Un sarut îndrăzneț

Volumul 2 - Pasiune eterna

Capitolul 10

De indata ce masina politiei se indeparta, Steven porni motorul masinii si se inscrise din nou in trafic. Desi ii era greu, se obliga pe el insusi sa mearga mult mai incet. Intr-un sfarsit, dupa ce i se paruse o eternitate, parca masina in fata casei Calderone. Nici bine nu oprise motorul ca deja fugi spre intrare.

Suna la usa. O data. De doua ori. De trei ori. De patru ori. Cinci secunde trecura in timp ce vantul urla cu furie printre ramurile pinilor. Fulgii de zapada continuau sa cada fara incetare, transformanand pamantul intr-o mantie alba. Si cerul, care de dimineata era încãrcat de nori grei,acum prinse o nuanta neplacuta de gri.

Steven apasa din nou soneria cu nerabdare. Vazand ca nimeni nu ii raspunde, nodul care i se formase in stomac se stranse si mai tare. Incerca sa deschida usa, dar era inchisa pe dinauntru.

- La naiba - blestema printre dinti, amintindu-si ca , chiar el ii spuse Mariei sa inchida usa atunci cand era singura.

- Maria! - striga lovind usa cu pumnii.

Neobinand nici de data aceasta vreun raspuns, se indrepta cu pasi mari catre o fereastra , incercand sa vada vreo miscare prin cortine. Dar nu reusi sa vada nimic si nici nu auzea vreun sunet din cauza vantului.

Cu panica curgandu-i prin vene, se intoarse si se indrepta catre partea din spate a casei, in speranta de a gasi o usa deschisa. De indata ce lua coltul si vazu ca in casa exista totusi lumina , fugi pana ajunse acolo. De data aceasta nu se mai deranja sa sune. Dar si de data aceasta se lovi de o usa inchisa.

- Maria ! - striga din nou zdranganind usa.

Frustrat, facu un pas in spate pentru as lua avant si lovi usa cu umarul. Usa nu se deschise, dar el vazu stelute din cauza loviturii. Cand fusese pe punctul de a merge in hambar pentru a gasi ceva pentru a forta incuietoarea, usa se deschise.

- Steven... - spuse Maria cu un murmur.

El ramase paralizat timp de o secunda in timp ce simtea cum un val de usurare il invada. Nu gandi. Pur si simplu reactiona. O prinse de umeri si o trase spre el fara sa ii pese ca era inghetat si ca haina era plina de zapada.

- Esti bine? - o intreba el in timp ce ii mangaia spatele.

Isi ascunse fata in parul ei, indiferent la zapada care cadea peste ei.

- Sunt bine - raspunse Maria.

- Multumesc lui Dumnezeu - murmura Steven strangand-o si mai tare in brate.

Pana cand Maria nu incepu sa tremure , Steven nu isi dadu seama ca se aflau pe verenda si ca ea nu avea haina pe ea.

- Haide - spuse Steven intrand in casa cu ea si inchizand usa in urma lui.

- Steven...

- Lasa-ma un minut - ordona el.

In ciuda faptului ca se simtea usurat, adrenalina provocata de teama, continua sa ii curga prin vene. Ii intoarse spatele Mariei in timp ce isi dadu haina jos si o aseza pe spatarul unui scaun. Asa putea incerca sa puna frana emotiilor care se agitau in interiorul lui.

-O sa ii strici podeaua lui Magdalene - protesta Maria indepartandu-i haina.

- Las-o acolo.

- Nici gand - spuse ea cu hotarare.

Intr-o fractiune de secunda, Steven o prinse de umeri si o lipi din nou de el.

- Nu stiu daca sa te strang de gat , sau sa te sarut.

Maria clipi. Apoi furia o invada.

 - Nu o sa faci nici una nici alta.

- Te inseli - raspunse Steven cu o secunda inainte de ai captura buzele.

O saruta cu forta. O saruta cu rapiditate. O saruta cu toata teama pe care o avea acumulata in interiorul sau din cauza ca nu fusese capabil sa o gaseasca. Tinandu-i capul intre palmele lui, astepta un raspuns.

