Magnetism

Capitolul zece

Natalia ajunse prima la ușa blocului. A mers țanțoșă tot drumul, ignorându-l pe Jayden care încerca să țină pasul cu ea. Îi era frig și avea buzele vineții, dar nici vorbă să dea vreun semn de slăbiciune.

„Sunt așa o proastă", gândi ea. „Trebuia să aștept, dacă voia ceva de la mine ar fi dat el vreun semn, dar eu cum sunt o tâmpită hormonală am sărit pe el... proastă, proastă, proastă"

Se pălmuia mintal când Jay a prins-o de braț, întocând-o cu fața spre el.

-Natalia, stai!

-Ce e, Jayden?

Îi spusese Jayden. Ea niciodată nu-i zicea Jayden. El era Jay. Ce se schimbase? Se întreba el. Și ce e cu răceala asta din vocea ei? S-a fâstâcit. Nu mai știa ce voia să-i spună. De fapt știa. Voia să mintă. Voia să spună că acel sărut nu trebuia să se întâmple, că ei doi nu trebuie să se întâmple. Și voia să zică asta pentru că era un laș. Îi era frică. Dacă s-ar lăsa pradă sentimentelor și s-ar îndrăgosti de Natalia, când și ea va pleca el va rămâne complet pustiit. Nu voia să mai treacă prin acea stare pe care o avusese când Caitlin l-a părăsit. Nu. Nu voia să mai sufere. Așa că a făcut-o:

-Natalia, ai avut dreptate... începu el. Acel sărut a fost... „minunat, genial, excitant..." – gândi... o greșeală – spuse.

Natalia a înghițit în sec. De ce spera ca el să zică altceva?

-Adică... tu probabil că încă suferi din cauza a ceea ce ți-a făcut Billy, ești confuză...

„Să sufăr pentru prostul ăla? De ce aș suferi dacă m-a înșelat?" Se întreba ea, dar nu l-a contrazis. În schimb și-a pus mâinile în sân și l-a privit curajoasă în ochi, așteptând să termine ce are de spus.

Jayden știa că acel sărut avea să schimbe situația între ei, și oricât ar fi vrut să se depărteze de fata din fața lui, nu putea. Simțea că are cumva nevoie de prezența ei. Nu voia să o piardă.

-Hai să uităm ce s-a întâmplat, bine? A zis și i-a pus mâna pe umăr, căutându-i privirea. Hai să fim prieteni.

„Prieteni?! Îți arăt eu ție prietenie!"

-Sigur... prieteni... răspunse Natalia cu glas stins. „Ce faci, femeie? Capul sus!"

-Prieteni. Rosti Jayden, parcă pentru a cimenta armistițiul.

-Acum hai odată sus că mor de frig.

Natalia a intrat în bloc, însă Jayden a rămas pierdut privind în urma ei. Oare era decizia bună, sau ar fi trebuit să bată fierul cât e cald, să-și încerce norocul și poate... poate, printr-un aranjament divin ar fi avut și el parte de o relație... Nu, nu... e bine așa, e mai bine așa. Se contrazicea mai ceva ca o fată care are de ales între două perechi de pantofi.

-Jayden, mișcă-te! Îl strigă Natalia de la ușa liftului.

De ce continua să-i zică așa?! La naiba, Jay suna așa de bine din gura ei...

-Abia aștept să mă încălzesc, zise Natalia în timp ce-și lăsa încălțămintea la ușă. Pot folosi baia ta? Cine știe ce aș găsi în a lui Luke. Râse ea, dar Jay nu era așa de vesel încât să o acompanieze.

-Sigur. I-a răspus scurt.

El a scăpat de hainele ude și a trâns dezastrul rămas de seara trecută în timp ce Natalia s-a lăsat învăluită de aburii fierbinți. În mintea ei se derula iar și iar sărutul buclucaș. Îi simțea buzele mișcându-se peste ale ei, așa că-și duse mâna la gură, mângâindu-le, implorându-le să nu uite acea senzație plăcută. Dar știa că or să uite... și ea o să uite. Trebuia să uite. „De ce, doamne iartă-mă, mi-a mai răspuns la sărut dacă voia să fim prieteni?!"