Ochii mei nu se despărțeau de el, îl priveam cu ardoare și îmi simțeam inima mai calda ca plapuma de pe mine. Ochii închiși la culoare, dar verzi, frumoși, nimic nu e mai frumos ca acea pereche de zmaralde, nici măcar safirele domnului misterios. Părul negru ca tăciunele, destul de lung, chipul alb și frumos, plăcut pentru ochi și suflet. Îmi amintește de cineva, dar păcat ca nu am glas ca să-l întreb cine e.
