Un sarut îndrăzneț

Capitolul 11

Karen nu ii ceru lui Ash sa faca dragoste. Bineinteles, ajuta si faptul ca el era plecat din oras de cinsprazece zile, zece ore si douazeci de minute, mai mult sau mai putin. Ea isi ocupa timpul cu munca sa la Baronessa si cu decorarea casei, dar nu putea sa evite sa nu se gandeasca in fiecare zi la Ash, si bineinteles in fiecare noapte. Se gandea  de multe ori la saruturile lui, la mangaierile lui, si la modul lui de a face dragoste... si de asemenea la cum  se vor organiza pentru a dormi atunci cand el se va intoarce.

Cu doua zile in urma se mutase din apartamentul ei cu putinele lucruri pe care si le aduse din Montana. Muncitorii definitivasera detaliile dormitorului principal. Primul transport de mobila ajunse in ziua anterioara, inclusiv patul matrimonial de mari dimensiuni, singurul pe care il cumparase. Si gandul ca il va ocupa singura in acea noapte o facu pe Karen sa se simta o singuratate care o urmarea decand  Ash plecase. Aceiasi singuratate pe care o simtise inainte de a veni in Boston.

Vorbise cu Maria de cateva ori, si se bucura sa auda ca verisoara ei era mai animata, dar acele conversatii nu umplusera golul pe care Karen il simtea in suflet. Cum de asemenea nu o facusera apelurile ocazionale ale lui Ash. Sotul ei se limitase doar la o intreba de munca ei si de progresele decoratiunii, dar ceea ce era mai important pentru Karen nu ii spuse. Nu ii spuse ca ii duce dorul.

Poate ca era mai bine asa. Avea deja prea multe emotii confuze invartindu-i se in cap. Cel mai bine era sa mentina relatia cu Ash la un nivel platonic, cel putin daca nu era insarcinata. Si asta o va afla de indata.

Karen avea doar trei zile de intarziere, dar testul garanta ca timpul era suficient pentru a stii rezultatul. In timp ce se aranja sa mearga la munca se forta sa nu priveasca testul de sarcina care se afla pe noptiera inainte de a trece timpul necesar, desi tentatia era foarte mare.

In fata oglinzii, Karen isi pieptana parul si secundele devenira minute. Isi spala dintii, luptand impotriva dorintei de a arunca un ochi. Insa cand auzi alarma telefonului stiuse ca venise momentul adevarului. Se apropie cu ezitare si lua testul de pe noptiera cu maini tremurande. Pozitiv.

Era insarcinata. Insarcinata si impresionata, fericita si speriata. Iar in linistea acelei camere, acelei casei nu avea pe nimeni cu cine sa impartaseasca bucuria. Nici macar cu barbatul care facuse acea bucurie posibila, tatal copilului ei.

Karen se gandi sa il sune, insa nu stia daca este disponibil sau nu. Si de asemenea nu era foarte sigura daca acest tip de veste ar trebui sa se spuna la telefon. Seicul ii spusese ca era posibil sa ajunga in Boston in ziua urmatoare, dar de asemenea o asigurase ca va fi plecat doar doua saptamani.

Poate ca ar fi trebuit sa astepte ca el sa se intoarca si apoi sa faca testul de sarcina, dar isi dori sa stie cat mai repede. Asa ar putea sa inceapa sa se pregateasca, sa schimbe obiceiurile alimentare, sa renunte la cofeina... Acum se va putea odihni linistita cu satisfactia ca isi atinse obiectivul. Conceptia era un fapt, si nu mai exista nici un motiv pentru a face dragoste cu Ash.

Poate ca nu mai era, dar asta nu facea sa il doreasca mai putin.

Karen isi petrecu ziua la gelaterie intr-o stare de euforie, totala, zambind la toata lumea si experimentand o specie de emotie atunci cand  servea cupluri cu copii mici. Cand se intoarse acasa in acea seara, o dureau picioarele, era un pic ametita si obosita. Dupa ce facu un dus privi din nou testul, ca si cum s-ar teme ca rezultatul sa nu se fi schimbat. Dar testul arata acelasi rezultat.

Karen isi scoase camasa de sub perna insa ezita inainte cde a o imbraca. Privi dulapurile care se aflau in dormitor si care pareau o metafora a relatiei sale cu Ash. Doua persoane conveituind in acelasi spatiu, doua persoane care provin din lumi diferite si care traiau practic vieti separate.

Karen deschise usa dulapului in care se aflau hainele lui Ash, de care chiar el se ocupase sa fie adus cand cumparase casa. Ea niciodata nu ii atinse lucrurile,dar in acea seara simtea o ciudata nevoie de a o face. Isi trecu degetele peste costumele si camasile frumos ordonate si  in mijlocul lor gasi o  tunica cu inscrustatii in aur. Parea o tunica araba. Niciodata nu il vazuse pe Ash cu ea, dar cu siguranta ii dadea un aspect regesc si elegant.

Karen scoase tunica de pe umeras, lasa sa ii cada prosopul la picioare si o imbraca. Materialul era un pic cam dur si ii era destul de mare, dar nu avea intentia de a o da jos. Mirosea a Ash, si intr-un anumit mod se simtea mai aproape de el , desi intre ei exista o distanta emotionala si fizica de mii de kilometri.

- Iti place tunica mea?

Prinsa. Acesta a fost singurul cuvant care ii venise in minte cand auzi acea voce inconfundabila.

Incet, Karen se intoarse si il vazu pe Ash in pragul usii de la dormitor. Era superb si o privea cu intensitate. Dar nu ii zambea. De fapt, parea chiar furios.Atunci , Karen privi cutiuta pe care o avea in mana si care era cea de la testul de sarcina care o lasase pe noptiera in loc sa o arunce la cosul de gunoi.

- Nu stiam ca esti aici - spuse ea luandu-si privirea de la cutiuta pentru al privi in acei ochi plini de intrebari.

- Am fost aici toata dupa-amiaza. Eram la parter, intr-o camera pe care am transformat-o in birou. Echipamentul a ajuns astazi cand tu erai la munca.

Ea intrase in casa, facuse dus si nici  macar nu stiuse. Insa nici Ash nu se deranjase sa o anunte de prezenta lui..

- Nu mai auzit intrand?

- Ba da.

- Si de ce nu ai spus nimic?

- Poate ca tu ar trebui sa imi spui ceva mie - raspunse seicul ridicand cutiuta.

- Sunt insarcinata - Spuse Karen cu un zambet, fara sa poata disimula fericirea.

Karen astepta ca el sa reactioneze. Astepta un gest, o imbratisare, un cuvant cel putin. Dar Ash se limitase la a ramane acolo unde era in tacere.

- Nu spui nimic? - intreba intr-un sfarsit Karen incapabila de a continua sa astepte pentru a stii ce gandea.

- Ma bucur.

Se bucura? Doar atat? Zambetul lui Karen disparu intr-o secunda.

- Foarte bine.  Eu sunt incantata. De fapt, este ziua cea mai minunata din viata mea.

Timp de o secunda  crezu ca Ash va face un pas in fata, ca o va imbratisa, o imbratisare de care ea avea nevoie cu disperare in acel moment. Dar nu o facu.

- Trebuie sa ma ocup de niste treburi  - spuse . O sa fiu jos.

Ash se intoarse si pleca, lasand-o pe Karen singura cu tunica lui si simtindu-se  ca si cum ar fi primit o lovitura direct in inima. Isi spuse ei insusi ca poate era din cauza impactului. Sau poate ca era speriat la fel ca si ea. Dar Karen se indoia ca exista ceva pe lume de care seicul Ashraf Saalem sa se teama.