Lumea se uita ciudat la mine. Majoritatea dintre ei miros ciudat sau merg în toate direcțiile numai nu în cea corectă. Chibritul s-a stins de mult, am rămas cu lumina din interiorul meu, lumină ce face drumurile încurcate ale minții mele să fie mai clare. Totul acolo e pătat cu sânge, iar unele perechi de ochi stau și mă privesc tot timpul. Cei din lumea reală șoptesc, ei cred că nu-i aud, unii spun că sunt ciudată, dar pentru mine parcă aș fi cea mai normală din zonă. Alții spun că sunt norocoasă, că nu simt frigul, dar numai eu știu cât îmi e de frig.. Însă sunt unii care par triști din cauza mea, care spun că nu sunt norocoasă în nici o privință.. ei spun că stăpânul e rău, dar eu știu că nu e adevărat, așa că îi omor.
