Vanduta regelui «L.T.»

Doi

Flavia pov:

Il vad pe Louis privindu-ma adesea dar nu spun nimic. Privirea mea ramane fixata pe peisajul sters ce se vede prin geamul masinii. Lacrimile continua sa imi cada. Sunt trista, stiam ca parintii mei nu ma iubesc, dar nu ma gandeam ca o sa ma vanda unui strain. Lacrimile mele nu sunt numai de tristete, sunt si de frica. Poate ca acum cateva zeci de minute se comporta frumos cu mine, dar nu am de unde sa stiu ca o sa fie mereu asa.

In scurt timp ajungem. Masina opreste usor, in fata mea fixandu-se imaginea la care orice fetita viseaza. Am oprit la castel.

–Louis, ce cautam aici?

–Aici vei locui de acum.

–Dar....de ce? Intreb prostita de imaginea din fata mea.

–Eu te-am cumparat, deci vei sta la mine acasa, nu?

–Stai.... Tu esti printul?

–Bravo Sherlock, ai elucidat misterul.

–Dar nu pari un print....

–Nici tu nu pari o servitoare....infatisarea e inselatoare draga mea, tu abia acum aflii?

–Poate ca esti tu printul, si poate ca m-ai cumparat, dar am si eu o rugaminte.

–Hai sa auzim....

–Vreau sa te comporti frumos cu mine....te rog....

–As putea incerca....dar nu promit nimic, acum hai, suntem asteptati.

–Amm...nu cred ca vreau sa intru....

–De ce nu?

–Mi-e frica...

–Lasa figurile si hai o data.....

Nu mai spun nimic si ies din masina. Imi e frica.... Imi e frica de el si de parintii lui.... Ce o sa se intample cu mine?

Intram in castel si il urmez pana intr-o sala ce pare a fii mare. Imi tin capul in pamant si stau fix in spatele lui, sperand ca nu ma observa nimeni.
Tresar cand vocea lui groasa se aude cu ecou in sala.

–Buna ziua mama, tata.

–Buna dragule.

–Cum te-ai descurcat fiule?

–Am rezolvat problema.

–Cum?

–Am cumparat-o pe ea. Spune printul si se trage din fata mea.

–Buna ziua maiestatile voastre. Spun si fac o reverenta.

–Buna ziua. Sune regina.

–Elisabet! Spune regele pronuntat.

O fata de vreo 25 de ani apare in fata noastra.

–Da, regele meu.

–Te rog sa ii pregatesti domnisoarei camera in care a stat Linzzy.

–Nu! Ea v-a sta in camera de langa camera mea, iar doica o v-a ajuta.

–Imi pare rau maiestate, dar nu pot sa accept.

–E un ordin.

–Dar e prea mult.

–Doica! Tipa printul dintr-o data.

O femeie destul de inversta intra in incapere. Saluta cu respect familia regala si isi indreapta privirea spre mine. Ma analizeaza rapid apoi isi canalizeaza atentia pe print.

–Cu ce te pot ajuta dragule?

–Vreau sa o duci pe Flavia in camera de langa camera mea si sa o ajuti cu orice.