Si Maria ii dadu raspunsul, deschizandu-si bratele si inconjurandu-i corpul, si daruindu-i buzele ei. El o gusta cu limba, cu dintii, cu buzele. Maria raspunse, muscandu-i buza de jos si provocandu-l cu limba. Cand ea gemu, Steven se cufunda in acel sunet si in gustul ei. Dsar nu era suficient. Asa ca o saruta o data si inca o data, pana nu mai fusese constient unde se termina gura lui si unde incepea a ei.

Steven nu stiu cat timp stau asa, alimentandu-se din buzele ei. Ar fi putut fi un minut, sau o ora. Pana cand Maria nu ii lua fata intre palme si il indeparta nu avu nici o notiune a timpului.

- Vrei sa imi spui ce s-a intamplat? - intreba ea cu blandete.

- Eu...eu am crezut ca ti s-a intamplat ceva - raspunse Steven mangaindu-i chipul in incercarea de a-si alunga acea teama pe care o experimerntase in timp ce o cauta. - Am crezut ca poate esti inconstienta. Sau ca esti ranita.

- Si as putea sa stiu de ce ai crezut astfel de lucruri?

- Pentru ca am incercat ore intregi sa te localizez si nu am reusit. Cred ca telefonul telefonul nu este bine pus in furca.

Ca si cum s-ar indoi de el, Maria se indrepta catre telefonul care era instalat pe perete si ridica receptorul. Amandoi putura sa auda tonul de comunicare.

- Banuiesc ca unul dintre telefoane nu este bine pus in furca - reflecta. Ar fi trebuit sa ma suni pe mobil.

- Te-am sunat si pe mobil - raspunse Steven. - Dar nu raspundeai. Si de asemenea nu ai raspuns nici la mesajele pe care ti le-am lasat.

- Poate ai format un numar gresit.

- Nu. Daca nu ma crezi, verifica-ti telefonul.

- De acord - spuse Maria indreptandu-se catre masa pentru as lua geanta. Incepu sa o goleasca, si dupa cateva secunde spuse:

- Cred ca mi-am uitat telefonul in masina - spuse ea insorindu-se. Dar asta nu iti da dreptul sa apari aici si sa faci pe masculul alfa.

- Ah, nu? - se apara ekl cu duritate.

Acum ca stia ca Maria nu era in pericol, panica dusparuse. In locul ei aparu o noua tensiune provocata de saruturi. Auzi atunci pentru prima data colindele pe care ea le asculta si stiu instinctiv ca Maria nu avea nici o idee despre duritatea vremii.

-Cand ai aprins pentru prima data un radio sau televizorul pentru a asulta stirile? Sau mai bine spus, cand te-ai uitat ultima oara pe geam?

- Eu... am fost ocupata.

Steven privi cu coada ochiului blatul de bucatarie care era plin de tavi cu biscuiti de toate felurile.

- Se pare ca ai fost prea ocupata pentru a-ti da seama ca te afli in mijlocul pustiului, complet singura si insarcinata si ca afara s-a dezlantuit o teribila furtuna.

- Furtuna?

- Da, Maria, o furtuna - repeta el prinzand-o de brat si deschizand usa de la intrare. Arunca o privire - ii ordona facand un gest catre peisaj.

- Oh ...- murmura Maria.

- Iar dupa parerea agentului de politie care m-a oprit din cauza vitezei excesive , lucrurile vor deveni si mai rele - spuse el inchizand usa cand observa ca incepuse sa tremure.

Maria se smuci si facu un pas in spate. Isi incrucisa bratele si isi ridica barbia cu un gest sfidator.

- Atunci ar fi mai bine sa pleci daca nu vrei sa ai probleme in drum spre oras.

- Nu am de gand sa plec nicaeri.

- Dar...

- Nu am de gand sa ma cert cu tine - o intrerupse el. Astepti copilul meu si nici in ruptul capului nu am sa te las singura aici.

- Atunci o sa ma intorc cu tine in oras si o sa inchiriez o camera la hotel.

- Uita de asta. O sa ramanem aici pana o sa treaca furtuna.

- Nu vreau sa stau aici cu tine - spuse Maria.

Acea respingere il duru mai mult decat se asteptase.

- Imi pare rau pentru tine, dar nu exista alta optiune.

- Eu...

- La naiba, Maria, drumurile sunt inchise !