You're mine/h.s [+18]

25. Living in fear

Alexis

L-am îmbrățișat strâns, începând sa plâng de bucurie. Doamne ce frica îmi fusese sa îl pierd.  M-am desprins de el și m-am uitat la fata sa însângerată și vânata. Doamne ce a putut Luke sa ii facă. Nu ma interesa dacă Luke murea sau nu. A primit ce a meritat pentru ce i-a făcut lui Harry. I-am tras repede banda adezivă de la gura,el gemand usor de durere.

Am văzut un cuțit pe jos,așa ca m-am ridicat din poala lui Harry și i-am tăiat funiile cu care fusese legat la mâinile și la piciore.

Harry a încercat sa se ridice, dar probabil din cauza durerii nu a reușit,căzând la podea. M-am dus repede la el și am căzut in genunchi alaturi de el, incepand sa ii analizez cu atentie corpul. Arată teribil. I-am ridicat tricoul iar acolo am reușit sa văd câteva vânătăi și o tăietura.

Am strigat disperata după ajutor. I-am luat capul lui Harry in poala mea,și am început sa ma joc cu cârlionții lui, știind cât de mult ii plăcea. Am spus,mai mult suspinând:

-Harry,te rog rămâi cu mine! O sa vina Martinez si o sa ne juta, trebuie doar sa fi puternic. Pentru mine.

Mi-am lipit fruntea de fruntea sa,începând sa plâng și mai tare. Ochii lui Harry erau larg deschiși,uitându-se in ai mei.

-Alexis...a gemut mai mult.

L-am privit și am spus:

-Totul o sa fie bine,Harry. Îți promit. Totul o sa fie bine.

Și exact după ce am spus asta, Martinez împreuna cu Antonio au dat buzna in camera. Amândoi au rămas socati câteva secunde, dar după Antonio si-a infasurat bratele in jurul taliei mele, ridicandu-ma de jos si astfel lunadu-ma de lângă Harry, eu începând sa ma zbat iar alți doi oameni au intrat. Unul l-a luat pe Harry de piciore iar altul îl ținea de mâini, începând sa coboare scările.

Harry tot mormaia lucruri incorigibile, eu inca zbatandu-ma in bratele lui Antonio,dar când m-am liniștit,a fost din cauza lui Martinez. Mi-a promis ca aveau sa aibă grija de Harry la sediu.
Am aprobat dat din cap iar când am ajuns afara,nu mai era nimeni. Totul arată de parca era o căsuța normala in pădure. Nu știu ce avea sa se întâmple cu Luke, dar nu ma interesa. Singurul care conta acum era Harry.

***
Eu am fost dusa intr-o mașina diferită de cea in care a fost dus Harry, iar eu nu am înțeles exact de ce, dar nu am comentat. Martinez conducea repede iar Antonio pur și simplu stătea in fata tăcut.

Ma mir ca nu ma aruncasera afara din mașina pana acum. Ii întrebam disperata cât mai avem, dacă știu cum se simte Harry și alte întrebări stupide. Primeam răspunsuri calme,dar apăsate,dându-mi semne subtile sa tac.

Am tăcut,deoarece nu voiam sa ii enervez și pentru simplul fapt ca le eram recunoscătoare ca ma ajutaseră sa îl salvez pe Harry. Desi el era unul din oamenii lor, așa ca era responsabilitatea lor. Dar,nu ma interesa. Ma ajutaseră, iar Harry era acum in siguranța.

Am ajuns la sediu,ambele mașini oprind deodată. Harry a fost scos din duba, pe o targa. Am alerga spre ei și l-am luat pe Harry de mâna in timp ce ei alergau cu Harry pe targa. Nu voiam sa ii dau drumului. Voiam sa stau împreuna cu el. Simteam nevoia de al atinge. Azi era cât pe ce sa îl pierd. Oare așa se simțise și Harry când am fost eu capturată? Era un sentiment groaznic.

Sentimentul de frica constanta,ca nu sti dacă cel la care ți este in viața sau nu,dacă vei ajunge prea târziu sau nu. Cred ca este unul dintre cele mai groaznice sentimente pe care le-am trăit eu vreodată. Dar aveam sa am grija sa nu se mai intample asta.

Încă nu îmi vine sa cred ca Luke a căzut atât de ușor in plasa. Chiar credea ca mai sunt ceva pentru el? După ce mi-a făcut,nu aveam sa-l iert vreodată. Și acum m-am răzbunat. Totuși,ma simt ca o criminala. L-am împușcat. De doua ori. Nu știu dacă mai trăiește sau nu. Nici măcar nu stiu dacă ii doresc acum sa moara sau nu.

Am intrat in sediu,iar Harry a fost dus intr-o camera care arată ca scoasa dintr-un spital. Martinez mi-a spus ca au sunat la singurul doctor in care avea el încredere și care știa ca poate sa îl facă bine pe Harry.

Eu am fost dusa intr-o camera cu un pat,un dulap,o baie și un televizor. Erau și doua ferestre, eu deschizand numaidecat una dintre ele și mi-am scos capul pe fereastra,trăgând adânc aer in piept. Acum trebuia doar sa aștept. Dar nu aveam stare. Trebuia sa aflu cum se simte Harry.

Am început sa ma plimb prin camera. Mi-am scos telefonul din buzunar care încă nu îmi venea sa cred ca il mai am,și m-am uitat la ceas. Eram in sediu de jumătate de ora. Doctorul ăla ar face bine sa il facă pe Harry ca nou,dacă nu ma iau eu personal la harta cu el.

Am dat drumul la televizor pe muzica,și cred ca soarta își bătea joc de mine. Era melodia mea și a lui Harry. Starboy. Am început sa fredonez versurile iar lacrimile și-au făcut apariția. Doamne,sper ca Harry sa supraviețuiască. Dacă nu o va face...

Nu am mai stat pe ganduri și am ieșit repede din camera trântind usa in urma mea. Am început sa alerg pe scări pana jos,la parter,unde am reținut unde este camera in care a fost dus Harry. Sau,cum a numit-o Martinez 'sala de operație' a sediului. Măcar aveau așa ceva.

Era un gemuleț micuț și am reușit sa-l văd pe doctor cum ii spală rănile lui Harry. M-am uitat atenta la pieptul lui. Respira. Pieptul lui urca și cobora încet,dar respira.

Am început sa plâng de fericire. Trăia...Harry traia. Și era in siguranța.

***

Buna dragele mele, in sfârșit am postat la povestea asta. Am primit câteva intrebari legate de celelalte doua carti ale mele, legat despre cand am sa mai postez si la ele. Deocamdata as vrea sa ma concentrez mai mult pe aceasta pentru putin timp, dar nu am sa uit de ele.

Va multumesc ca inca imi cititi cartea si am sa incerc sa postez cat de repede posibil...poate o sa averti o surpriza. ;)))

Va pup si aveti grija de voi.