Am auzit cândva o vorba, cineva a spus, "ai grija, cuvintele dor". Nimeni nu l-a băgat în seama, mulți au râs de dânsul, doar eu, stand într-un colț întunecat, neinvitată în acel loc, am stat și am reflectat asupra celor spuse de el. Bătrânul acela a murit, din greșeală, intr-o seara, mormântul i l-am găsit. Eram fericita, aveam sa dorm la un prieten, el îmi dăruise un nume, și m-a hrănit odată, chiar m-a lăsat să-i folosesc baia pentru a mă spăla.
De ce îmi amintesc acum de el? Au trecut mulți ani de când e plecat... Mulți ani de când nu am mai fost sa pun o floare la Piatra lui, o floare pe care oricum o furam, nu aveam nici un ban pe care să-l folosesc pentru el, deși, dintre toți, bătrânul merita cel mai mult. Dacă as putea, i-as da viața mea, as prefera să-l văd pe el trăind, sa mai umble prin lume și sa mai învețe sufletele oarbe cum sa se poarte.
