N-ai cum să piezi pe cineva care nu ți-a aparținut niciodată spun unii. Porcării. Îi poți pierde. Și poți regreta că nu ai avut norocul să îi aduci mai aprope de tine în viața ta. Poți regreta chiar foarte mult acest luru, exact cum și eu regret tot ce am făcut vreodată. Cu cât lumina zilei dispare mai repede, cu atât mai mult realizez toate relele făcute de mine în această lume corpuptă. În loc să fac un bine, în loc să mă străduiesc să fac ceva, eu am distrus mai multe vieți, inclusiv pe a mea. Dar, din toate lucrurile ce le-am pierdut vreodată, mintea mea e cea ce îmi lispește cel mai mult. Visele mele, gândurile mele... totul. De când vocile mi-au răpit personalitatea n-am putut realiza ce conteaza cu adevărat... Dar acum, acum totul iese la suprafață..
Acum sunt sigură că i-am pierdut, acum sunt sigură că sunt în pericol... Stăpânul mă urăște, și mă va ucide... Deja sunt rănită, mă doare pieptul, staă pe jos, fata aceea îmi induce tot felul de imagini, amintiri pe care le-am vrut uitate. O urăsc, dar poate așa voi muri cum trebe, poate așa voi muri în chinurile meritate. Iadul nu poate fi mai rău..
