(Needitată) - Stresată că are 18 ani și încă este virgină, Leah începe o relație virtuală cu un bărbat mai în vârstă. După o perioadă de conversații încinse, Leah se mută în capitală pentru a studia Psihologia și pentru a fi mai aproape de Robert. C...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Găsesc cu greu puterea de a mă trezi și de a merge la facultate. Alexis este deja trează atunci când eu încerc să-mi deschid ochii. O aud cum se plimbă de colo-colo.
– Haide, somnoroaso. Știu că ești trează.
Se poartă ca mama. Doar că mai frumos.
Când reușesc să mă desmeticesc, încep să mă pregătesc și eu. În tot timpul, Alexis m-a așteptat pentru a putea pleca împreună. Din când în când își verifica telefonul și zâmbea. Cred că m-am văzut pe mine prin ea.
Afară, în fața căminului, iubitul ei și prietenul lui ne așteptau. Drumul prin campus e presărat de glume stupide între băieți și din când în când câte un sărut între cei doi îndrăgostiți. Niciodată nu mi-a părut atât de lung drumul ăsta. Poate și fiindcă simt că mi-e foarte foame. Acasă aveam un program ce trebuia respectat. Asta poate și din cauza problemelor pe care le-am avut când eram mai mică. Îmi lipsesc mesele de acasă.
***
─ ... stadiul în care apar cele două complexe pe care le experimentează copilul.
Stomacul meu nu poate ține pasul cu cursul profesorului care pare că nu se mai oprească din vorbit. Încerc să rămân atentă, însă trebuie să-mi distrag cumva atenția. Scot telefonul din ghiozdan cu gândul de a-mi verifica mesajele.
Deja m-am obișnuit să nu primesc nimic dimineața. Am fost mereu înțelegătoare cu faptul că lucrează și nu își verifică telefonul la primele ore. Tot nu mi-a fost învățătură de minte să nu-i mai las mesaje. E inactiv, așa că decid să aștept să se conecteze și nu-i las niciun mesaj acum.
─ Așadar, cel de-al doilea este complexul Electra. Dacă cel al lui Oedip era specific băieților...
Arunc o privire prin sala de curs. Au trecut câteva luni, iar eu nu am reușit să leg o prietenie cu niciuna dintre fetele de aici. Sau cu băieții. Nu ar conta fiindcă, oricum, nu aș înșela.
─ ... dacă fetița nu reușește să rezolve acest complex în stadiul respectiv, aceasta va ajunge ca la maturitate să fie atrasă de bărbați mai în vârstă care îi vor aduce aminte de tatăl ei.
Niciodată nu e prea târziu. Poate voi găsi pe cineva cu care să învăț în sesiune, deși nu sunt genul care să aibă un partener de învățat. Mă decid să încep să iau notițe. Îmi scot câteva foi și un pix și încep să ascult ce zice profesorul.
─ Deși la început, fetița își adoră mama, ulterior ea va ajunge să o desconsidere din cauza asemănărilor fizice dintre ele pe care copila le-a conștientizat. Acum își vede mama ca pe un adversar în lupta pentru câștigarea atenției tatălui.
Cu siguranță ar fi trebuit să fiu atentă de la început ca să pot înțelege ce vrea să spună. Îmi notez doar câteva cuvinte și ajung la concluzia că voi studia singură cursul ăsta când o să am timp.
Robert e online acum.
„bună! în sfârșit te-ai conectat."
„bună! nu pot vorbi acum, sunt la firmă."
Stau câteva secunde, deși răspunsul la mesajul lui mi-a venit în minte instant.
─ ... nerezolvat poate duce și la dezvoltarea unei femei care fie își dorește în continuu să domine bărbații, fie se caracterizează printr-o obediență neobișnuită.
Nu mă pot abține.
„te rog să nu mă ignori. abia mai vorbești cu mine"
„am spus că nu pot acum."
