Înainte de răsărit, un om m-a urmărit. Nu mi-a fost frică, am avut grijă. Pe stăpân bine l-am servit, cu sângele potrivit. Lama îmi fierbea în mână, iar gustul îmi e amar în gură, mă apropii fără ca cineva să observe, înfig tăișul morții în acele vene. Victima cade, dar nu moare, stă și se mișcă, are spasme și plânge cu teroare. Se roagă pentru viață și strigă după a sa mamă. Stai, ea e moartă, spune lucruri aiurea, îl prind de picior și-l trag după mine, nu ripostează, dar e greu. E de trei ori mai mare decât mine, cu ochii închiși și părul roșu, pătat de sânge și noroi. Ajung lângă mare, admir priveliștea din depărtare, soarele încă nu răsare. Arunc nevinovatul când nimeni nu se uită. E crepuscul.
