Magnetism

Capitolul patru

Natalia nici nu observase cât fusese de obosită până când nu s-a cufundat într-un somn adânc și fără vise. Deși poziția în care dormea nu era una tocmai confortabilă, ea simțea că plutește, că se înalță la cer. A deschis încet ochii, obișnuindu-se cu lumina puternică și s-a întins. Surprinzător, dormise destul de bine. Ceva i se părea ciudat, încă se simțea ridicată, iar acum să se uita mai bine, mașina era înclinată. Ce mama naibii?!

Dădu să coboare din mașină, însă era la câțiva centimetri deasupra solului. În dreapta ei l-a zărit pe Jayden care făcea exact ce a presupus ea: schimba roata mașinii. Soarele strălucea pe cer și acum putea să-l studieze mai bine; părul lui nu era atât de negru precum îl văzuse ea, ci mai degrabă avea reflexe ciocolatii, iar pe față era vizibil un început de barbă foarte sexy. Muschii brațelor ieșeau în evidență când se încorda pentru a strânge șuruburile.

-Neața! Cântă ea, sărind din mașină.

S-a întins, lăsându-se scăldată în razele soarelui. Era superbă, gândi Jayden, regretând tot mai mult că nu avea camera de fotografiat. Lumina era perfectă, ea era perfectă. Demult nu mai văzuse o imagine atât de frumoasă în fața ochilor, ceva care să inspire naturalețe, strălucire, ceva care să merite a fi imortalizat. Pentru că asta erau fotografiile pentru el: imortalizări ale unor momente. Atunci când vrei să păstrezi ceva pentru totdeauna este de ajuns să-l fotografiezi. Astfel, chiar dacă pierzi acel ceva, praful se așterne peste acea amintire, odată ce privești fotografia, e din nou acolo, în inima ta.

-Neața! O întâmpină el. Aproape am terminat.

A strâns bine și ultimul șurub apoi a verificat rezistența roții.

-De unde ai făcut rost de roată? Sunt destul de sigură că nu aveam vreuna ascunsă. L-a întrebat ea.

-Colegul meu de apartament, Luke. L-am sunat, a venit până aici și mi-a adus-o.

-A... cumpărat o roată de rezervă? Trebuie să-i dau banii înapoi. Să-mi spui cât a costat.

-Nici vorbă, m-am ocupat eu. Zise Jay. De fapt, Luke avea foarte mulți bani, și dacă voia să ajute pe cineva, mai ales pe Jay, nici în ruptul capului nu ar fi acceptat bani. Fusese chiar bucuros să-l ajute și să-l tachineze puțin cu referire la „Frumoasa adormită".

-Dar... se revoltă Naty. Nu îi plăcea să se știe datoare și cu atât mai puțin act de caritate.

-Niciun „dar". Consideră asta răsplată pentru cursa cu mașina. Haide, să mergem. A pus ustensilele în portbagaj și s-a întors lângă ea. Mor de foame!

Natalia și-a dat ochii peste cap. Deja se gândea cum să se revanșeze față de acest Luke. Vru să urce la volan, însă Jayden a oprit-o. Acea atingere de o secundă a durat o veșnicie pentru amândoi. Jayden încă o ținea de mână, însă atingerea lui devenise mai degrabă o mângâiere. Era evident că simțeau ceva, dar nicunul dintre ei nu realiza asta încă.

-Eu conduc. A anunțat-o el.

-Fie... zise Natalia, renunțând foarte ușor, mai ușor decât îi stătea în fire.

Jayden a urcat la volan, iar Naty pe scaunul pasagerului și a început să scotocească prin poșetă.

-Întinde mâna. Îi zise ea odată ce a găsit ceea ce căuta.

-Ce naiba e asta? Întreba Jayden atunci când Naty i-a turnat în palmă un gel transparent.

-Dezinfectant. Doar nu o să pui mâinile murdare, după ce ai schimbat roata, pe volanul mașinii mele.

Fuse rândul lui Jay să-și dea ochii peste cap. Ce perfecționistă.

A pornit mașina și s-a încadrat degrabă pe șoseaua din ce în ce mai aglomerată.