Totul se învârte în jurul meu, lacrimile îmi curg deși nu știu de unde am atât de multe. Sângele nu se mai oprește, măcar de aș vedea unde e, măcar de nu ar curge în interiorul meu. Dacă nu mi-ar răni și restul corpului. Îmi vine să râd, lumea din jurul meu nici măcar nu pleacă vederea, ce cred ei? Că sunt o drogată ce a luat supradoză?! Că merit să mor!? Că merit această sumbră soartă ce mi-a fost dată la naștere când mama m-a aruncat crezând că voi muri?! Mamă pe care am căutat-o și am ucis-o în moduri cumplite?
De ce o văd acum apropiindu-se de mine cu un zâmbet demonic pe față? De ce lângă ea e atât de multă lume, majoritatea mânjiți de sânge. M-am uitat o clipă la mâinile mele, erau pline de litere. Litere ce intruchipau numele lor.. ale victimelor.. unele mai palide, arătând cât de vechi sunt, iar altele atât de proaspete. Chiar și numele lor.. ale bărbaților sunt aici, domnii ce încercau să mă ajute, iar acolo, undeva, e scris chiar și Stăpânul.
