Persoana nou apărută în viață mea a refuzat sa mă atingă, nu e deloc ca toți cei de dinaintea lui, simt ceva ciudat, ceva ce s-ar putea numi intr-un singur mod, legarea unei prietenii. El nu abuzează de mine, îmi face doar bine, îl admir, iar el se uita la mine cu o privire unica, numai bună de pus în ramă, mi-aș dori sa facă parte din familia vocilor mele, mi-ar prinde bine cineva atât de drăguț ca el în capul meu plin doar de ură și gânduri ucigașe, dacă nu uneori sinucigașe. As vrea sa vorbim mai multe, dar îmi e imposibil... nu pot cuvânta, sunt ca un animal ce nu știe comunica, îmi vine sa-mi iau viața pentru asta, dar totuși vreau sa-i mai văd ochii.