Încep imediat să tastez ceva, însă se deconectează. De data asta nu-i mai las mesaj. Mă înfurie când face așa. Nu-l mai înțeleg. Ceasul telefonului îmi arată că mai durează 40 de minute până se termină cursul. Blochez telefonul, apoi îl deblochez din nou. Citesc din nou mesajele. Cu mâna dreaptă îmi țin telefonului, iar la mâna stângă îmi strâng tare pumnul. Mă simt frustrată, așa că strâng tot mai tare. Unghiile îmi străpung pielea palmei, dar nu mă deranjează. Nu pot să mai stau aici.
Îmi strâng bagajele și trec pe lângă profesorul scund, cu ochelari și îmbrăcat într-un costum negru. În timp ce închid ușa îl văd pentru o fracțiune de secundă. Își verifică ceasul probabil crezând că a depășit timpul cursului. O să învăț singură capitolul ăsta. Și pe cel următor, nu vreau să mai stau la facultate. Mă duc spre cămin.
Îmi doresc să nu mă întâlnesc cu niciun student deoarece lacrimi îmi curg șiroaie pe obrajii înghețați de frigul de afară. Nu vreau să mă vadă nimeni așa. Deși nimeni nu mă cunoaște, nu vreau să par slabă. Eu nu sunt așa. N-am fost așa până acum.
Campusul e aproape gol majoritatea studenților având curs acum, însă din loc în loc mai sunt câțiva care nu au ajuns la timp sau nu au vrut să participe. La fel e și în fața facultății de Drept, unde îi zăresc chiar pe Zach și Nathan. E un semn bun. Înseamnă că Alexis încă e la facultate și că voi fi singură în cameră. Nu am nevoie de altcineva cu mine.
Intru în magazinul din apropierea căminului. Închid ușa în spatele meu și mă întorc pentru o secundă când observ coada de la tejghea. Trag de mânecile puloverului de sub geaca de piele și îmi sterg lacrimile.
─ Un pachet de Marlboro și o brichetă, spun atunci când ajung în fața vânzătoarei.
Îi întind banii și îmi aștept restul. Ies din magazin și aprind imediat țigara. Inspir fumul și lacrimile încep iarăși să curgă. Mirosul îmi aduce aminte de Robert. Vreau să înțeleg ce se petrece între noi. Cu ce am greșit și ce pot face să schimb lucrurile?
Țigările din pachet devin tot mai puține, orele petrecute afară, tot mai multe. În spatele căminului, niște scări duc spre un balcon de unde se poate vedea orașul. Am fost prima dată aici în seara în care am fost la petrecerea din camera lui Zach, după ce ne-am plictisit să stăm la băncuțele din fața căminelor.
Cum ar fi stat lucrurile dacă în loc să fiu cu Robert aș fi fost acum cu Nathan?
Frigul pune stăpânire pe oasele mele. Telefonul nu mi-a arătat niciun mesaj de când am vorbit ultima dată cu el. Acum sunt calmă și când îmi va scrie voi putea să-i răspund controlat.
Întunericul se lasă și el ușor peste oraș. Nu-mi vine să cred că au trecut atâtea ore. Mă îndrept spre camera de cămin și sunt pe jumătate amorțită. Nu reușesc să elimin senzația de frig atunci când intru în cămin. În fața ușii, cheia îmi tremură odată cu mâna când încerc să nimeresc ușa. În cameră e mult mai cald. Arunc telefonul pe pat, îmi dau geaca jos și mă descalț. Intru în baie și mă spăl pe față. Țigările și lipsa mâncării m-au făcut să fiu amețită. Aproape că mi-e greață. Din cameră aud sunetul unei notificări. Sunt calmă. Iau prosopul și îmi șterg fața. Câteva urme negre de rimel rămân pe prosop. Presupun că doar atât a mai rămas după atâta plâns.
Deschid mesajul și după primele secunde privirea mi se încețoșează din cauza lacrimilor.
