Acel barbat putea fi tatal ei, dar asta era imposibil.
Tatal ei murise.
Karen Rawlins isi trecu degetele tremurande peste fotografia lui Paul Barone pe care o vedea in ziarul de Boston ilustrand un articol despre ultima reuniune a familiei Barone. De asemenea se scria si despre misterioasa rapire a fratelui geaman a lui Paul Barone, Luke Barone, care ramase inca un mister. Toate acestea ii confirma lui Karen ceea ce descoperise de putin timp in paginile ingalbenite ale jurnalului bunicii sale. Karen se aseza pe scaunul de bucatarie al singurului camin pe care il cunoscuse in inima profunda a Montanei. Avea capul plin de intrebari fara raspuns si fara prea multe amintiri. Cunoscuse tatal ei existenta acelui jurnal pe care Karen il descoperise intre lucurile bunicii sale? Fusese constient de minciuna inainte de a muri? Aflase oare ca se nascuse intr-o familie instarita din Massachussets si ca femeia pe care intodeauna a considerat-o mama il rapise, si ca nu se numea Timothy Rawlins, ci in realitate era Luke Barone?
Karen lasa ziarul la o parte, constienta ca niciodata nu va obtine raspunsurile pe care si le dorea. Toti cei care stiau adevarul erau morti: bunicii ei care murisera la o diferenta de doi ani unul de celalalt, si parintii ei care murisera anul trecut intr-un teribil accident de masina. Daca Karen nu ar fi rup logodna cu Carl i-ar fi fost mai usor sa infrunte durerea aceea sufocanta din cauza atator pierderi si aparitia unui nou arbore familial. Dar asta fusese in realitate o binecuvantare. Prefera sa traiasca singura si sa isi duca viata asa cum voia. Dar Carl avea alte idei, idei care includeau controlarea ei. El isi dorea o sotie care sa renunte la viata ei propie pentru el, nu isi dorea o sotie cu vise, opinii si obiective profesionale. Ea refuzase sa spuna adio visurilor ei. Karen lua ceasca de cafea intre maini pentru a se incalzi, in ciuda faptului ca luna iunie era calduroasa. In schimb ea simtea un frig care ii ingheta pana si oasele inclusiv in acea bucatarie atat de primitoare si confortabila care miosea a lamaie. Si asta pentru ca se simtea singura.
Nu era nevoie sa ii spuna nimeni ca acel an nu fusese unul glorios pentru ea. Stia asta foarte bine. In acel moment se gandise ca nu mai avea nici un motiv ca sa mai ramana in Silver Vally. Acel mic orasel cu doar un singur semafor nu avea nimic ce sa ii ofere cu exceptia amintirilor dulci -amarui si cu certitudinea ca multe lucruri pe care le credea despre familia ei erau false, cu exceptia faptului ca parintii si bunicii ei o iubisera extrem de mult. Poate ca in Boston va avea mai multe oportunitati. Oportunitati excitante. Un loc unde putea sa inceapa de la zero si sa creasca. Karen decise sa plece in cautarea familiei Barone si sa le povesteasca detaliile despre fiul lor disparut cu speranta ca o vor primi cu bratele si mintea deschisa. Va gasi un loc de munca bun si poate ca intr-o zi va putea sa isi ridice propia ei firma de decoratiuni interioare. Isi va construi o viata buna. O noua viata. Si pentru a-si umple golul pe care il avea in suflet, va incerca de asemenea sa aiba si un copil.
Nu, nu fusese un an glorios pentru Karen Rawlins, dar ar putea fi incepand din acel moment. Va fi. Depindea doar de ea. Isi va atinge toate obiectivele fara ajutorul unui barbat.
CITEȘTI
Un sarut îndrăzneț
RomanceRupse oare regula de aur a acelei casatori de convenienta? Se indragostise de sotul ei? Seicul Ashraf ibn - Saalem era un barbat de neuitat, dar Karen Rawlins trebuia sa isi aminteasca conditiile acordului lor: amandoi isi doreau un copil, ea fara...