Magnetism

Epilog

Soarele răsărise de puțin timp, dar deja încălzea cu putere terasa casei familiei Morris, aflată la mică distanță de plajă. Briza oceanului făcea perdelele subțiri, albe să fluture precum fantasme, iar mirosul era minunat. Casa mirosea a mare, a dimineață și a cafea, dar mai presus de toate mirosea a iubire.

Jayden i-a inmânat Nataliei cana cu cafea special pregătită pentru ea, cu spumă de lapte și bucățele de ciocolată deasupra, apoi au pășit împreună în curtea din spate, încurcându-se în perdelele jucăușe. La mai puțin de două sute de metri se întindea plaja. Deși era Los Angeles, locul ales de Jay și Naty pentru casă era unul liniștit, iar bucata aceea de plajă părea mai mult rezervată pentru ei, atât de goală era.

Era duminică, una dintre puținele zile pe care și le puteau petrece împreună. Jay a lucrat o perioadă la o firmă de avocatură, dar de când se asociase cu Luke și și-au deschis propria lor firmă stătea mai mult plecat de acasă. Natalia între turele de la spital și copii nu mai avea timp de mai nimic, noroc cu April care o mai ajuta din când în când.

Buclele Nataliei fluturau în vânt, iar Jay i-a dat după ureche una dintre șuvițe pentru a-i putea săruta obrazul. Natalia a zâmbit, ca de fiecare dată, înfiorându-se sub atingerea lui.

-Neața, scumpo! Cum se simte gărgărița mea în această dimineață?

-Neața, iubitule. Hmm, cum să se simtă după seara trecută? Mă dor cam... toate oasele. Zâmbi cu subînțeles.

-Ei, lasă, că aseară nu te-ai mai plâns.

S-au așezat amândoi pe băncuța cu vedere la ocean și au inspirat adânc. Natalia și-a lăsat capul pe umărul lui, bucurându-se de cele câteva clipe de liniște, căci era sigură că nu aveau să dureze prea mult. Jay a zâmbit și el, amintindu-și de faptul că nu departe de locul în care se aflau se petrecuse primul lor sărut. Își amintea și acum toate senzațiile de atunci, și cât de uimită a fost Naty când a văzut unde cumpărase Jay spațiul pentru casă. I s-a părut foarte romantic, mai ales că Jay îi spusese chiar în ziua când s-au căsătorit, în urmă cu șapte ani.

-Iubito, tu crezi că sunt romantic?

-Cel mai, răspunse ea.

-Pe bune...

-Pe bune zic. Te pricepi mult mai bine ca mine la toate chestiile astea siropoase, mereu ai idei de cadouri și alte nebunii, tot felul de ieșiri, surprize de aniversări... pe când eu îți iau numai cravate, portofele sau alte lucruri neinspirate.

-Lasă că ai și tu romantismul tău, creativitatea ta.

-Aha...

-Haide, știu că poți, știu că undeva acolo ai și tu o parte artistică.

-E foarte ascunsă se pare. Râse ea.

-Haide, Naty, încearcă! Uite, spune ceva artistic despre... să mă gândesc... spune ceva despre ochii mei. O provocă Jay știind că se va amuza pe seama ei.

Natalia a rămas blocată. S-a uitat atent la ochii lui, pe care acesta și-i deschidea larg pentru ca ea să-i vadă mai bine, deși îi cunoștea mai bine decât orice. În ochii lui ea vedea totul. Era un albastru pe care nu-l putea identifica, nu semăna cu nimic, nu aveau o nuanță anume, erau speciali și magici. Erau cerul și oceanul contopite. Erau sursa ei continuă de energie, de viață, simțea cum atunci când îl privea în ochi pe lume erau doar ei doi, ca și cum totul dispărea în jurul ei iar ea rămânea captivă în privirea lui. Simțea toate astea, dar nu se pricepea prea bine la cuvinte.

