|LEAH|

,,Foarte curând"

CAPITOLUL IX

~vă rog, contribuiți cu un vot fiindcă mă ajută.

mulțumesc și spor la citit!~

Fiecare articol vestimentar bine împachetat trece din bagajul meu în dulapul acesta prea înalt și prea îngust. Îmi dau seama că nu prea știu cum să le așez, în așa fel încât să încapă toate.

Mă decid să arunc o privire în dulapul colegei mele. Poate așa aflu ceva despre ea. Din câte văd, pe biroul ei se află câteva cărți și pot doar să mă întreb dacă nu cumva e mai mare decât mine sau a venit să se cazeze în cămin la ora 5 dimineața.

Dulapul colegei mele e aproape gol, dar cu haine foarte bine aranjate. Pe scurta bară de agățat umerașe sunt foarte multe cămăși albe și pe ici-colo câte o fustă. Încep să mă gândesc dacă nu cumva universitatea are cod de îmbrăcăminte și va trebui să port uniformă, dar nu văd niciun sacou. Nu zăbovesc prea mult cu nasul în dulapul ei pentru că nu ăsta e scopul meu și oricum sunt de părere că nu pot judeca o persoană după îmbrăcăminte. Poate că își va mai aduce alte haine și de aceea e dulapul aproape gol, iar ea e plecată.

Mă hotărăsc să îmi pun bluzele și blugii pe rafturile mai din față, iar puținele rochii pe care le am o să le pun în spate. Tricourile sunt și ele de asemenea foarte importante. Cele trei cămăși colorate pe care le am ajung pe umerașe, la fel ca și cardiganele mele.
Acum că am terminat cu hainele, mă pot ocupa de pat. Poate după aceea voi putea dormi puțin.

Îmi scot cearșaful pentru saltea și încep să îl așez fiind foarte conștientă că arăt destul de aiurea întinzându-mă de colo colo pe tot patul acesta. Pe cât e de mic, pe atât e de nesuferit. Și cred că mai și scârțâie.

Odată ce mă dau jos din pat, cu ultima scârțâitură se aude și cheia în ușă. După prima încercare nereușită, persoana de pe partea cealaltă a ușii, își dă seama că e descuiat.

Pe ușă intră o fată șatenă, mică de înălțime care cară după ea o geantă, dar pe care aproape că o trântește pe jos când mă vede.

- Hei! Bună, eu sunt Alexis, mă bucur să te întâlnesc!

- Eu sunt Leah. îi spun și probabil că se vede pe fața mea că entuziasmul ei m-a luat puțin prin surprindere. Și eu mă bucur să te întâlnesc. îi spun întorcându-i un zâmbet mult mai puțin entuziast decât al ei.

Observ că nu a închis ușa în urma ei și mă gândesc dacă așa o să-mi petrec următorul an. Cu ușa deschisă și toată lumea care trece pe coridor să vadă ce se fac eu în cameră.

- Nu-ți face griji. Nu stă mereu ușa așa. îmi spune ea la fel de zâmbitoare ca mai înainte.

Sper că privirea mea spre ușă nu a deranjat-o și ca să mă revanșez o întreb dacă are nevoie de ajutor cu geanta.

- Nu e nevoie. Sunt doar câteva cărți și haine.

- Nu ești anul I, nu-i așa?

- Nu, îmi răspunde ea aproape cu regret și mă întreb de ce. Sunt anul II, la Literatură. De aici și toate cărțile pe care o să le vezi pe aici. 

Mă bucur că e exact ceea ce-mi doream. Cred că o să ne înțelegem bine.

 - Nu mergi la festivitatea de deschidere a anului? mă întreabă ea.

Nici nu știu ce să-i răspund. Nu mi s-a părut a fi o activitate importantă. Probabil se vor prezenta profesorii, vom face turul campusului și alte lucruri de genul.

- Nu prea cred. îi răspund nesigură.

- Haide. Nu-i așa de rău precum pare. Vin cu tine, dacă vrei. 

Mă uit la mica șatenă care stă în fața mea și își dorește să-mi strice ziua de stat în pat și cel mai probabil de dormit. Mai mult, nu am vorbit deloc cu Robert azi. Dar poate pentru că e încă prea devreme. Decid să-i las un mesaj și să îmi ocup timpul până se trezește participând la festivitate.

- Bine, vom mergem. 

Răspunsul ei o face să chițăie fericită și nu înțeleg ce o poate face să fie atât de entuziasmată. Sigur a participat și ea la festivitate și la tur în anul I.

După ce își despachetează celelalte haine și le pune în dulap, începem amândouă să ne pregătim pentru plecare. Mă gândesc ce ar trebui să port în prima zi la facultate, dar îmi dau seama că nu trebuie să-mi bat prea mult capul. Doar o să ne plimbăm prin curtea asta imensă, deci trebuie să îmi iau teniși. Adaug blugi, un maiou și un cardigan, iar după ce mă machiez foarte puțin sunt sigură că sunt gata. 

În partea cealaltă a camerei, colega mea optează pentru o cămașă albă, o pereche de pantaloni negri și niște pantofi cu un toc mediu. Acum o pot numi aproape-scunda șatenă.

Îmbrăcămintea ei mă face să mă gândesc dacă nu trebuia să mă îmbrac și eu mai formal. 

- Ești gata? mă întreabă, iar eu dau din cap că da. Atunci, să mergem! spune cu zâmbetul ei cu care deja m-am obișnuit.

***

Festivitatea durează de 30 de minute, iar decanul facultății mele deja a epuizat 80% din toate glumele plictisitoare din istoria glumelor plictisitoare. Tot timpul Alexis mi-a spus lucruri despre profesorii de la facultatea mea pe care îi cunoaște și ea. Aparent, toate celelalte facultăți pot opta pentru un curs opțional de psihopedagogie în caz că vor dori să devină profesori în domeniul pe care îl studiază. 

Sala este plină de studenți și mă întreb dacă cu toții vor fi colegi cu mine sau dacă ne vor împărți în grupe. Oricum, vom fi cu toții colegi de an. În timp ce încerc să-mi țin mintea pornită să pot asculta ce se întâmplă în jurul meu, îmi simt telefonul vibrând în buzunar.

„bună dimineața. cum e prima zi de facultate?"

În sfârșit, ceva cunoscut în toată treaba asta nouă.

„bună! e ok. măcar am o colegă de cameră de treabă."

„da? poate o s-o cunosc când o să te vizitez."

Mă surprinde mesajul lui și mă face să mă gândesc dacă e un apropo ce înseamnă că ne vom vedea curând.

„te-ai hotărât când va fi asta?"  tastez mesajul plină de emoții. 

„foarte curând."