Oglinda e spartă, un suflet a murit. E crăpată într-un loc mic, totuși el e mort, bietul suflet, biata ființă. Ce va face ea acum? Ce va face creatura aceea acum? Va alege sa omoare, ca .. mine? Și eu am spart odată o oglinda, era singura prin care mă puteam vedea cu adevărat, singura care îmi arata ce e în jurul meu, cum tentaculele întunericului îmi mângâie chipul meu mic de copil. Aveam doisprezece ani. A trecut mult de atunci, am mai spart o oglinda, nu pe a mea, ci pe a stăpânului meu, așa m-a posedat.
