A plouat. A plouat o groază de timp. Când plouă am ocazia de a face victime, iar vocile se liniștesc pentru o perioada. Astăzi nu voi face asta, astăzi voi lăsa lumea în pace, mă voi uita la ei cum își trăiesc viața, îi voi privi în timp ce fug și se adăpostesc, nu-i mai privesc în case prin ferestre. Nu mai vreau sa îi sperii. Pe partea cealaltă a străzii stă o alta persoana, care se plimba exact ca mine. Încet și cu capul plecat. Umerii lăsați, hainele rupte și vechi, un alt hoinar prin lume, ca mine. Părul lung și neîngrijit, fața alba, delicată. Ochii de culoarea chihlimbar, îngroziți, speriați, poate chiar terorizați. E prima oară afară? Cum de nu am mai observat-o pana acum. Biata de ea, singura în lumea asta rea. Ea e de puțin timp aici, eu sunt de mica, nici nu-mi pot aminti de când. S-o ajut? Sa trec strada? Dar, mi-e frig... Mă doare foarte tare capul, simt o înțepătura în piept...
Dau sa trec strada, dar fata mă privește, ochii îi strălucesc, mă străpunge cu privirea, iar eu cad în genunchi. Simt cum plămâni îmi cedează, ea mă privește în continuare, îmbracă într-o singura culoarea, fața-i alba, hainele negre, cine sa fie oare? Cine are aceasta putere? Puterea de a ucide cu privirea?
