpăcită de ochii lui albaștri și zâmbetul lui perfect încât era în stare să-i spună direct „Ia-mă, sunt a ta!".

O mică parte a creierului ei îi striga să reacționeze cumva atunci când Jayden se apropie încet de ea, însă ea stătea nemișcată. Un pas al lui, o respirație a ei, încă unul, încă o răsuflare, încă un pas iar respirația ei s-a oprit. Nu au încetat nicio clipă contactul vizual. Jayden pentru că voia să o intimideze - sau cel puțin așa se mințea el, iar Natalia pentru că era hipnotizată de ochii lui.

-Să nu țipi, zise Jayden cu vocea joasă, gravă. Dă-mi tot ce ai și poate te las să scapi cu viață.

Încercă să o prindă de braț ca să o sperie, însă Natalia îl uimi atunci când izbucni în râs. A rămas cu gura căscată, nu se aștepta să o bage în sperieți, dar măcar așa, puțină panică pe fața ei. De unde, Naty era amuzată de încercarea lui patetică de a fi înfricoșător. Numai față de răufăcător nu avea el, era mai degrabă un playboy rătăcit cu statura lui atletică. Deja mintea Nataliei zbura la ce se afla sub acel hanorac.

-Oh, Doamne, ești chiar amuzant.

-Bine, poate nu sunt cel mai bun actor, însă ție chiar nu îți este frică deloc? Adică... puteam fi oricine, cine știe ce îți puteam face, zise Jayden căutând o lămurire.

-Băiete, am făcut 7 ani de arte marțiale. Centură neagră. Îl anunță mândră Natalia, indicând spre talia ei micuță.

-Hmm, nu pari prea periculoasă, constată Jayden.

-Nu vrei să afli de ce sunt în stare. Acum eu o să mă duc să-mi iau cafeaua din mașină până nu se răcește de tot și o să stăm aici să privim orașul, că tare-i frumos. L-a anunțat Naty, fără să-i lase timp să refuze.

Jayden era buimac. Nu o înțelegea pe fata asta atât de dezinvoltă, de neînfricată, de... veselă. Deborda veselie prin toți porii. Era toată un zâmbet și grație. O urmări cu priverea cum s-a aplecat să-și ia cafeaua și putea spune fără rețineri că arăta... foarte bine.

-Hei, nu te mai holba și zi, vrei o Cola? L-a întrebat Natalia zâmbind jucăuș.

-Ăăă, da, mulțumesc.

Jayden nu știa de ce acceptase, de ce voia să stea cu ea să privească orașul. Îi plăcea să facă asta, doar din acest motiv venise aici, dar nu avusese niciodată companie.

-Aqui tienes! Zise Natalia înmânându-i doza de suc. Adică ține, s-a corectat, scuze, influența mamei, e mexicancă.

-Drăguț... Mersi.

Natalia s-a așezat pe capota mașinii ei și a sorbit cu grijă din cafea. S-a relaxat puțin si a privit în zare, deja prin cap trecându-i să își petreacă fiecare noapte din următoaea lună acolo, privind orașul, fără să mai fie nevoită să-i dea explicații mamei sale, nu avea chef de certuri sau reproșuri, voia doar să stea liniștită și să se bucure de această lună de pauză. Bine, trebuia să și invețe puțin pentru a nu rămâne prea în urmă, dar nu se alarma prea mult pe tema aceasta.

Jayden a vrut să se așeze lângă ea, însă a fost oprit de către Natalia atât de brusc încât aproape a vărsat sucul pe el.

-Nu pot lăsa un străin să se așeze pe mașina mea. Îmi pare rău, până nu-mi spui numele tău nu poți sta.

Jay zâmbi iar Natalia era din nou fascinată de zâmbetul lui și de ceea ce i se părea a fi o gropiță în obrazul drept; trebuia să-l studieze mai bine.

-Jayden. A spus acesta și a întins mâna.

-Natalia. A zis și ea și i-a strâns mâna.

Amândoi au simțit ceva la acel contact scurt însă nu-și dădeau seama ce. Jayden s-a așezat lângă ea, îndreptându-și privirea spre oraș. Nu avusese chef de poze în acea seară așa că își lăsase camera acasă, dar regreta deoarece nuanța violetă a cerului, acoperit cu nori negri ce nu prevesteau ceva bun, pur și simplu implora a fi fotografiată.

-Deci, Jay, acum că suntem prieteni îmi poți spune de ce încercai să te sinucizi.

-Unu la mână: Jay îmi spune doar mama, iar doi: nu încercam să mă sinucid.

Îi răspunse el prompt, alintul pe care îl folosea mai demult mama sa sunându-i ciudat de pe buzele Nataliei.

-Uno: acum și eu îți voi spune așa, iar dos: atunci ce mama naibii făceai aici la ora asta?

Jay nu-i răspunse, însă i-a indicat în zare orașul luminat iar Naty era suficient de inteligentă încât să-și dea seama că venea aici pentru a privi orașul.

-0h, nu m-am gândit la asta. Jayden a zâmbit și ea i-a urmat exemplul.

A trecut ceva timp fără ca vreunul dintre ei să spună ceva și deși nu se cunoșteau au stat așa, în liniște, admirând priveliștea și savurându-și băuturile fără ca situația să devină stânjenitoare. Era doar calm. Calmul dinaintea furtunii, pentru că norii se adunau și parcă veneau mai aproape cu fiecare minut.

-Tu nu mergeai undeva? o întrebă Jay într-un final.

-Ba da... acasă. I-a răspuns ea, dându-și ochii peste cap.

-Nu ești prea încântată se pare.

-Poveste lungă...

-Unde înseamnă „acasă"? Jayden însuși era surprins de curiozitatea lui, însă dorea să știe mai multe despre fata din stânga lui.

-Santa Clara, i-a răspuns fără să stea pe gânduri, destul de departe... știu, ar cam trebui să plec, de altfel, deja am pierdut o groază de timp.

-Oh... îmi pare rău că te-am reținut. Și eu ar trebui să merg să dorm pentru că, ce crezi, și eu plec acasă dis-de-dimineață.

-„Acasă" al tău unde este? Îl întrebă și Naty la fel de curioasă.

-San Jose.

-Suntem vecini, să înțeleg.

Jay a aprobat-o tăcut și a mers până la coșul de gunoi să-și arunce doza goală de suc. Acum ce să facă? Nu voia să o lase să plece așa, dar nici nu voia să pară vreun disperat. Nu o plăcea, sau ceva de genul acesta, dar nici nu o displăcea, doar îl intriga.

-Am o idee, am idee!!! Strigă Natalia, luându-l prin surprindere. Hai cu mine acum.

-Poftim? La asta chiar nu se aștepta.

-Da, eu m-aș plictisi atâta drum singură și oricum trec prin San Jose ca să ajung acasă. Haideee. Era foarte entuziasmată de ideea ei, mai ales că nu ii placea să meargă singură, iar dacă drept companion e un tip sexy ca el, era perfect pentru Naty.

-Ce zici? Îl presă în continuare, mergând mai aproape de el și rugându-l din priviri.