Magnetism

Capitolul douăzeci și doi

Natalia a deschis ochii, simțindu-se încă obosită din cauza gândurilor care nu-i mai dădeau pace încă de noaptea precedentă. Deși nu voia să redeschidă subiectul morții surorii ei, și nici nu îi convenea prea mult faptul că Jayden se băgase în treburile ei, nu putea nega faptul că și-ar fi dorit să afle motivul pentru care sora ei recursese la acel gest care îi marcase adolescența.

S-a întors pe o parte pentru a-l privi pe Jay, care dormea adânc. Chipul lui liniștit o făcea și pe ea să se simtă mult mai calmă; el era liniștea ei. Și-a pus capul pe umărul lui, iar Jayden s-a foit pentru a-I putea cuprinde trupul cu brațele. Era atât de bine în brațele lui... Curând somnul a furat-o din nou.

-Naty, strigă o voce de fetiță, mama a zis că o să ratați și prânzul!

Natalia a tresărit și s-a ridicat în fund, zguduindu-l între timp și pe Jay, care dormea atât de profund pentru că adormise abia spre dimineață din cauza proceselor de conștiință pe care și le făcea. Nu se putea hotărî dacă a făcut bine ce a făcut sau doar a pierdut câteva săptămâni în van.

-Haide, să mergem să mâncăm, altfel ne-o punem pe mama în cap, zise Natalia în timp ce își căuta o rochița preferată în valiză.

-Îhî, îndrugă Jayden.

Natalia și-a întors privirea spre el și a găsit curajul de care avea nevoie pentru a accepta propunerea lui.

-Bine.

-Ce bine?

-Bine, după ce mâncăm mergem unde vrei tu, să aflăm ce vrei tu.

-Serios?! Întrebă Jayden cu ochii măriți de uimire.

-Serios, zise Natalia și veni lângă el.

Își înfășură brațele în jurul taliei lui și își lipi capul de pieptul lui dezgolit, ascultându-i bătăile inimii. Jayden i-a sărutat creștetul capului, după care i-a îndreptat chipul spre al lui, pentru a o putea privi în ochi.

-Îți promit că dacă e prea greu pentru tine, plecăm. Oricând. Doar spune-mi și plecăm.

-Ok.

Și-a pecetuit promisiunea cu un sărut, după care au pornit spre bucătăria Carolei. Într-adevăr, Jayden a trebuit să se chinuie să înghită burrito-ul pregătit de mama Nataliei, deoarece era atât de picant încât îl trecuseră toate apele și se făcuse roșu la față.

-Mamita, cred că Jayden o să explodeze, râse Juan, arătându-l cu degetul.

-Nu e frumos, Juan. Jayden e bine, nu-i așa?

Jay a încuviințat, după care și-a stins gâtul cu un pahar de apă rece.

-Mama, noi o să plecăm puțin.

-Unde vreți să mergeți?

-Mă gândeam să-i arăt lui Jay împrejurimile.

-A, bună idee. Să-i arăți și teatrul cel vechi, e foarte frumos. Și să mergeți și în parcul „La Rosa", l-au renovat și e splendid acum, cu toți trandafirii ăia și fântânile...

-Bine mama, mulțumim pentru masă și recomandări.

-Foare bună mâncarea, doamnă, zise și Jay în timp ce se ridica de la masă.

În mașină atmosfera a fost destul de tensionată. Natalia abia a rostit două cuvinte, jucându-se tot drumul cu ciucurașii albi de pe poalele rochiței sale bleu. Acum se aflau în fața unui magazin de ceasuri, iar Natalia își mușca încontinuu buzele, iar mâinile începuseră să-i tremure.