Vanduta regelui «L.T.»

Unu

Flavia pov:

In aceasta saptamana e  sarbatoare in regat, toti locuitorii acestuia sunt liberi. Saptamana asta e ziua in care pot sa imi reincarc bateriile. Mama si tata inca dorm, momentan, asa ca trebuie sa fac micul de jun inainte sa se trezeasca, sau imi voi lua bataie.

Fac niste clatite americane, niste oua, sunca si suc proaspat de portocale. Mai pregatesc si niste cafea iar apoi termin. Aranjez masa din sufragerie si pun totul pe ea. Cand termin, cei doi coboara somnorosi.

–Vad ca ti-ai facut treaba deocamdata. Du-te in bucatarie.

–Da doamna.

Dupa ce acestia au mancat, am strans masa si m-am retras in mica mea camera, care pana acum 4 ani era o debara murdara. Ma asez in pat si imi iau cartea preferata incepand sa o citesc.

Niste batai in usa ma impiedica sa imi citesc cartea. Ma ridic din pat si fug spre usa. Deschid usor tematoare si tresar cand vad doua matahale in fata usii.

–Il cautam pe Bernard Wilson.

–E acasa, intrati!

In spatele matahalelor era un baiat urmat de alte doua matahale. Ne indreptam spre sufragerie cu pasi repezi.

–Luati loc, va rog! O sa il chem imediat.

–Sigur.

Ies usor din sufragerie si fug pe scari pana la etaj. Bat in usa camerei lor, pana aceasta se deschide. Tata statea aproape gol, si plin de nervi in fata mea.

–Ce vrei tarfa?

–Niste domni te cauta.

–Venim imediat.

–Bine.

Fug iar in sufragerie, unde domnii asteptau pe canapea. Ma apropii timid de ei si intreb cu glas stins.

–Cu ce va pot servi?

–Nu dorim nimic, domnisoara.

–Flavia, retrage-te in camera ta.

–Da doamna.

Louis pov:

–Cu ce va pot ajuta? Intraba femeia

–Am venit sa rezolvam o treaba.

–Ce treaba? Intreaba barbatul

–Domnul Wilson are o datorie de 2 mii de lire. Am venit sa facem dreptate.

–Domnule, nu avem suficienti bani ca sa platim datoria. Spune barbatul cu scarba

–Atunci, vom fii obligati sa va luam ceva, si o sa aveti interdictie in toate casinourile din regat.

–Cine esti tu baietas? Cine te crezi tu sa imi interzici mie ce sa fac, ha? Tipa barbatul plin de nervi.

–Eu sunt printul Louis. Acum, pentru ca voi nu vreti sa platiti datoria aia idioata, o sa o cumpar pe domnisoara de mai devreme.

-Va rog, nu ne luati fiica! Spune femeia cu o tristete falsa

–Imi pare rau, dar o vreau pe ea.

–Flavia! Tipa femeia entuziasmata.

Pe usa sufrageriei mici intra aceea fata de mai devreme. Pe fata ei se citea frica. Ce ii fac oamenii astia de e asa speriata?

–Da doamna. spune privind podeaua.

–Fa-ti bagajele, pleci cu acesti domni.

–Dar nu vreau sa plec.....

–Am zis sa iti faci bagajele tarfa infecta! tipa barbatul si ii da o palma peste fata.

Aceasta pleaca plangand, presupun ca in camera ei. Ma ridic usor si privesc femeia cu scarba.

–Du-ma la ea. Acum!

Femeia da din cap si ma conduce pana in fata unei usi ce pare a fi o debara. Ii fac semn sa se retraga si bat in usa. Dupa cateva clipe usa se deschide, lasand la vedere incaperea.

–Va pot ajuta cu ceva?  Spune fata de o frumusete rara.

–Am venit sa te ajut.

–Multumesc, dar nu e nevoie. Nu plec.

–Papusa, aici nu e pe vrute si nevrute. Esti a mea. Te-am cumparat. Aici faci ce iti zic eu!

–Cum zici tu. Spune plangand si se retrage din fata usii lasand-o deschisa.

Intru in mica incapere si ma asez pe patul ei mic, privind-o. Isi scoate o valiza micuta si incepe sa isi puna lucrurile in ea, in timp ce suspina adesea.

–Ce ai papusa? De ce plangi?

–Nu stiu, poate pentru ca ma fost vanduta, de proprii mei parinti, unui necunoscut. Sau poate pentru ca scap de aici....

–Ce iti fac oamenii astia de esti asa speriata de ei?

–Ce face orice nemernic. M-au fcut propria lor servitoare, ma bat si ma obliga sa ii intretin.

–De acum o sa ai o viata mai bunicica.

–Daca spui tu...

–Hai, vino aici! Spun cu bratele deschise.

–Nu multumesc, sunt bine aici! Spune rusinata.

Ma ridic de pe patul vechi si aproape rupt si ma asez pe jos, langa ea. O iau in brate si incep sa o mangai usor pe spate.

–O sa fie bine, o sa vezi! De acum nimeni nu iti va face rau!

–Eu nu as fii asa sigura.

–Cand termini plecam, ok?

–Mai am putin.

Acestea find spuse, rupe imbratisarea si continua sa isi impacheteze lucrurile. Fata asta are ceva special, nu stiu ce dar acel ceva ma face sa vreau sa o tin aproape. O cunosc de o ora si deja ma atrage. Initial, cand cumpar fete le angajez la castel, dar pe ea, pe ea nu o sa o angajez. 

–Sunt gata domnule.

–Bine, sa mergem. Si, papusa, nu imi spune 'domnule'! Spune-mi Louis sau Lou.  

–Bine Louis.

Ne indreptam spre sufragerie unde se afla bodyguarzii mei. Intram in mica camera si o privesc pe femeia ce ii e mama fetei de langa mine, cum se bucura.

–Baieti, plecam! La revedere doamna, domnule.

–La revedere, si multumim ca ne-ati scapat de acest esec.

Cum pot numi o fata ca ea esec? Poate ca nu o cunosc eu asa de bine, defapt nu o cunosc deloc, dar i-am observat comportamentul pe cere-l adopta. Am vazut cum ne-a deschis usa, acea timiditate unica ma atrage. Am vazut cum a reactionat cand a mers sa-si cheme parintii. S-a retras usor, apoi a alergat, iar cand s-a intors, s-a oprit in fata usii si a intrat calm. Am vazut zambetul ei trist pe care-l avea cand ne-a intrebat cu ce ne poate servii. In aceea casa a fost chinuita. Eu am salvat-o, am ajutat primul meu cetatean.

Intre timp am intrat in limuzina si am pornit spre castel. O privesc adesea pe furis, si o vad cum plange. Nu stiu ce imi face fata asta, dar nu renunt la ea acum! Ea e speciala si va fii alaturi de mine, o voi face eu sa fie!