-Ochii tăi sunt precum... precum... se fâstâci ea, încercând să fie romantică. Jay, ochii tăi sunt precum... doi magneți.

Jayden izbucni într-un râs isteric, chiar se ținea cu mâna de burtă la cât de tare râdea. Știa că Natalia nu se pricepea la vorbe mari, dar nu se aștepta să fie chiar atât de amuzantă. Iar fața ei? Era roșie ca o pătlăgică.

-Boule! Zise Naty și îl lovi puternic în braț, dar Jay nu s-a oprit din râs. Taci acum sau folosesc astea! Își arătă unghiile precum o pisică.

-Oh, stai, știu, fii atentă! Dacă ochii mei sunt magneți înseamnă că tu ești din metal, pentru că nu mi-i pot dezlipi de pe tine. Spuse Jayden mândru de revelația lui

De data aceasta a fost rândul Nataliei să râdă copios. Era Jay romantic, dar mai spunea și lucruri stupide câteodată. Precum la nunta lui Luke când i-a spus că îi stătea foarte bine în frac, că arăta precum un pinguin. S-a scuzat spunând că lui îi plăceau pinguinii, dar nu l-a făcut pe Luke să mai îmbrace fracul ăla în ruptul capului.

-Mami, tati!

Din spatele perdelelor a apărut micuțul Barry, puștiul lor de numai șase ani, cu freză de viking și pantaloni de surfer. Avea pieptul plin de tatuaje de la gumele de mestecat și ținea în mână sabia lui preferată care lumina în toate culorile la întuneric.

-Mami, tati! Lăsați râsul și veniți repede, zise agitat. Luna s-a trezit și scoate sunete ciudate și face așa cu gurița!

Barry imită cu gura un pește, semn că surorii lui îi era foame. Natalia și Jay râseră mai tare.

-Tu te duci! Au zis simultan.

-Nu, tu, ziseră din nou în același timp.

Au decis să merară amândoi atunci când fiul lor s-a încruntat la ei și i-a amenințat cu sabia. Jay a luat-o din pătuț pe Luna, fetița lor de șapte luni, care îi furase cu totul înfățișarea tatălui ei, iar Natalia i-a dat repede biberonul.

În timp ce Jay o hrănea pe micuță, Naty le-a făcut o poză. Aveau deja mii de poze de familie, dar nu s-ar fi săturat niciodată de ele. L-a luat pe micul Barry în brațe și a făcut și cu el un selfie. Bineînțeles că s-a strâmbat. Nu stătea niciodată locului, alerga și se strâmba, juca tot felul de joculețe și roluri inventate de el. Jayden spunea că a luat vitalitatea asta de la Natalia, așadar o punea pe ea să-l supravegheze când nu avea stare, drept pedeapsă karmică.

April și Luke nu aveau copii încă, dar nici nu-și doreau. Le plăcea să călătoreacă, iar Natay și Jayden i-au însoțit de câteva ori în Europa și Asia, dar de când au crescut responsabilitățile nu prea s-au mai dus, dar le plăcea viața lor exact așa cum era. Din când în când își mai vizitau familiile, dar cum nu aveau prea mult timp, singurele dăți în care reușeau să se strângă cu toții erau de Ziua Recunoștinței și de Crăciun.

De fapt, glumele lor din acea dimineață nu erau un neadevăr. Natalia și Jayden chiar erau ținuți laolaltă de o forță invizibilă. Să fie oare magnetism?

SFÂRȘIT.

Mulțumesc mult pentru tot sprijinul acordat în scrierea acestei povești. Sper că v-a plăcut, deși mi-a fost destul de greu să scriu la persoana a treia. 

Aștept cu drag părerile voastre, vreau să știu dacă ați fi schimbat ceva, dacă nu, dacă v-au plăcut personajele, dacă v-au enervat... orice. 

Pupici și vă aștept și la celelalte lucrări ale mele cu entuziasm!