Sângele îmi îngheață în vene, pielea îmi e mai albă ca niciodată, stomacul mi se revoltă și simt nevoia de aer. Libertatea mă cheamă, dar mâinile-mi sunt legate. Îmi pot vedea reflexia în gresia de pe perete, sunt doar un punct mic și slab, fără valoare, slabă și îngrozită, am părul atât de murdar încât pare că e brunet, iar ochii nu-mi mai sunt la fel de puri cum obișnuiau să fie cândva. Lângă mine zace prăpădită o asistentă, are gâtul sfâșiat, și e numai vina mea, mi-am folosit dinți pentru a putea face așa ceva. Îmi e atât de frică de oameni, uneori uit că și eu sunt ca ei. Doar că nu-mi pot da seama cine e monstrul, eu sau ei?
