Magnetism

Capitolul șase

Jayden a fost primul care a deschis ochii, imediat ce razele fierbinți ale soarelui și-au făcut simțită prezența în cameră prin perdeaua subțire. Era de fel o persoană matinală și nu-i plăcea să lenevească prea mult în pat după ce se trezea. S-a ridicat din patul lui improvizat, întinzându-și mâinile deasupra capului. Trebuia să ajungă mai repede la sală, se ramolise de tot și îl dureau oasele.

Era a doua oară când avea prilejul de a o privi pe Natalia cum doarme. I se părea atât de frumoasă și se oftica din nou atât de tare că nu avea camera cu el... Așa, cum bătea lumina și-i mângâia chipul... ar fi ieșit o poză de pus în ramă. Avea categoric alură de model. Părul ei negru îi scotea foarte bine în evidență pielea albă și fără de cusur. Era un fel de Albă-ca-Zăpada.

A clătinat din cap zâmbind la propriile gânduri. Se holba la ea de parcă nu mai văzuse până atunci fete frumoase, vorba aia, fotografiase destule modele, dar parcă niciuna nu era ca frumoasa brunetă. Ea avea ceva anume, o naturalețe și o gingășie aparte. Se îmbrăcă în liniște cu un hanorac mai vechi și o pereche de pantaloni de trening și merse în bucătărie să prepare cafeaua. În casă era liniște, nu se auzea nici musca. Nu se trezise încă nimeni, așa că și-a permis să se așeze pe unul din scaunele de la bucătărie și să-și lase gândurile să zboare acolo unde voiau. Nu facea asta atunci când erau și alte persoane de față pentru că de obicei rămânea atât de captat în lumea lui încât ceilalți îl priveau ciudat.

Bineînțeles că grija pentru mama lui îl măcina încet-încet. Se simțea oarecum neputincios. Desigur, o mai ajutase cu bani, ca doar din acest motiv renunțase la facultate și se angajase. Dar parcă nu era suficient, voai să facă mai mult, voia să îi poată fi alături, să o susțină mai mult. Însă, dacă voia să strângă cât mai mulți bani, trebuia să facă sacrificiul de a o vedea destul de rar. Voia să poată să-i ia el boala. Ar fi preferat să care el orice povară, orice durere, dar să fie ea bine. Și cel mai mult voia să-l facă să plătească pe tatăl lui, care în cele mai grele momente i-a părăsit. Avea o furie ce mocnea latent în el de mult timp, dar îi promisese mamei lui că nu va face nimic așa că pur și simplu aduna ură cu fiecare zi ce trecea. Îl ura pe acel om care avusese tupeul să o facă să sufere atât de tare pe mama lui. Suferise și el, desigur, mult chiar. Suferise și sora lui. Dar asta nu-l durea atât de tare precum îl durea să o vadă pe mama lui suferind. Iar Anna nu suferea numai pentru faptul că fusese înșelată și părăsită. Nicidecum. Ea suferea și pentru faptul că nu putea să nu-l mai iubească. Fusese prima și unica ei iubire și se vedea chiar și acum, după ce-i făcuse atâtea, că încă îl iubea. Era ca și cum nu putea vedea răul în el.

Ah, iubirea asta, gândi Jayden, sper să nu simt niciodată o iubire atât de mare încât să-mi ia mințile. A fost trezit din contemplarea lui atunci când cafeaua mai avea puțin și se revărsa peste ibric. A oprit focul, și-a turnat cafea într-o cană și a deschis larg ușa care ducea spre terasă, lăsând aerul răcoros al dimineții să-l învălui. A inspirat adâns, simțind mireasma florilor ce-și deschideau corola în fața soarelui și a rouei care căzuse, formând mici curcubee în locurile în care razele soarelui se refractau prin picături. Era într-adevăr unul dintre lucrurile care îi lipsise cel mai mult; în aglomeratul LA nu avea parte de așa ceva și nici nu ar fi avut timp să stea să se bucure de astfel de momente, fiind tot timpul pe fugă, împărțindu-se între două slujbe.

Dintr-o dată i-a venit o idee. Mai era cumva o persoană în această casă care nu are parte de astfel de momente prea des? Da, și-a răspuns singur și deja își făcuse drum spre camera lui unde Natalia dormea dusă. Oh, și cât ar mai fi dormit. I se păruse atât de confortabil patul lui Jayden încât ar fi stat acolo non-stop, mai ales că visa la un anume bărbat brunet cu ochi sclipitori, albaștri, așa cum nu mai văzuse. Era atât de aproape de ea încât aproape că-i putea simți respirația pe chipul ei și o privea atât de intens.