Magnetism

Capitolul douăzeci și trei

Jayden a zambit pe sub mustăți când bărbatul cărunt, trecut de șaizeci de ani, a ridicat stiloul aurit și a semnat hârtiile de pe biroul din lemn masiv. Și-a împins ochelarii de vedere ce-i căzuseră pe nas apoi s-a ridicat în picioare și a întins mâna.

- Bine ați revenit la Universitatea noastră, domnule Morris. Un talent ca al dumneavoastră se întâlnește mai rar, așa că nu pot decât să mă bucur că ați decis să vă reluați studiile. Nu oricine poate deveni un avocat de succes, dar dumneavoastră aveți un viitor strălucit.

-Mă simt onorat de ceea ce spuneți, domnule decan, zise Jay și îi strânse mâna bătrânului. Mulțumesc mult, abia aștept să reiau cursurile.

Natalia îl aștepta nerăbdătoare pe treptele înalte ale Facultății de Drept, mândră nevoie mare că a reușit să-l convingă pe iubitul ei că nu are rost să-și arunce viitorul la gunoi din cauza tatălui său. Se juca absentă cu franjurile de la blugii săi rupți în timp ce se concentra la versurile unei melodii ce-i cânta în căști când două mâini mari i-au acoperit ochii.

- Ghici, îi zise o voce masculină!

Naty se prefăcu neștiutoare.

- Hmm... oare cine să fie? Vreun student la drept?

- Mai mult decât atât.

-Doi studenți la drept?

Râseră amândoi, iar Jayden și-a luat mâinile de pe ploapele ei, permițându-i acesteia să se ridice și să se întoarcă spre el. Și-a pus mâinile în jurul gâtului său și s-a înălțat pe vârfuri pentru a-i plasa un sărut jucăuș pe buze.

- Tocmai ai sărutat un „talent înnăscut" într-ale legii.

- Măi să fie!

- Serios! A fost bucuros să mă primească înapoi chiar dacă nu am respectat birocrația în vigoare când am renunțat

- Naiba să le ia de papeles! Super, acum trebuie să mergem să sărbătorim!

Nebumerit, Jayden și-a urmat iubita hiperactivă oriunde avea de gând să meargă. Astfel au ajuns să parcheze mașina și să colinde aproape jumătate de oră pe jos până ce au ajuns podul îndrăgostiților din Estul orașului. Au urcat pe pod ținându-se de mână, iar Jay deja presimțea ce avea să se întâmple.

- Haide măi, iubito, serios că vrei să punem drăcii d-astea de lăcățele?

-Nu, îl surprinse ea cu răspunsul prompt. Altceva vreau să fac aici.

Dintr-o dată s-a oprit și a lăsat jos geanta imensă ce o căra pe umăr.

-Ce Doamne iartă-mă ai în geanta aia, oricum?

Natalia nu-i răspunse, însă cu un zâmbet drăcesc pe față scoase din geantă un ciocan imens și-l ridică în aer. Jayden s-a dat un pas în spate, iar oamenii de pe pod au aruncat priviri piezișe.

-Ce dracu? Ce faci cu ăla? De unde l-ai luat? O bombardă Jay cu întrebări.

Natalia a clătinat din cap și a zâmbit. Voia de ceva timp să facă asta, dar nu găsise niciodată cheful să care un ciocan până în Estul orașului. A căutat lăcățelul pe care în urmă cu un an îl prinsese de barele metalice ale podului împreună cu Billy. „Bil + Nat 4 ever" scria pe lacătul roșu în formă de inimioară. Patetic, se gândi ea și ridică ciocanul care se vedea atât de ciudat în mâinile ei firave. A lovit cu toată forța, însă lacătul nu a cedat. Lumea se uita ciudat, iar Jayden râdea de ea.

A mai încercat de vreo două ori, însă fără rezultat. Nerăbdătoare și impulsivă din fire s-a întors nervoasă spre iubitul ei care se sprijinise de marginea podului și fluiera disimulând plictiseala.